Călin Dan, directorul MNAC: „Interesul pentru arta contemporană este în creștere pretutindeni, România nu face o excepție. Aici însă lucrurile sunt de abia la început”

-

De vorbă cu Călin Dan, directorul general al Muzeului Național de Artă Contemporană și curatorul Pavilionului Central „Repvblica. Despre umbre în sculptură” de la Art Safari 2019 (27 septembrie – 6 octombrie), despre interesul pentru artă în România mileniului III și felul în care arta autohtonă se raportează la ceea ce se întâmplă pe plan internațional.

Repvblica. Despre umbre în sculptură, expoziția curatoriată de Călin Dan în cadrul Art Safari 2019, cel mai amplu eveniment de artă vizuală de la noi, aduce în prim-plan dinamica sculpturii din România în perioada 1800–2019. Găzduită de Palatul Oscar Maugsch | BCR, expoziția pune față în față, într-un dialog trans-generațional, personalități artistice care au marcat dezvoltarea sculpturii românești moderne. Pornind de la acest eveniment de neratat pentru orice iubitor de artă, am vrut să aflăm mai multe de la artistul, criticul, curatorul şi muzeograful Călin Dan. Iată ce am aflat!

Sculptura contemporană din România, și nu numai, este un fenomen imposibil de descris într-un context ca acesta.”

DIN CULISELE UNEI EXPOZIȚII. Cum s-a construit expoziția „Repvblica. Despre umbre în sculptură”? Care au fost provocările pentru dumneavoastră, de această dată?

REPVBLICA. Despre umbre în sculptură” este o expoziție al cărei concept a rezultat din preocupările mele pentru plastica antichității mediteraneene și pentru studiul relației dintre textele filosofice și imaginile produse în acea perioadă. Elementul central al expoziției este UMBRA, care e – pe de o parte – o dematerializare a obiectului sculptural în favoarea unei esențializări a ideii incorporate, iar pe de altă parte, este un indicator de memorie emoțională. Umbrele sunt în literatura antică întruchipări ale sufletelor celor morți; umbrele mai sunt – să nu uităm – elementul dramatic central din dialogul Republica al lui Platon. Filosoful face acolo o metaforă elaborată a condiției umane, scufundată într-un sistem de iluzii din care nu doar că nu poate, dar nici nu vrea să iasă.

SCULPTURĂ ÎN ROMÂNIA. Pornind de aici, cum ați descrie sculptura contemporană autohtonă?

Sculptura contemporană din România, și nu numai, este un fenomen imposibil de descris într-un context ca acesta. Dacă e să ne referim la producția strict actuală, nu pot decât să spun că ea este mai puțin energică decât alte forme artistice – pictura, fotografia, instalația. Pe de altă parte, sculptura contemporană din România a dovedit, în cele mai semnificative exemple ale sale, că știe să se reinventeze privind cu atenție tocmai la aceste medii surori.

Dimitrie Paciurea – „Himera pământului”

MNAC. De 5 ani, sunteți directorul Muzeului Național de Artă Contemporană – unul dintre muzeele preferate ale generației tinere. Cum se conduce un muzeu în România mileniului III (ce e cel mai plăcut, ce e cel mai dificil)?

ICOM a propus de curând o nouă definiție a Muzeelor, gest simptomatic pentru înțelegerea contextului larg în care operează aceste instituții la nivel mondial. Ne aflăm într-o situație dinamică, pe care o putem percepe ca pe o criză – sau ca pe o oportunitate de înnoire. La MNAC, căutăm să adaptăm la condițiile locale principii cum ar fi autodeterminarea financiară, programele de interes comunitar, trans-disciplinaritatea, pe care le punem în dialog cu misiuni generale – stabilirea unui canon al istoriei artei recente, recuperarea unor personalități uitate ale artei din România, sprijinirea artelor spectacolului, a industriilor creative, crearea unui pol educațional complex, trans-generațional.

Am funcționat în cultura olandeză aproape 20 de ani.”

ARTIST ÎN ROMÂNIA. Pe lângă activitatea de critic, de curator, de muzeograf, sunteți la rândul dumneavoastră artist, ați expus în muzee și galerii de pe 3 continente (Europa, SUA, Australia), ați participat la bienale de artă (Veneția, Berlin, Praga ș.a.)… Care sunt temele care v-au captat cel mai mult interesul în artă și de ce?

Am fost și sunt interesat în continuare de arhitectură și urbanism. De la începutul anilor 2000, am lucrat la proiectul pe termen mediu „Arhitectura Emoțională”, care e menit să analizeze cu mijloace specifice artelor vizuale relația dintre sfera construită și sfera psihologică a celor ce populează construitul. Am realizat o serie de filme și fotografii conceptuale în acest context. Tot de atunci, analiza Casei Poporului a fost un element central al activității mele, artistice dar și științifice. De curând am demarat un nou proiect legat de această temă – Casa Poporului, cu titlul „Autorul colectiv”. E o antologie de mărturii culese cu metodele istoriei orale, dar și ale instalației video, iar ideea generală a proiectului este că avem de a face cu un produs al unei vaste secțiuni a corpului social, care funcționează și astăzi pe principiul memoriei colective. În fine, ultimii ani au fost populați de o serie de demersuri legate de memorie, moarte, familie.

Teodor Burcă – „Durere”

DINCOLO DE GRANIȚE. Expunând în afara României sau participând la nenumărate conferințe, ați luat vreodată în calcul să părăsiți România și să vă stabiliți în altă parte? Când și de ce?

Între 1995-2014, baza mea operațională a fost la Amsterdam. Am funcționat în cultura olandeză aproape 20 de ani. A fost o experiență formativă pe toate planurile, de la înțelegerea mecanismelor democrației culturale de acolo la asimilarea unor metodologii profesionale pe care nu aveam cum să le cunosc în România. M-am întors în România cu speranța că voi putea valorifica aici cele învățate într-un mod mai semnificativ decât o puteam face acolo. E de altfel un model de comportament pe care îl regăsim la mai multă lume din diaspora românească.

Rămâne, desigur, relația falsă, hilară aproape, cu Constantin Brâncuși, văzut ca un fel de dacopat sub acoperire.”

MOTIVE AUTOHTONE ÎN ARTĂ. Cât din arta contemporană considerați că se mai inspiră din motive autohtone? Prin ce considerați că se diferențiază arta contemporană de la noi de ceea ce se întâmplă în restul Europei acum?

Dacă vă referiți la autohton în sensul de etno-centrism, această tendință s-a marginalizat în ultimul deceniu. Rămâne, desigur, relația falsă, hilară aproape, cu Constantin Brâncuși, văzut ca un fel de dacopat sub acoperire. Dar în general ceea ce primează în producția artistică a generațiilor active este preocuparea pentru un discurs integrat în marile tendințe internaționale – conceptualism de esența anti-globalizantă, pictură senzorialistă, sculptură cu caracter modernist-târziu. Desigur, acesta este un tablou extrem de simplificator; în aceste meta-tendințe există o infinitate de nuanțe, dar – ca să închei cu o altă constatare de ordin general – indiferent de abordarea stilistică sau ideologică, ceea ce garantează calitatea demersului artistic este investiția personală atât la nivel emoțional, cât și la nivel de limbaj. Până la urmă, arta este un produs al singurătății.

CONEXIUNI. Și invers, cât de conectată considerați că este arta autohtonă de acum la ceea ce se întâmplă în lume? Ținem pasul cu ceea ce să întâmplă pe plan internațional măcar în artă?

Aparent, trăim într-o lume interconectată, cu preocupări și probleme împărtășite. În fapt, globalizarea este mai degrabă o chestiune de retorică. La nivelul local, lucrurile se negociază în mod diferit. Desigur, oamenii au impulsuri și nevoi similare, oriunde pe glob. Dar moartea, iubirea, crima, vinovăția, corupția arată / au o prezență socială / declanșează efecte diferite în funcție de locul unde se manifestă. Arta este preocupată de aceste mari teme, chiar și în România. Este de văzut în ce măsură această preocupare se folosește de clișee retorice care sunt validate în centre de putere și decizie artistică, sau recurge la soluții semnificative și pe plan local.

Arta contemporană este un teren al păcii sociale, dacă este exploatată cu inteligență și talent.”

INTERES. Ce credeți că ar fi de făcut pentru a atrage un public mai numeros către artele vizuale? Începând cu publicul foarte tânăr, copiii. Cum percepeți interesul românilor pentru artă în acest moment, cum stăm la acest capitol?

