a

Ștefan Pricopie, un student român la Universitatea Manchester, a câștigat Premiul Nobel Junior 2019 pentru Economie

- - 92- 463 vizualizari

Ștefan Pricopie, absolvent al Universității Manchester, a câștigat Global Undergraduate Awards 2019 – cunoscut ca Premiul Nobel Junior, la secțiunea Economie. El a fost desemnat câștigător al premiilor acordate sub patronajul președintelui Irlandei, pentru teza sa de licență despre învățământul public și fenomenul de brain drain.

Premiul Nobel pentru Studenți (The Global Undergraduate Awards, cunoscut ca junior Nobel Prize) desemnează cele mai importante lucrări de absolvire a facultății, pe 25 de discipline din domenii precum arta, științele exacte și științe umaniste. Premiile sunt acordate sub patronajul președintelui Irlandei, Michael D. Higgins, potrivit edupedu.ro

În competiție s-au înscris peste 3.400 de persoane, de la 338 de universități din 50 de țări, și reprezintă una dintre cele mai importante distincții pentru studenții de nivel licență / master din mediul universitar internațional.

Ștefan Pricopie are 22 de ani și în iunie 2019 a absolvit cu High First-Class Honours programul de economie-matematică din cadrul Facultății de Științe Sociale de la Universitatea Manchester, UK. Teza de dizertație, care este și cea pentru care a primit Premiul Nobel Junior 2020 pentru Economie, se intitulează “Public Education and Brain Drain”.

De asemenea, Ștefan Pricopie a primit, anul acesta, premiul special din partea Decanului Facultății de Științe Sociale – Dean’s Award for Achievement.

În prezent, Ștefan Pricopie își continuă studiile la Universitatea din Manchester, la programul de Data Science for Social Policies.

În 2018, un alt student român a obținut premiul, însă în domeniul Informatică. Cristian Bodnar, absolvent al Universității din Manchester, a câștigat Premiul Nobel Junior pentru Informatică în 2018, potrivit HotNews.ro.
În 2014, Ștefan Pricopie a obținut medalie de bronz la Olimpiada Națională de Matematică. Tânărul a studiat în România la mai multe școli, Complexul Educațional Lauder-Reut, Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și Liceul Teoretic de Informatică București – ICHB. Pasionat de șah, pentru mai bine de 10 ani a fost membru al Clubului Sportiv Otopeni – Secția de Șah.

Global Undergraduate Awards 2019 vor fi acordate în perioada 11-13 noiembrie 2019, la Dublin, la UA Global Summit 2019, organizat sub patronajul Președintelui Irlandei, Michael D. Higgins. Inițiat în 2008, programul a fost lansat inițial pentru studenții universităților din Irlanda. Vezi aici mai multe despre The Global Undergraduate Awards

92 recommended
463 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »