a

Echipele României au obținut șase medalii la Turneul Internațional de Informatică Shumen

- - 113- 187 vizualizari

Echipele României de juniori şi seniori au obţinut şase medalii – două de argint şi patru de bronz – la cea de-XI-a ediţie a Turneului Internaţional de Informatică Shumen (Bulgaria), care s-a desfăşurat în perioada 20 – 24 noiembrie.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, medaliile de argint au fost cucerite de Cezar Trişcă – Vicol (clasa a XI-a/Colegiul Naţional Mihai Eminescu” din Botoşani), seniori, respectiv Andrei Moldovan (clasa a VIII-a/Şcoala Gimnazială nr. 79 din Bucureşti) – juniori.

Medalii de bronz la seniori au obţinut elevii – Maria-Alexa Tudose (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti) şi Şerban-Ion Cercelescu (clasa a XI-a/Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti). La juniori, au obţinut medalii de bronz Alexandru Dobleagă (clasa a VII-a/Colegiul Naţional „I.L. Caragiale” din Ploieşti) şi Ştefan Ţaga (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti), potrivit Antena 3.

Cele două loturi au fost coordonate de profesorii Marcel Drăgan (Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu) şi Dan-Octavian Dumitraşcu (Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung, jud. Argeş) şi de studenţii Livia Măgureanu (Universitatea din Bucureşti) şi Denis-Andrei Banu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi).

La competiţie au participat peste 60 de concurenţi din Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Kazahstan, Moldova, România, Rusia, Ucraina şi Serbia.

113 recommended
187 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »