Până în acest an, elevii din sistemul preuniversitar de învățământ românesc nu puteau cumula bursa de ajutor social cu bursa de studiu. Era o lege nedreaptă pentru copiii cu rezultate remarcabile la învățătură, care primeau burse sociale. Însă din 2019 legea a fost modificată, iar un rol important îi revine Laviniei Dinu, medic stomatolog și părinte unic a doi copii, care într-o zi i-a promis fiicei sale că va încerca să schimbe acest lucru. Și a reușit.

Lavinia Dinu face parte dintre oamenii care ne inspiră prin acțiunile lor, demonstrând că schimbarea este posibilă în România și că adesea depinde de noi să încercăm să îndreptăm ceea ce nu funcționează, pentru a fi mai bine. Din rândurile care urmează aflăm cine este Lavinia și care au fost pașii demersului său pentru a schimba o lege a educației, dar și cum trăiește în România mileniului III și ce o motivează.

PROFIL. Cine este Lavinia Dinu?

Sunt născută în București, elevă apoi în Craiova (părinții mei s-au mutat pe vremuri acolo, mama era medic, făcea naveta și aproape de Craiova a prins un post mai bun), până când m-am întors în București ca studentă și aici am rămas. Am fost studentă căministă, am stat în Regie, am avut o studenție frumoasă, erau anii ‘90, cu concerte, petreceri, drumeții montane, cu pachete primite de acasă, cu prieteni mulți pe care îi am și acum, când ne-am făcut oameni mari. Dintotdeauna am iubit oamenii și viata trăită cu un sens. Am absolvit întâi Colegiul de Tehnică Dentară, apoi Facultatea de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila”, promoția 2003. Am început să lucrez încă din facultate, dintotdeauna dorindu-mi să cresc și să demonstrez că mă descurc. M-am căsătorit și am doi copii. În Martie 2009, soțul meu a decedat într-un accident de mașină. De atunci suntem noi trei, copiii și cu mine.

SCHIMBARE. Și iată-ne un deceniu mai târziu! Până nu demult, elevii din sistemul preuniversitar de învățământ românesc nu puteau cumula bursa de ajutor social cu bursa de studiu. Însă acest lucru s-a schimbat. Cum a început schimbarea, care au fost primii pași făcuți pentru a schimba o lege nedreaptă?

Totul a început de la Theodora, fiica mea, când a terminat primul semestru din clasa a V-a. Tocmai se mutase la o școală aproape de serviciul meu și fusese o adevărată provocare pentru ea. Era foarte bucuroasă că are medie mare și că va lua și bursă. Apoi nu s-a regăsit pe listă… Am crezut că este o greșeală, am vorbit cu doamna dirigintă care m-a lămurit repede: ARE BURSĂ DE ORFAN ȘI LEGEA SPUNE CĂ TREBUIE SĂ ALEAGĂ UNA DINTRE ELE! I-am transmis Theodorei regula și cu ochi mari și înlăcrimați m-a întrebat: „Dar de ce, mama, DE CE?”. I-am luat capul între mâini și i-am promis că voi încerca să schimb asta. Sincer, nu știam de unde să încep…

Am întrebat prieteni, unii foarte relaxați mi-au zis că da, așa e legea de ani de zile, doar nu cred că aș putea schimba eu ceva. Toți erau indignați, dar nimeni nu părea convins că se poate modifica acea regulă absurdă. Am continuat, am apelat la prieteni avocați, au fost două opinii: una să dau statul în judecată și alta să încerc să vină „de la ei”. Prima era cu bătaie lungă, a doua a părut mai viabilă, mai ales când am sunat la Ministerul Educației, m-au transferat de la un interior la altul, până când o doamnă de la celălalt fir, spunându-i povestea cred că a șaptea oară mi-a răspuns: păi nu este normal!

Acela a fost momentul în care am știut ce am de făcut, m-a sfătuit să fac o cerere adresată Ministerului și ideal ar fi să am și susținători, o petiție semnată de cât mai multe persoane.

PROVOCARE. A fost, așadar, nevoie de o petiție care a adunat peste 4.000 de semnături pentru ca Ministerul Educației să modifice această lege, cât de greu le-ați strâns? Care au fost marile provocări în tot acest proces, ce a fost cel mai dificil, dar și care au fost marile bucurii?

