Deşi este un munte de om, intimidant la prima vedere, Nunu este un om de o blândeţe rară, lucru pe care copiii şi adolescenţii pe care îi învaţă să bată la tobe îl simt imediat. Este unul dintre primii profesori ai Rock School şi ne-a povestit cum este să lucrezi cu copii şi să îi ajuţi să răzbată pe scena muzicală din România.

De când faci tu parte din echipa Rock School şi ce predai?

Eu sunt din iulie 2009, iar şcoala a pornit prin martie, adică atunci au început înscrierile, iar cursurile au început în aprilie. Deci sunt aproape de la început. Predau tobe, în principal, dar mă ocup şi cu partea de trupe, de la formare la repetiţii şi organizare. Bine, mai predau şi altele, dar ocazional, când lipseşte vreun coleg sau alte cazuri de genul ăsta. Dar priorităţile sunt toba şi trupele.

Aveţi mai multe trupe formate sau în formare? E asta o parte importantă din ce faceţi voi la Rock School?

Da, avem, şi da, e o parte importantă, pentru că atunci când predai, nu te poţi rezuma la partea teoretică, elevul trebuie să ajungă să cânte într-o trupă, ăsta e scopul final. Iar aici avem toată gama de instrumentişti, aşa că este un pas logic formarea acestor trupe şi de-a lungul timpului au fost multe. Problemele cele mai mari sunt timpul liber şi interesul, iar la cei mici problemele vin mai mult din nepotrivirile dintre părinţi. La cei mari apar problemele în special când vine vremea să se întreţină singuri, să-şi ia un job, şi atunci nu reuşesc să se potrivescă cu programul. Na, ca în orice domeniu, contează foarte mult şi calitatea umană, pe lângă cea de instrumentist.

Deci aveţi elevi care au început aici de mici un instrument şi au continuat până la intrarea într-o trupă, în lumea muzicii?

Da, avem astfel de elevi, în general toboşari, dar şi chitarişti, care au început şi continuat cu noi mai mulţi ani şi care acum sunt, ca să zic aşa, în branşă. Deci suntem colegi, ceea ce mă face mândru. Sunt destul de mulţi: toboşarul de la Taine, Teo, toboşarul de la Mihai Barbu Project, Tudor, sunt mai mulţi. O parte din ei, buni fiind, au mers la studii afară, unul la regie de film, altul la inginerie de sunet, dar tot pe acolo, tangenţial.

Ai cântat şi tu, la rândul tău, cu mai multe trupe româneşti, nu?

Da, am avut o grămadă de colaborări de-a lungul timpului. Pe vremea când eram la Cluj încă, cântam cu trupa Seven, apoi împreună cu un coleg de la formţia Cash am făcut proiectul Truda, după care m-am mutat la Bucureşti. Aici am avut un contract cu Hi-Q, am cântat cu ei vreu 3 ani şi apoi am migrat la Hara, unde sunt din 2010 şi probabil voi mai fi mult timp.

E şi ăsta un avantaj al elevilor voştri, faptul că voi activaţi în branşă şi îi puteţi introduce sau recomanda pe cei buni?

Sigur, lucrurile astea se întâmplă, la mine mereu sună telefonul să dau toboşari şi chiar şi chitarişti, pentru că aşa merg lucrurile în general, pe recomandări. Adică există, de exemplu, o pagină de facebook pentru instrumentişti, dar fără referinţe din partea cuiva, greu te ia cineva. Deci da, lansăm destul de mulţi instrumentişti pe piaţă, după care ţine de nivelul fiecăruia de cunoştinţe, de implicare, să rămână şi să se impună. La trupe, în afară de Blană Bombă, n-am avut trupe care să rămână. S-au format mai multe, dar nu au rezistat foarte mult, pentru că ţine de ei şi probabil şi-au ales alte drumuri.

Cum e să lucrezi cu copiii? Îţi trebuie abilităţi speciale?

Lucrul cu fiecare e om e diferit într-o anumită măsură, dar da, sigur, cu copiii e ceva special. Eu am avut noroc să am o elevă cu care am lucrat mulţi ani şi lucrez în continuare, pe Nina, care are pregătire, a fost învăţătoare, aşa că am învăţat şi eu foarte mult de la ea despre cum se lucrează cu copiii. La început recunosc că mi-a fost un pic frică, pentru că mintea unui copil e foarte fragilă şi, dacă nu ai o abordare bună, rişti să-l strici, chiar dacă el poate are talent. Deci faptul că am avut-o pe Nina, care acum predă la rândul ei aici, m-a ajutat foarte mult să înţeleg şi să-mi formez relaţia cu copiii. E minunat să lucrezi cu ei şi e minunat să faci genul ăsta de muncă, dacă-ţi place. Adică la sfârşitul lunii, când vezi că iei şi bani pentru asta, aproape că eşti surprins (râde).

Faptul că ai făcut parte din mai multe trupe e important pentru a-i învăţa pe elevi cum să gestioneze munca într-o trupă? Le împărtăşeşti din experienţele tale?

