De la Chișinău, la București, cu regizorul Slava Sambriș: „M-am simțit mereu intermediar între două țări: România și Rusia”

- - 1 vizualizari

Actorul și regizorul Slava Sambriș s-a născut în Republica Moldova, a studiat la Facultatea de Teatru din Chișinău și la UNATC-ul bucureștean, spectacolul său de disertație pentru masterul de aici, „Revizorul” după Gogol, fiind luat în repertoriul Teatrului Național „I.L. Caragiale”, în cadrul proiectului 9G, unde îl putem vedea din această toamnă.

Până atunci, „Revizorul” montat de Slava Sambriș poate fi văzut în deschiderea Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru (FIST), desfășurat la București între 1 și 7 iulie. În rândurile care urmează, Slava vorbește despre copilăria sa în Republica Moldova, despre anii petrecuți ca regizor și actor la Teatrul Național „Eugène Ionesco” din Chișinău, despre principalele provocări pentru un tânăr artist în țara de peste Prut, dar și despre cât de ofertantă i se pare scena de teatru românească și cum l-a întâmpinat Bucureștiul.

Slava Sambriș – actor, regizor. Ce spectacole de-ale tale putem vedea în acest an și unde să le vedem?

Sunt încă la început de cale aici în România, abia am terminat masterul la UNATC, deocamdată am un singur spectacol de disertație, Revizorul de N.V.Gogol, care se va juca la Teatrul Național I. L. Caragiale în cadrul proiectului 9G. Alte două spectacole se joacă la Chișinău, este vorba despre Vicontele de Eugène Ionesco și Noaptea lui Helver de Ingmar Villqist.

„Într-o dimineață, când am venit la școală, ne-au spus că de azi suntem români.

Ești născut în Republica Moldova? Cum ai copilărit și, bineînțeles, cum ai ales teatrul?

Sunt născut în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și-mi doream din tot sufletul, când eram mic (octombrel), să devin pioner ca să port cravata roșie, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Într-o dimineață, când am venit la școală, ne-au spus că de azi suntem români. Am întrebat ce-i asta și ne-au explicat că există așa o țară România, care este vecină cu noi și că noi suntem frați cu românii. Ne-au trecut de la alfabetul chirilic la cel latin și ne-au învățat Imnul României, apoi am aflat că biserica din sat nu este un depozit de grâne, ci un lăcaș sfânt și că Dumnezeu există.

Făceam pictură când eram mic, nu aveam nicio legătură cu teatrul, nu eram capabil să spun o poezie în fața oamenilor. Nu știu de ce și nu știu ce s-a întâmplat cu mine, dar m-am înscris la niște cursuri de actorie din cadrul școlii, nefiind îndrăgostit de cineva de acolo. După terminarea școlii am ales să fac teatru.

Ai montat la Teatrul Național „Eugène Ionesco” din Chișinău, cum stăm cu teatrul în limba română în Republica Moldova?

Mi-am făcut debutul în actorie și regie la Teatrul „Eugène Ionesco” din Chișinău. Teatru pe care l-am iubit mult, unde se încerca să se vorbească, cât de cât, o limbă română corectă și fără accent, iar la un moment dat chiar credeam că noi, cei de acolo, vorbim corect. Azi, aflându-mă în România realizez că doar mi se părea că vorbeam bine. Și acum, după doi ani de master la București, încă mai am dificultăți în exprimare.

„Faptul că trebuie să-ți asumi și să accepți că vei trăi într-o sărăcie lucie, atât spiritual cât și financiar, după mine este deja o provocare.

Care consideri că sunt principalele provocări pentru un artist în Republica Moldova? Cum a fost în cazul tău?

Faptul că trebuie să-ți asumi și să accepți că vei trăi într-o sărăcie lucie, atât spiritual cât și financiar, după mine este deja o provocare. O altă provocare pentru mine a fost să las totul baltă și să vin la București ca să-mi continui studiile de specializare.

„Revizorul”, în regia lui Slava Sambriș, la Teatrul Național din București

Anul trecut, un spectacol de-al tău deschidea Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru. Despre ce a fost vorba și cum a fost primit la București?