Provocarea a fost cum să formulez astfel încât să mă fac înțeleasă că nu banii sunt importanți, ci nedreptatea și tristețea pe care o simte un copil orfan când este pus în această situație. Ulterior am aflat că în aceeași situație sunt toți beneficiarii de burse sociale, copii cu probleme medicale, copii din familii cu venituri mici… Pentru toți regula era clară: ori înveți bine, ori ești lovit de soartă, împreună nu se poate.

Am pornit timid, puțin rușinată, nici eu nu știu acum mai bine, practic ne expuneam public povestea personală. Marea bucurie a venit când am văzut că din ce în ce mai mulți oameni, unii care nu aveau nicio legătură cu situația, au început să semneze și să transmită mai departe. A contat foarte mult mediul online, practic acum câțiva ani poate aș fi fost o persoană care depune o cerere și primește un răspuns într-un plic și cam atât. O prietenă și pacientă dragă, Simona Rentea, a scris un articol în favoarea petiției mele, așa am aflat și eu că deja exista un proiect de lege, dar al cărui termen fusese depășit. Încet, încet, povestea noastră a ajuns cunoscută, petiția de pe Declic.ro a ajuns mai departe, Nicoleta Coșoreanu de la Școala9 a scris un articol, de la DigiTv, Cristina Andrei a făcut un reportaj, am primit sute de mail-uri de încurajare și susținere, unele de la persoane aflate în aceeași situație acum mulți ani.

A fost un moment când am crezut că legea a fost modificată în favoarea petiției noastre, cei de la DigiTv au primit un răspuns oficial cum că deja se cumulează bursele. Bucuria a fost scurtă, am fost avertizată de o persoană dintr-o comisie de acordare a burselor, prietenii mei avocați Ilie Cimpoieru și Claudia Zahariuc au analizat situația și din păcate situația rămăsese neschimbată, bursele de studiu nu se puteau cumula cu cele de orfan. Am depus petiția la Minister continuând să strâng semnături, convinsă fiind că binele învinge. Și a învins!

ATITUDINE. Prin atitudinea dumneavoastră, ați reușit să produceți o schimbare în bine. Cum se construiește o astfel de atitudine? Ce le-ați spune acelora care la rândul lor și-ar dori să se implice pentru o societate mai bună, dar nu știu cum să procedeze, nu au încredere că pot schimba lucruri sau amână să facă ceva în sensul dorit?

Suntem într-o goană continuă, este problema generației noastre, multe informații, multe sarcini, multe dorințe, puțin timp. Acumulăm multe nemulțumiri, ne plângem, dar ne resemnăm și așteptăm rezolvarea. Nu e chiar așa, sincer, v-o spune o fostă studentă căministă… Ideea e că nu știi niciodată cum ar fi fost dacă nu încerci!

PROFESIE ȘI FAMILIE. Sunteți medic stomatolog și mamă a doi copii. Cum jonglați între viața profesională și cea de familie? Și, bineînțeles, cât de prietenos este statul român cu familiile monoparentale?

Mi-am ales cea mai potrivită, optimistă și frumoasă meserie! Aceasta a fost șansa mea, cuvântul jonglat se potrivește cel mai bine! A fost foarte greu, dar am învins! În acești ani, cu ei la creșă, grădiniță, școală, am reușit să „cresc” și profesional, poate nu așa mult cât s-ar fi putut, dar mă declar mulțumită.

Pentru statul roman, familiile monoparentale nu reprezintă ceva de luat în seamă! De fapt, sunt considerate anormale. În toamnă, am fost pusă să completez o fișă de la școala băiatului meu, la tipuri de familie, la punctul 1 normală, la 2, mama/tata decedat, la 3, părinți divorțați etc.

De curând, am aflat că în unele instituții de învățământ chiar se aplică legea după ureche, bursa de orfan nu se dă decât dacă ești și sărac… Cu alte cuvinte, au instituit o regulă nouă și este total ilegal. Din păcate, ca părinte unic, ești atât de prins cu viața de zi cu zi și fără acces la drepturile tale și ale copiilor tăi. Prin cei de la „Există viață după doliu”, am aflat de unele facilități pe care le are un copil beneficiar de bursa socială pe transportul feroviar și metrou, facilități care există din 2017; eu, personal, am transmis mai departe celor care ar fi trebuit să știe acest lucru.

În același timp, nu există consiliere pentru aceste familii, sunt în situația în care pot spune că dacă acum 10 ani ar fi existat asociații ca aceasta, mi-ar fi fost și mie, și copiilor mult mai bine.

SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT DE LA NOI. Ca mamă a doi copii, elevi, cum vede Lavinia Dinu sistemul de învățământ din România? Ce considerați că ar mai fi de îndreptat? Ce vă place și ce vă displace?

Copiii mei iubesc să meargă la școală, îi ador când îi văd așa responsabili! Mi-ar plăcea să învețe într-un sistem mai stabil, fără schimbări de la an la an, cu manuale modificate sau greșite. Mi-ar plăcea să îi știu pregătiți de profesori cu dragoste de copii, de carte. Practic, în anii aceștia se formează ca viitori adulți, influențele de acasă pălesc, acum se formează modelele. Personal, am avut șansa de a avea n preajmă oameni buni care m-au ajutat să-mi cresc copiii, de la creșă până acum, și cărora le mulțumesc.

TIMP LIBER. Ce activități preferați în timpul liber, cum vă place să vă petreceți acest timp alături de copii? Ce alte forme de implicare civică vă fac plăcere (ex. am văzut că ați participat la o plantare de copaci)?

Am fost dintotdeauna o iubitoare de oameni, natură, mișcare. În studenție, plecam cu 10 eugenii în trasee pe munte. Mi-am dorit să ajung în Africa, anul trecut am reușit ascensiunea pe Kilimanjaro, anul acesta pe listă e Mont Blanc. Pentru copii am avut următorul plan: în copilărie pot să le formez gustul pentru locuri și lucruri frumoase, la adolescență să rămână să-și facă anturaje pe măsură. Iarna mergem la schi și în drumeții, vara pe biciclete, la concursuri MTB, suntem toți trei membri ai echipei Scott Faresin Team, mall-ul nostru este la magazine cu articole sportive (singurul reproș vine de la Toma, că nu l-am dat la bob (râde). Îmi place să mă implic în multe activități civice, genul acesta de activități mă hrănește, îmi dă sentimentul unei vieți frumoase și complete.

PRIVIND SPRE VIITOR. Cum vă imaginați viitorul României, acel viitor în care copiii dumneavoastră vor fi adulți, cum v-ar plăcea să fie?

Grea întrebare! Ieri mă întreba Toma ce jocuri jucam noi pe calculator când eram mici. I-am zis că unul cu un șarpe care se tot mărea. Am realizat câte s-au schimbat, nu știu la ce să mă aștept, încerc să nu mă sperii de viitor. Mulți mă întreabă de ce nu am emigrat. Mă întreb și eu de la o vreme. Nu voi ști niciodată dacă am făcut bine sau nu, asta e clar. Mie îmi place aici, cu prietenii, cu familia, cu coclaurile pe care fugim de câte ori avem ocazia.

MOTIVAȚIE. Ce vă motivează în ceea ce faceți?

Insist să sper că va fi bine. Sunt înconjurată de oameni buni și asta îmi dă putere. Mă uit la copiii mei și îmi place ce văd, sunt golanii mei rockeri bicicliști tocilari. Muncesc mult, sunt dedicată maxim, dar îmi place să am proiecții de evadare cât de des se poate, din toate îmi adun energie, de la mulțumirea din ochii pacienților mei, din oboseala când vin plină de noroi sau înghețată din vreo tură.

IMPLICARE. Vă veți implica mai departe pentru a schimba ceea ce vă stă în puteri? V-a dat speranță reușita de acum că lucrurile pot fi schimbate în România? Că normalitatea nu e chiar o utopie?

Da! Cu siguranță! Această reușită mi-a dat mare încredere că lucrurile pot fi schimbate! Din păcate, de la vorbă până la concret e drum lung. Asta le lipsește multora. Teoria o știm, practica ne omoară.

Să sesizați nereguli și să încercați să urmăriți, să insistați să se rezolve. nu ajunge să ne plângem între noi, eventual pe Facebook, așteptând să se rezolve. Și să mergeți să votați. Ce vreți voi, dar să mergeți.

„Totul a început de la Theodora, fiica mea, când a terminat primul semestru din clasa a V-a. Tocmai se mutase la o școală aproape de serviciul meu și fusese o adevărată provocare pentru ea. Era foarte bucuroasă că are medie mare și că va lua și bursă. Apoi nu s-a regăsit pe listă…”
Lavinia Dinu, medic stomatolog și mamă (implicarea sa civică a determinat modificarea legii prin care elevii cu burse sociale pot primi astăzi și burse de merit)

Foto: Lavinia Dinu / arhiva personală