Oscar Han – „Claudia Millian”

Interesul pentru arta contemporană este în creștere pretutindeni, România nu face o excepție. Aici însă lucrurile sunt de abia la început. Deci trebuie pornit cu începutul, cu tinerele și foarte tinerele generații, cu un efort educativ aplicat. Activitatea noastră la MNAC este concentrată pe aceste segmente sociale, dar ne uităm cu atenție și la alte categorii de vârstă, după cum cooptăm în programele noastre și grupuri defavorizate social, economic sau rasial. Arta contemporană este un teren al păcii sociale, dacă este exploatată cu inteligență și talent.

UN SFAT PENTRU VIITORII ARTIȘTI. Ce i-ați spune unui adolescent care se gândește să studieze artele? La ce să fie atent? De ce este nevoie pentru a fi un artist apreciat sau un bun curator?

Studiul artelor este benefic pentru toată lumea, indiferent de orientarea profesională. Arta ajută la formarea unor oameni compleți din punct de vedere emoțional și intelectual. Un bun student al artei este cineva doritor să citească cel puțin la fel de mult pe cât e pregătit să privească. Lecturile bogate, de filosofie, istoria artei, literatură, știință, sunt cheia pentru profesionalizarea artiștilor și curatorilor. Desigur, o familie cu mijloace financiare ajută.

Călin Dan este artist, critic de artă, curator şi muzeograf. De-a lungul timpului a fost redactor-şef al revistei ARTa (1990-1994), director artistic al Centrului Soros pentru Artă Contemporană (1992-1995), dar şi lector în cadrul Academiei de Artă din Bucureşti, Departamentul Foto-Video (1991-1995). În 1990, împreună cu Josif Kiraly şi Dan Mihălţianu, a fondat grupul subREAL. Acesta a fost invitat să conferenţieze pe teme legate de arta electronică în România, Slovenia, Croaţia, Germania, Marea Britanie, Olanda, Austria, Finlanda, Suedia şi Statele Unite ale Americii. Lucrarile sale au fost prezentate in cadrul unor festivaluri internaționale de film (Osnabrück, Oberhausen, Rotterdam, La Rochelle, BIFF București), bienale de artă (Veneția, Sao Paolo, Istanbul, Berlin, Praga, Sydney), muzee și galerii din Europa, Statele Unite și Australia. Recipient al premiului de artă media al Festivalului de film de la Split (2000), precum și al marelui premiu acordat de Videonale Bonn (2001). Din anul 2014, Călin Dan este Directorul Muzeului Național de Artă Contemporană și curatoriază expoziții ale muzeului, cele mai recente fiind Neutrasomni a lui Sorin Neamțu și Floarea din mlaștină a lui Dani Ghercă, la Joyce art space, Arad.

Indiferent de abordarea stilistică sau ideologică, ceea ce garantează calitatea demersului artistic este investiția personală atât la nivel emoțional, cât și la nivel de limbaj. Până la urmă, arta este un produs al singurătății.”
Călin Dan, director general MNAC

Fotografii: Art Safari / lucrări expuse în cadrul Pavilionului Central la Art Safari 2019; foto sus: Călin Dan (portret / arhiva personală) și „Zbor” de Constantin Baraschi, sculptură ce va putea fi văzută la Art Safari

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan


Bookmark?Remove?

ARTĂ CU MESAJ ECO. Artistul Robert Băjenaru: „Ecologia nu este un subiect puternic dezbătut de mediul artistic din România, deoarece sunt alte subiecte mai efervescente în conștiința societății”

-

În această vară, Club Control a demarat proiectul TAG YOUR IDEAS (susținut de Clever și curatoriat de Eugen Rădescu), ce își propune să aducă împreună artiști și brand-uri care simt că orașul vibrează prin artă. După ce, timp de o lună, am putut vedea pe teras... Mai mult »

Bookmark?Remove?

De vorbă cu Dan Ivan, autorul volumului „Mila 23”, scriitor stabilit în Austria: „După ’89, am crezut că o să răsturnăm munții, că totul va fi minunat”

-

Dan Ivan s-a născut în 1958, la București, unde a studiat la Liceul „Sfântul Sava” și la Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Ca tânăr medic, ajungea la Tulcea și mai apoi în satele Deltei, la Mila 23 și la Crișan. În acest an, a publicat volumul... Mai mult »