Radu Păltineanu, „aventurierul visător” care a traversat America pe bicicletă

- - 13 vizualizari

de Ionuț Axinescu

Radu Păltineanu este un aventurier neobosit, mereu curios să descopere locuri și oameni noi. Ultima sa „nebunie”, pe care a săvârșit-o anul trecut, este traversarea  Americilor pe bicicletă, într-o expediție maraton, de trei ani, pe care o va descrie pe larg într-o carte viitoare. A pornit pe două roți din Alaska și s-a dus până în Țara de Foc, perioadă în care a adunat povești și experiență de viață.

„Sunt un curios visător”, se descrie Radu, care încearcă mereu să se dezvolte personal, cu fiecare călătorie pe care o face. Din primăvara lui 2019, s-a decis să împărtășească din experiența sa și altora. „Am mers, ca speaker motivațional, în școli, în universități sau în corporații și am povestit ce am văzut în Americi. Până la urmă, lecțiile de viață trăite de mine acolo se pot regăsi în numeroase alte situații sau împrejurări. Pot fi aplicate în viața de zi cu zi”, explică el.

Ai parcurs zeci de mii de kilometri pe bicicletă sau cu autostopul, din Europa până la capătul lumii, în America de Sud. Care sunt principalele lucruri pe care le-ai învățat de-a lungul acestor călătorii?

Să știi că am chiar și un decalog personal. În primul rând, lecția fundamentală pe care am învățat-o este cea a omeniei. Faptul că, deși tindem să credem că trăim într-o lume care a luat-o razna, de fapt există multă bunătate și deschidere din partea oamenilor de pe planetă. Au fost nenumărate persoane care m-au ajutat în călătoria mea, pentru că eu am plecat la drum fără bani. Și-au deschis casele, mi-au dat de mâncare, mi-au spus poveștile lor.

Altă lecție importantă: câteodată, drumul cel mai lăturalnic e și cel mai interesant. Mi-am propus inițial să plec pentru nouă luni, dar am stat trei ani pe drum. Asta pentru că m-am lăsat purtat de călătorie. Am vrut să experimentez cât mai mult, să nu ratez nimic. Dacă aș fi luat-o pe drumul direct, ar fi fost mai ușor și mai sec.

Dintre toate țările prin care ai trecut, care te-a impresionat cel mai mult și de ce?


Brazilia, pentru cultură, pentru felul de a fi al oamenilor. N-am ajuns în Rio de Janeiro sau Sao Paulo, cele mai populare orașe din țară, dar am fost în colțuri mai puțin cunoscute. Brazilia e o țară puțin turistică, neexplorată cu adevărat. E singura țară unde chiar oricine poate fi asimilat în societatea lor, poate fi considerat brazilian. Eu am locuit zece ani în Canada și, dincolo de faptul că am pașaport canadian, am trăit mereu cu impresia că exista totuși un aspect care îi lăsa pe imigranți cu această etichetă, în ciuda multiculturalismului promovat de stat. Cel puțin în Quebec, unde am stat eu.

În Brazilia, vorbeam odată cu cineva și i-am zis că sunt din România. S-a uitat mirat la mine: „Ah, nu ești brazilian?”. Mi s-a părut fenomenal. În Canada nu am pățit așa ceva, mereu se simțea cumva accentul meu, faptul că nu-s 100% de acolo. Deși există rasism instituțional și disparitate socială în Brazilia, la nivel interpersonal nu am simțit asta sub nicio formă. E una dintre cele mai diverse societăți din lume, oamenii sunt amestecați și uniți. Albi, cu metiși, cu asiatici, cu negri.

Dar ce țară nu ți-a plăcut, unde n-a fost cum te-ai așteptat?


Am fost puțin dezamăgit în SUA de comportamentul polițiștilor de la frontieră, care inițial mi-au refuzat accesul în țară, pe motiv că nu aveam bani la mine. Te lasă cu gust amar situația asta; doar la granița cu SUA am pățit așa ceva.

Apoi e Peru, o țară cu peisaje extraordinare, dar cu o problemă crasă la nivel de management al gunoaielor. La ieșirile din oraș sunt maldăre de gunoaie, lumea le aruncă peste tot, inclusiv din bărci. Nu există deloc educație la nivelul ăsta. Când călătorești pe bicicletă, vezi mai bine toate astea, gunoaiele îți stau în ochi. Altfel, există un trend internațional, care se simte puternic în Peru. Când o țară devine atractivă pentru turiști, se încearcă prin orice formă jecmănirea oamenilor care vizitează, prin tarife mai mari. În comparație, Ecuador, vecină cu Peru, are condiții extraordinare, infrastructură bună, locuri minunate, dar nu atât de populare, și prețuri mult mai convenabile. Și localnicii trăiesc mai bine.

Să știi că eu nu cred prea mult în turismul clasic. Când vrei să simți ceva și să rămâi cu o experiență bogată, nu prea poți s-o faci într-un cadru organizat. Nu poți să îți formezi tu ideea ta, de regulă ți se trasează cu creionul, practic.

Care au fost cele mai complicate momente din călătoria ta în Americi?


Au fost multe. Pe Alaska Highway, unde am călătorit toamna, am prins ploi reci care te udă până la piele. În SUA, în Montana, m-a prins vreme de iarnă, cu zăpadă. Dormeam în poștele de pe traseu, din sate, ca să nu montez cortul. În Mexic, mi-a furat cineva telefonul la ieșire din Ciudad de Mexico. În nordul Mexicului, am avut de-a face cu mulți spini și făceam pană la fiecare 30-40 de kilometri. În America Centrală am dat de călduri infernale, pedalam la 40 de grade Celsius. Apoi, în Amazonia, m-au prins ploile tropicale, abia dacă se opreau două ore pe zi.

În Guyana Franceză, hoții mi-au pus pistolul în față. În Venezuela, niște bandiți, care auziseră că sunt străin și credeau că am dolari la mine, m-au căutat în hotel, iar a doua zi dimineață m-au escortat gărzile bolivariene. În Bolivia am trăit o furtună cu zăpadă, la peste șase mii de metri altitudine. În Patagonia a trebuit să merg vreo 70 de kilometri prin noroi gros, era sfârșitul iernii în zona aia. În Țara de Foc, o altă furtună mi-a luat cortul pe sus. Dar am scăpat de toate; asta e frumusețea unei aventuri.

Ceva de neuitat?
M-am întâlnit personal cu José Mujica, faimosul președinte al Uruguayului, probabil cel mai umil șef de stat din lume. Cel care a refuzat să locuiască în palatul prezidențial, cât a fost președinte. Când am fost eu la el acasă, în 2015, își terminase mandatul, era senator. Am stat de vorbă câteva ore; omul e o adevărată enciclopedie, un filosof.

Cum s-a schimbat perspectiva ta asupra lumii prin călătoriile acestea?

Mi-am extins enorm viziunea. Inevitabil, când ne naștem, suntem limitați unui loc, unei familii, unor reguli, unor credințe. Creștem cu acest set predefinit, cel puțin în prima parte a vieții. Când faci o așa călătorie, îți dai seama că există și altceva. Totul devine mai relativ. Plusurile și minusurile se apropie, e o expansiune a conștiinței, a ce înseamnă lumea. Te simți ca la tine acasă orinde ești, iar ăsta e unul dintre cele mai mari câștiguri.

Una e să zbori în city-break la Paris, alta e să stai cu oamenii locului. Ted Simon, un jurnalist care a călătorit în lume cu motocicleta, în anii ’70, spunea că în ziua de azi poți merge în jurul Globului în câteva zile, cu avionul, dar să nu vezi mare lucru. La ce îți folosește? Ca să cunoști cu adevărat lumea, trebuie să simți totul pe propria piele.

Cu ce te ocupi de când ai revenit în țară? Cum e să stai pe loc, să nu călătorești?

Sunt provocări mari de readaptare la viața normală. Pe 23 octombrie am terminat traversarea și pe 13 noiembrie se face un an de când m-am întors. Am venit cu ideea că, totuși, viața ta nu e completă dacă nu ai un semn de apartenență față de o comunitate, față de familie. Ai nevoie de siguranță, de un loc unde să-ți împărtășești ideea, să fii validat. Dacă ești mereu pe drum, nomad, e greu să găsești validare. Încă încerc să mă obișnuiesc cu asta. Am intrat și într-o relație de cuplu, mai nou. Totul e o experiență care te clădește.