Am participat cu spectacolul Vicontele de E. Ionesco, un spectacol de licență, făcut în cadrul Facultății de Teatru de la Chișinău, cu studenții anului IV actorie. Spectacol care a luat premiul Cel mai bun spectacol al anului în cadrul Galei UNITEM. Pentru mine, această piesă reprezintă tragedia secolului în care trăim. M-am gândit la o lume moartă, la niște oameni morți, care mimează că trăiesc, mișcându-se ca niște marionete, care încă mai speră că sunt vii. Oameni care nu știu cine sunt cu adevărat, oameni care-și inventează situații, acțiuni, biografii, oameni care se refugiază într-o ficțiune, înghesuindu-se într-un spațiu mort, într-o cutie în care timpul nu mai are nicio scurgere. O cutie închisă, ca un coșciug, în care se zbate tragicomedia și absurdul vieții. În acest birou-mormânt, vin aceeași oameni plictisiți, zi de zi, așteptând apariția frumoasei doamne, care este însuși seducătoarea moarte, cochetă, cu aripi negre pe cap și cu copite ca de demon, pornind de la imaginea țapilor (satiri) ai teatrului antic, dar păstrând totuși costumul office, de azi, ea fiind o doamnă care deține o funcție înaltă, importantă, care nu face decât să-i ademenească în ghiara ei pe bărbații prezenți, ca mai apoi să răpească pe unul dintre ei, și să-l ducă în călătoria lumii de dincolo. Ne trăim viața plictisiți, așteptând venirea morții. Spectacolul a fost bine primit la București, m-am bucurat mult că au venit și colegele mele de la regie și scenografie.

„Odată cu înaintarea în vârstă se schimbă relația și raportul cu teatrul, pentru că atunci când eram mai tânăr, aveam senzația că sunt în stare să fac orice. Acum teatrul pentru mine este tot mai greu de atins, este atât de mare, încât eu mă fac tot mai mic și mai mic.

Te întorci în acest an la FIST. Ce aduci de această dată? Fiind un festival al școlilor de teatru, ce le-ai spune colegilor mai tineri, care încă mai studiază? Care-i sfatul tău pentru ei?

S-a întâmplat să particip doi ani consecutiv la același festival din partea a două școli diferite de teatru, Chișinău și București. La această ediție a festivalului vin cu o producție UNATC spectacolul de disertație Revizorul de N.V. Gogol, spectacol care vorbește despre birocrația și fenomenul corupției din spațiul românesc și nu numai. Nu știu dacă sunt omul potrivit care să de-a sfaturi, pot doar să le zic colegilor mai mici să nu-și piardă credința și să revină cât mai des la școală.

„Revizorul” (regia: Slava Sambriș) poate fi văzut în cadrul FIST pe 1 iulie

Odată cu înaintarea în vârstă se schimbă relația și raportul cu teatrul, pentru că atunci când eram mai tânăr, aveam senzația că sunt în stare să fac orice. Acum teatrul pentru mine este tot mai greu de atins, este atât de mare, încât eu mă fac tot mai mic și mai mic.

Revizorul”, spectacolul tău de disertație (master), așa cum spuneai, a fost luat și în repertoriul Teatrului Național din București, ceea ce nu e puțin. Cum s-a întâmplat și ce înseamnă acest lucru pentru tine?

Da, faptul că acest spectacol și-a găsit o casă m-a bucurat enorm pe mine și pe întreaga echipă. A venit Cristiana Gavrilă la una dintre reprezentațiile spectacolului, apoi m-a sunat și mi-a zis că ar vrea ca spectacolul să fie preluat de către proiectul 9G. Am jucat un spectacol la 9G în cadrul Galei absolvenților, iar după asta a fost acceptat în stagiunea Teatrului Național I.L. Caragiale”. E un lucru important pentru mine și o șansă ca spectacolul Revizorul să trăiască. Pe această cale țin să-i exprim mulțumiri Cristianei Gavrilă.

Mă simt și m-am simțit mereu intermediar între două țări: România și Rusia

Trăiești astăzi în București. Ce te-a făcut să alegi Bucureștiul? Cum se raportează artiștii din Moldova la România, cum te raportezi tu? Ți se pare ofertantă scena românească de teatru?