În tot procesul ăsta, pe lângă faptul că îi învăţăm pe elevi instrumentul şi le facilităm formarea de trupe, îi învăţăm cum să-şi compună singuri piesele, ceea ce e foarte important. Majoritatea vor să cânte coveruri, ceea ce e ok până la un punct, înveţi diferite tehnici, dar orice ar fi, nu o să sune ca originalul. Aşa că eu mereu îi sfătuiesc să-şi compună singuri de la un moment dat. La viaţa de trupă, cum spuneam şi mai devreme, contează foarte mult oamenii, felul lor de a fi, şi chimia dintre ei. În principiu, într-o trupă, există 3 reguli de bază: să fii sincer, să spui care sunt problemele, ca să nu apară frustrări, iar a treia e ca întotdeauna să munceşti cot la cot cu colegii. Pentru că oricum diferenţe de nivel tehnic vor fi în orice trupă, dar dacă unu sau mai mulţi se mai şi lasă pe tâjeală, atunci diferenţele se adâncesc şi mai mult. Şi ar mai fi o a patra regulă, să nu întârzii. Cunosc foarte multe exemple de trupe care s-au despărţit pe motive de neseriozitate. E destul de greu să lucrezi chestiile astea, mai ales cu adolescenţii, cărora le aleargă hormonii şi vor să facă orice, numai ce le zici tu nu (râde).

Bănuiesc că în procesul ăsta trebuie implicaţi şi părinţii; cât de greu e să lucrezi în acelaşi timp şi cu copiii sau adolescenţii şi să ai în vedere şi părinţii şi dorinţele lor?

E foarte greu. De fapt, cu părinţii e mult mai greu, copiii sunt mai maleabili. Problemele cele mai mari le ridică timpul liber, mai ales la cei mai mici, care trebuie aduşi de părinţi, ceea ce le ia şi lor din timp. După ce mai cresc, problema asta mai dispare. O alta cu care ne confruntăm este, cum să-i zic….? Statutul părinţilor. Unii poate îşi doresc să facă anumite investiţii, alţii poate nu pot, chestii de genul ăsta. Noi încercăm să ajutăm pe cât posibil, chiar şi cu înregistrări, cu instrumente, pe care luăm minimum de bani, cât să mai acoperim din costuri, dar incomparabil cu un studio, unde oricum, dacă eşti începător, e foarte posibil să nici nu te primească. E o chestie “interesantă” când apar neînţelegerile astea între părinţi. De cele mai multe ori ne-a ieşit, dar au fost şi momente când nu s-a întâmplat şi s-au pierdut copii buni şi trupe cu potenţial.

Când vine un elev nou, la ce vă uitaţi sau la ce sunteţi atenţi pentru a-I face o evaluare preliminară?

De văzut nu se văd cu ochiul liber, dar le auzi (râde). Din punct de vedere al toboşarilor, îi testez ritmic. De prin 2010 am introdus chestia asta, pentru că totuşi e un business şi nimeni nu vrea să-şi piardă timpul. Eu nu vreau să-ţi iau banii, dacă ştiu că nu-ţi pot oferi un rezultat. La fel, dacă după 6 luni, care să zicem că e un prim punct de evaluare, nu se vede un progres, e clar că nu are rost. Copilul care nu are ureche o să înveţe, poate, mecanic, dar dacă îl pui să cânte cu alt copil nu se va putea coordona. Copiii care nu au ureche muzicală aud şi ei muzica, dar nu sesizează distanţa între sunete. Dacă le cânţi aceeaşi bucată de 3 ori diferit, ei nu vor sesiza diferenţa. La cei mai mici, de 6-7 ani, contează foarte mult să fie cât mai dezinvolţi şi cât mai puţin dependenţi de părinţi, atunci poţi face treabă cu ei. Oricum, timpul în care poţi să-l ţii pe un copil concentrat e de vreo 20 de minute, dar dacă în timpul ăla e serios şi atent, e ok.

Aţi avut copii la care să fie evident din prima că sunt foarte talentaţi?

A, sigur, am avut şi mai avem. Copilul talentat se vede din prima, dar în general sunt cel mai puţin dispuşi să muncească. Îi poţi învăţa şi asta, uneori, mai ales dacă îi iei de mici, dar deja dacă au apucat să ajungă aşa la adolescenţă, să se prindă că se pot descurca doar din talent, de obicei aşa merg înainte. Ideea e că oricum mereu se vor vedea unu sau doi într-o trupă. Dacă iei, să zicem, 5 copii, unul va ieşi în evidenţă. Apoi, dacă faci asta de 5 ori şi îi strângi pe cei 5 ieşiţi în faţă şi îi pui la un loc, vei vedea că tot se remarcă unu sau doi.

Aţi avut probleme de trac peste care să nu se poată trece, fiind vorba de copii?

Copiii până în 11-12 ani au trac, dar e uşor controlabil. Îi şi pregătim, facem concerte micuţe, pe care le numim serbări, şi acolo au ocazia să urce pe scenă şi să cânte în faţa unui public, dar nu foarte numeros şi format în cea mai mare parte din colegii lor şi familii. Au fost şi cazuri în care nu s-a putut, pur şi simplu, dar rare, majoritatea reuşesc. Nu îi forţăm pe copii, pentru că până la urmă se conving şi la următorul spectacol îşi înving teama.

Ce instrumente se predau la Rock School?

Avem tobe, chitară, bas, clape şi voce. Asta e baza. Am avut la un moment dat un domn care voia să facă saxofon şi nu l-am refuzat, am adus profesor şi a făcut. Am mai avut cereri pentru vioară, dar i-am îndrumat către altă şcoală. E mai bine ca dacă nu e targetul tău, să direcţionezi omul către cineva chiar calificat. Chiar am trimis destul de mulţi, pentru că mai sunt şi alte şcoli, chiar dacă a noastră e cea mai mare.