Femeia contemporană și Radu Maftei – omul de știință care o ajută să devină mamă

-

Carieră apoi familie spun tot mai multe femei în ultimii ani și, din păcate, tot ele ajung să regrete o asemenea gândire. Lupta care se dă între a avea și a fi, pălește atunci când îmbătrânesc sau când află despre datele demografice privind natalitatea și mortalitatea în România.

 

Țara noastră este într-un declin demografic accentuat, conform unor date emise de către Eurostat. În 2017, rata mortalităţii a fost de 13,3 la mia de locuitori, în timp ce rata natalităţii a fost de 9,7 la mie. În 2018 și 2019, populaţia României a continuat să scadă, această situaţie fiind generată, în special de o scădere a natalităţii, indică datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Una dintre principalele cauze ale scăderii ratei natalităţii la nivel naţional şi nu numai este infertilitatea, problemă de sănătate tot mai frecvent întâlnită în ultimii ani. Statistici recente relevă faptul că în România unul din şapte cupluri întâmpină greutăţi la procreare.

Despre cauzele infertilităţii, tratamentele care au cea mai mare eficienţă sau care sunt principalele categorii de vârstă care apelează la tratamente pentru stimularea fertilităţii vom afla astăzi din interviul acordat de un medic ieșean extrem de dedicat.

Unii vor citi interviul ce urmează pe orizontală, alții vor empatiza cu subiectul, în timp ce restul, sper eu, să îl trăiască pur și simplu.

Meseria full time de mamă cântărește mult și doar cei care o înțeleg cu adevărat văd sacrificiul frumos din spate.

„Dintre toate religiile, cea mai frumoasă este mama”, spunea Grigore Vieru, iar astăzi veți vedea că la baza unei viitoare mame stă Dumnezeu și un medic bun.

Suntem femei. Cunoaștem mii de sentimente, trăim intens multe dintre ele, alungăm pe cât posibil altele și dorim să retrăim la nesfârșit unul singur – prima întâlnire cu copilul nostru. Teoretic ne naștem cu instinctul matern, ne obișnuim cu ideea în timp și vreme de nouă luni chiar dăm examene zilnice pentru meseria de mamă. Cordonul ombilical este canalul de comunicare cu ființa care crește în uterul mamei, bătăile inimii tale se aliniază cu bătăile unei inimi mai mici, gândurile se focalizează dintr-o dată pe noua făptură și tu, – femeie – devii vulnerabilă, sensibilă și de neînțeles. Te schimbi, urmând un proces amplu și foarte anevoios, devenind în cele din urmă cea mai bună mamă pentru copilul care te-a ales.

Până a ajunge la statutul de medic de obstretică ginecologie, copilul Radu se visa preot. Întortocheate sunt căile Domnului, astfel încât, mulți ani mai târziu ajunge să fie un altfel de preot, unul de suflete, unul care curăță și pune o fărâmă de speranță în viața femeii apăsate de gândul de a avea în brațe propriul copil.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră clinica unde activați?

Pentru că mereu pacienții sunt pe primul loc pentru mine, voi spune ce înseamnă clinica pentru pacienți: un nou concept de clinică de infertilitate din România, unde pacienții să poată beneficia de un tratament complet și la cele mai înalte standarde. Suntem singurii din țară ce putem efectua integral în clinică tot procesul de testare genetică.

Pentru mine, clinica în sine este ca a doua casă și familie, iar cu asta cred că am spus totul.

De ce ați ales să mergeți către această echipă?

Recunosc că, la fel ca mulți absolvenți de medicină, am fost tentat să plec din țară pentru rezidențiat. La vremea respectivă îmi doream foarte mult chirurgia oncologică și reconstructivă a sânului. În anul VI de facultate trimisesem mai multe scrisori de intenție la diverse centre din Franța și reușisem, printr-o recomandare, să fiu acceptat pentru a lucra în centrul lor de chirurgie a sânului de la Marie Curie din Paris. În timp ce mă pregăteam pentru examenul de rezidențiat, am început să iau în calcul și ginecologia. Cred că momentul în care am renunțat la ideea de a pleca la Marie Curie a fost într-o după amiază, la un ceai. Mă întâlnisem cu o bună prietenă, devenită între timp și colegă de muncă, Dr. Simionescu Gabriela pentru a-i cere un feedback despre ginecologia din Iași. Am fost atât de impresionat de partea de Fertilizare in Vitro și de modul în care poți schimba radical viața unui cuplu, încât ideea de a pleca din țară s-a estompat. Mă avertizase că va fi o bătălie importantă la rezidențiat în a ajunge în echipa doctorului Bogdan Doroftei, astfel încât a fost o motivație în plus să iau primul rezidențiatul pe ginecologie pentru a ajunge la el – și așa am reușit!

Eu unul, sincer, cred în destin și cred cu tărie că unele lucruri se întâmplă cu un scop. Citisem undeva, demult, că atunci când nu ești sigur ce alegere să faci, aruncă un ban în sus, și vei vedea că în momentul în care sunt puse în balanță cele două alegeri parcă îți dorești mai mult una decât cealaltă. Eram în dubii cu plecarea, iar în ziua examenului de rezidențiat am găsit un bănuț de 10  (ban ce este înrămat și pus la mine în bibliotecă). Mi s-a părut un semn așa că am hotărât ca în ziua alegerii specialitățîi, când sunt chemat să aleg, “să dau cu banul” … și așa am făcut. Imaginați-vaă un amfiteatru cu peste 600 de studenți așteptând cu nerăbdare să își aleagă specialitatea. În fața unei comisii întregi de doctori, am scos bănuțul și l-am aruncat… (când am făcut-o, mi-am dorit să pice partea care îmi indica <ginecologia>). Destinul sau hazardul…

Există în așa zise cărți de specialitate scris la ce vârstă este indicat să devii părinte? Pun întrebarea aceasta deoarece mulți urmăresc să dobândească altceva în viață și abia apoi iau în calcul venirea pe lume a unui copil? Unde se greșește aici? La mentalitate, la teama de eșec de orice natură sau la ignorarea instinctului matern/patern pe care îl avem în noi nedescoperit?