Nu am ales București-ul, venirea la București a fost o întâmplare. Nu vreau să vorbesc în numele artiștilor din Moldova, despre raportul lor față de România, ca să nu interpretez greșit niște lucruri. Aș vorbi în numele meu: mă simt și m-am simțit mereu intermediar între două țări: România și Rusia, două țări despre care ziceam mereu că acolo se întâmplă lucruri mari. Aici, la București am cunoscut actori foarte talentați de care m-am îndrăgostit și mă mir cum de reușesc ei să se descurce cu programele lor încărcate. Iar dacă e să compar scena românească cu scena din Republica Moldova, păi sigur că scena românească este una ofertantă, în primul rând pentru faptul că există public pentru diferite genuri de spectacole, lucru pe care nu prea poți să-l ai în Republica Moldova, din păcate.

Un spectacol de neratat: „Revizorul” de N.V. Gogol (regia: Slava Sambriș)

În ce relații ești astăzi cu Chișinăul, cum vezi evenimentele politice care se întâmplă acum acolo?

Relația mea cu Chișinăul a devenit una destul de sensibilă și dureroasă, pentru că mi-e greu să văd cum un oraș se depopulează, lucru pe care l-am făcut și eu, am plecat pentru că simțeam că mor ca artist. M-am bucurat să aud că Republica Moldova s-a dezoligarhizat, dar întâmplările de acolo prea seamănă a poveste cu happy end.

„Se vorbește și în Republica Moldova despre o potențială unire cu România, dar din păcate nu toți își doresc acest lucru.

În România, încă se mai vorbește despre o potențială unire cu Basarabia. Vorbește cineva despre asta și în Republica Moldova? Care este părerea ta pe acest subiect?

Se vorbește și în Republica Moldova despre o potențială unire cu România, dar din păcate nu toți își doresc acest lucru. Republica Moldova este formată din mai multe minorități naționale: ruși, găgăuzi, bulgari, evrei, ucraineni, care sunt vorbitori de limbă rusă și nu-și doresc această unire. Unii sunt de părerea că unirea trebuie să se producă în mod forțat, indiferent de poziția minorităților naționale. Mi-e frică să mă gândesc la asta, pentru că acest lucru ar putea declanșa ceva ce nu ne dorim cu siguranță.

Primul spectacol montat la București de Slava Sambriș: „Revizorul”

București. Cum arată cotidianul tău în București și care sunt principalele provocări pentru tine aici? Ce îți place, dar și ce îți displace trăind și lucrând aici?

Deocamdată mai stau la căminul UNATC-ului, iar la finalul lunii iunie trebuie să părăsesc căminul și să trec la chirie, lucru pe care nu mi-l pot permite, pentru că nu am un job stabil. Viața și ritmul Bucureștiului mă ține mereu înșurubat, iar una din provocări, probabil, ar fi să montez la unul din teatrele bucureștene. Pentru mine Bucureștiul în sine este o mare provocare, pentru că este un spațiu pe care încă nu-l cunosc.

Va urma… Ce spectacole ai în pregătire, ce urmează?

Încă nu am nicio propunere de montare, dar sper că va urma…

„Relația mea cu Chișinăul a devenit una destul de sensibilă și dureroasă, pentru că mi-e greu să văd cum un oraș se depopulează, lucru pe care l-am făcut și eu, am plecat pentru că simțeam că mor ca artist.
Slava Sambriș, regizor

comments icon 0 comments
1 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan


Bookmark?Remove?

O călătorie în Bucureștiul interbelic, cu Sandra Ecobescu: „Deși sunt peste 100 de ani de când Bucureștiul era supranumit Micul Paris, totuși această lume nu este atât de departe de noi”

-

Pe 7 iunie, Cercul Militar Național găzduiește Balul Bucureștiului Interbelic, eveniment organizat de Fundația Calea Victoriei, ajuns în acest an la a șaptea ediție. Pornind de aici, vă invităm într-o călătorie în Micul Paris, alături de Sandra Ecobescu, membr... Mai mult »