Viața de zi cu zi e mai provocatoare chiar decât a urca pe munți cu bicicleta. Și e provocatoare în România. Există o psihoză în societate, sunt lucruri nespuse. În America de Sud, societățile sunt mult mai sărace, mai violente, cu probleme mult mai mari, la suprafață. La noi, aici, nu există nesiguranță, nu suntem atât de săraci, ne aflăm printre primele 25% țări din lume, ca nivel de dezvoltare.

Știu că plănuiești o excursie în Noua Zeelandă, în martie 2020. Zi-mi cu cine mergi, ce o să faci și de ce va fi o experiență inedită.

Nu-mi place turismul clasic, ți-am spus. Nu e pentru mine. Vreau să vin cu ceva nou. Am început să colaborez cu Paul Călin, de la Wild-Thing, el face asta de ceva ani, sub formă de experiențe pentru oamenii din companii. Îmi propun să iau cu mine maximum 12 persoane, care vor să trăiască ceva inedit, să fie schimbați de experiența pe care o vor avea. Nu sunt ghid, e doar o formă de învățământ. Vor fi tururi active, oamenii vor „munci” pentru ce vor vedea. E mai distractiv așa, mai consistent. Până la urmă, e o diferență între a fi călător și (doar) turist.

Experiența în Noua Zeelandă costă două mii de euro. Prețul include totul, cu excepția avionului și a mâncării. Prima săptămână vom avea un traseu de tripping, apoi o zi cu caiacele, după care mergem în Insula de Nord, cu trenul, autobuzul și feribotul. Acolo vom avea o experiență de două zile, cu bicicletele. Toată călătoria durează două săptămâni.

Ultima oară când am vorbit, visai să traversezi Africa pe bicicletă. Mai ai asta în plan?

Încă vreau. Dar deocamdată nu știu cum să împac asta cu viața de cuplu. Ți-am zis, am venit cu ideea de a construi cumva un echilibru între viața de aventurier și cea „sedentară”, din oraș. Însă Africa rămâne un proiect pe care vreau să-l derulez în viitorul apropiat. Am mult respect pentru cei care au traversat continentul negru, mai ales pe partea atlantică. Pentru că e o provocare mare. Sunt multe vize de luat, te confrunți cu corupție, zone întregi fără șosele asfaltate…

În plus, am și în plan zonele polare. Spre exemplu, aș vrea să fac Groenlanda pe schiuri. Mai am și proiectul celor șapte vulcane, de pe cele șapte continente. Când mă întorc din Noua Zeelandă, două săptămâni vreau să urc un vulcan aflat în Papua Noua Guinee, dacă tot sunt în zonă. Voi vedea, nu e nimic sigur.

Cert e că până la sfârșitul anului voi lansa o carte despre aventura mea în Americi. Trebuia să fie gata mai repede, dar n-am știut cu ce se mănâncă și mi-a luat ceva mai mult. Sunt povești care merită scrise și citite.

 

 

 

 

 

comments icon 0 comments
13 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ionut Axinescu


Bookmark?Remove?

Cosmin Covei, omul „serios” de la Țapinarii: „Poți cânta despre dragoste și fără să smulgi stelele de pe cer și să i le înfigi iubitei în ochi!”

-

de Ionuț Axinescu Cosmin Covei este jumătatea cu „voce gravă” din Țapinarii, trupa manifest a cărei poveste a început în 2001 și se va sfârși „când noi doi vom avea nepoți”. Bucureștean născut în Diham, în 1979, Covei se consideră un poet avangardist care abor... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Roxana Bitoleanu, tânăra care a creat aplicația prin care bucureștenii comandă alimente locale: „Tehnologia ne poate ajuta să avem o viață mai sănătoasă!”

-

de Ionuț Axinescu Roxana Bitoleanu este o tânără din București, care a fondat Taraba Virtuală, o aplicație prin care consumatorii pot comanda alimente de la producătorii locali. Roxana a fost pasionată de tehnologie încă de când era mică. „Încercam butoanele t... Mai mult »