Simina Popa a tradus importanți scriitori de limbă portugheză, inclusiv pe Saramago. Cum e viața unui traducător într-o țară ca România, care nu abundă în cititori? Ia să vedem.

Andrei Crăciun

Simina Popa, traducător din limba portugheză. Cum și de ce? De la ce vi s-a tras povestea cu limba portugheză? Ce vă doreați să faceți când erați mică, doamna traducător?
Când vin acele momente în viața unui elev să se hotărască încotro se duce, a reieșit că la limbi străine nu am așa emoții. Limba portugheză nu o știam deloc înainte de facultate, dar, la vremuri noi, haine noi. Ne-am împrietenit în așa măsură, încât am simțit că am trădat limba engleză, pe care, înainte de portugheză, o consideram tot ce poate fi mai frumos pe lume. Altminteri, n-am fost niciodată statornică în dorințele profesionale, voiam să fiu tot ceea ce descopeream interesant. Și nu cred că știam ce este un traducător, deși am crescut auzind ghizi și turiști străini. Dar sunt o fire curioasă, iar traducerile sunt o meserie foarte în măsură să satisfacă curioșii, te pun în toate ipostazele posibile.

Care e povestea dumneavoastră, doamnă? Cine e Simina Popa și ce își dorește ea să se facă atunci când se va face mare?
Spune Agualusa, angolezul scriitor, că un om cu o poveste bună e un rege. Să zicem, așadar, că îmi construiesc încă regatul, greșind și învățând, așa cum se cuvine oricărui visător. E adevărat că, la un moment dat, într-o adolescență târzie, mi-am dat seama că nu voi putea salva lumea. Dar am decis să încerc să contribui atât cât se poate, în raza mea de acțiune. Aria mea de interes e sectorul cultural, cu tot ce implică: proiecte din diverse domenii, organizări de întâlniri și evenimente, mijlociri, traducere, nou și vechi. Voi fi mare când voi ajunge un om stăpân pe sine și împăcat și voi ști să-mi spun povestea așa cum trebuie, poate ca bunicul meu.

Cum v-a îmbogățit contactul cu cultura portugheză? Ce fereastră se deschide în viața unui om când intră într-o altă limbă și literatură?
Avantajul – sau problema – de a mânui limbi străine este că ai cuțitul și cauți pâinea. Adică poți să faci atâtea lucruri câte îți propui, știind bine o limbă străină, dar fără să ai un domeniu bine delimitat. Limba portugheză mi-a adus locuri de muncă din arii diferite, mi-a adus foarte multe contacte și felurite experiențe. Din toate astea am învățat de-a lungul anilor cultura portugheză, cultura în sensul larg. Și aici pot ajunge și la fereastra din întrebare: portugheza nu te duce doar în Portugalia. Te duce și în Brazilia, și Angola și în Mozambic, și în Guineea și în Capul Verde, puțin prin India, Japonia și China. Sigur, nu neapărat fizic, dar mai ales prin fereastra pe care o poți deschide cu mintea ta, te duce peste tot pe unde s-a dus și limba.

Din ce trăiește un traducător în România zilelor noastre? Suntem totuși utimii din Europa și la consumul de carte/ cap de cititor. Cum vă descurcați, pe partea financiară? Din ce vă rotunjiți veniturile?
Și la tarifele pentru traducători literari suntem ultimii din Europa. Prin intermediul ARTLIT – Asociația Româna a Traducătorilor Literari, din care fac parte, am putut să cunosc oameni care trăiesc doar din traduceri. Nu sunt mulți, ce-i drept, și nu sunt puține sacrificiile lor. Iar eu, ca traducător de literatură de limbă portugheză, nu pot fi unul dintre ei, fiindcă cererea din partea editurilor este destul de scăzută. Veniturile din traduceri rotunjesc mai degrabă alte activități. Momentan încerc să supraviețuiesc ca liber profesionist în proiecte culturale. Cel mai recent este podcastul Față/Verso, pe care îl fac împreună cu Claudiu Sfirschi-Lăudat, o tentativă de a-i atrage pe alții la lectură, apropo de statistica din întrebare. În domeniul cultural, veniturile sunt mai degrabă colțuroase, decât rotunjite.

Recomandați-ne niște autori portughezi mai puțin cunoscuți, unde le putem găsi cărțile și de ce să le citim? Argumentați.
N-aș vrea să recomand decât autori traduși în limba română, și nu doar portughezi, ci de limbă portugheză. Menționez asta pentru că îmi umblă pe la urechi faptul că lumea citește mult și în engleză, dar, o să vă rog să mă credeți că nu e același lucru.
Mai puțin cunoscuți decât Saramago, Pessoa, Antunes și Coelho, recomand: José Luís Peixoto, îl găsiți la Polirom și l-ați putea citi pentru că e un rocker care scrie romane și un scriitor care scrie versuri pentru trupe rock; Rui Zink, îl găsiți la Humanitas fiction și l-ați putea citi pentru că are flerul distopiilor spuse cu umor;  pe mozambicanul Mia Couto, africanul alb cu ochi albaștri și cu prenume de femeie, îl găsiți tot la Polirom, și știe să povestească Africa pe înțelesul europenilor, iar pe prietenul lui, mai sus pomenitul angolez José Eduardo Agualusa, tot la Polirom, are darul povestirii și umorul care dă noblețe tristeții.

Cuvânt de încheiere, povață pentru tinerii care ar vrea să învețe, poate, limba portugheză, dar încă au ezitări. Care e cuvântul dumneavoastră preferat din această frumoasă limbă?
Limba portugheză nu este o limbă grea. Dar cred că trebuie să îți placă poezia ca să îți placă portugheza. Nu sunt adepta lucrurilor definitive, cum ar fi un singur cuvânt preferat, dar unul care îmi aduce mereu zâmbetul pe buze este solarengo, adică însorit.

CITAT
Spune Agualusa, angolezul scriitor, că un om cu o poveste bună e un rege. Să zicem, așadar, că îmi construiesc încă regatul, greșind și învățând, așa cum se cuvine oricărui visător.

Simina Popa, traducătoare din limba portugheză

credit foto: www.cela.eu