Nu există indicații clare: este bine să devii părinte între x-x ani. Însă, conform ghidurilor noastre, când prima naștere este înainte de 18-19 ani spunem că este primipară foarte tânăra sau când este după 35 de ani spunem că este primipară în vârstă. Primipară înseamnă că femeia este la prima naștere. Printr-un silogism simplu am putea spune că ar fi ideal între 20-35 de ani prima naștere.

Da, aud de multe ori motivul acesta că au dorit să dobândească ceva și apoi să obțină o sarcină. Consider totuși că, cel puțin, în primii ani de viață, cel mai important pentru dezvoltarea neuropsihologică a unui copil este iubirea și atenția părinților. Știu, e utopic însă ăsta este adevărul. Mai cred că e și vorba de teama de eșec și de dorința de a nu-i lipsi nimic copilului, iar în ceea ce privește mentalitatea, aici trebuie lucrat la mulți dintre viitorii părinți. Recunosc, aceeași mentalitate o aveam și eu…ziceam că voi avea primul copil după 30 de ani, însă ceva m-a determinat să îmi schimb gândirea – povestea de viață a unui cuplu. Defapt, nouă, oamenilor ne plac poveștile, de multe ori ne lăsăm inspirați de ele. Îmi amintesc și acum. Era într-o seară, un consult de infertilitate a unui cuplu de 39-40 de ani. Oameni de succes amândoi. Ajunsese la noi după 4 Fertilizări eșuate și din păcate nici la noi nu au reușit că nu prea mai aveam ce să facem. La sfârșitul interviului, soțul, cu o tristețe în glas mi-a zis: Știți, domnule doctor, toată viață am zis să avem casă, mășină o funcție și ceva bani să nu lipsească nimic copilului. Am realizat toate până acum, mai puțin copilul pentru care ne-am dorit toate acestea. Avem niște prieteni și colegi de facultate ce au obținut o sarcină când eram studenți și au păstrat-o. Le-a fost foarte greu, au crescut copilul prin cămin, prin chirii, dar acum copilul lor are 18 ani și ei au reusșit, cu greu, dar au reușit să aibă ceea ce cu toții ne dorim – un trai decent…

Să vă spun cât de tare mi-a schimbat modul de gândire povestea aceastăa sau să vă spun că 6-7 luni mai târziu aveam să aflu că voi deveni tată? Și da, am 30 de ani și am ajuns la vârsta la care mă gândeam că voi deveni părinte doar că Elise, fetița mea, are acum 2 ani.

Ce frici au părinții care trec pragul clinicii și de unde credeți că apar ele?

Am să mă refer aici stric la cuplurile care au sarcina obținută prin fertilizare in vitro sau inseminare intrauterină pentru că acestea sunt cuplurile de care mă ocup, în principal. Sunt rare cazurile cu sarcini obținute spontan pe care le urmăresc.

Cred că cea mai mare frică a viitorilor părinți în primele săptămâni de sarcină este să nu o piardă. Pe măsură ce se apropie de 12 săptămâni de sarcina, când are loc screeningul pentru sindromul Down, apar întrebările și fricile legate de riscul copilului de a avea anomalii genetice sau malformații. Cred că această frică este inevitabilă și dispare în momentul în care îți ții copilul în brațe și vezi că este bine. La cuplurile cu infertilitate aceste frici menționate sunt mai mari comparativ cu cuplurile ce obțin sarcina în mod natural. De ce? Pentru că aceste cupluri obțin cu ajutorul nostru sarcina, vârstă este de regulă peste 30-35 de ani și pentru că sunt vehiculate tot felul de informații, uneori nefondate și eronate, cum că, copii obținuți prin FIV au un risc mai mare de malformații, încerc mereu să liniștesc aceste cupluri și să le explic că sunt suficiente date clinice, sau cum spunem noi: „Evidece based medicine”, ce confirmă faptul că aceste cupluri nu au riscuri semnificativ mai mari comparativ cu populația generală de aceeași vârstă, și subliniez acest aspect pentru că este foarte important!

Ce este infertilitatea și ce impact are ea asupra unui cuplu?

În primul rând mi-aș dori ca toată lumea să înțeleagă și să accepte faptul că infertilitatea este o boală. Din păcate, este încă privită ca o boală rușinoasă, fiind un subiect tabu pentru majoritatea persoanelor ce suferă de ea. Infertilitea este incapacitatea unui cuplu de a obține o sarcină în decursul unui an în prezența unor contacte sexuale neprotejate regulate.

Infertilitatea nu este o boală amenințătoare de viață, și nu doare…sau mai corect spus, nu doare trupește.

Implicațiile pe care le are asupra cuplului sunt enorme, deși nu toate sunt conștientizate. Unele cupluri își dau seama doar când își analizează retrospectiv drumul lor în lupta cu infertilitatea. Am văzut cupluri care s-au despărțit din cauza infertilității și a învinovățirii reciproce însă, din fericire, majoritatea cuplurilor luptă împreună și devin mai puternici, câștigând o relație mai stabilă sau chiar o FAMILIE.

Cum apare infertilitatea?

Greu de răspuns complet la această întrebare. Am să încerc să acopăr cât mai multe cauze de infertilitate și să ofer explicații. Una din cauzele din ce în ce mai frecvente, în special la cuplurile infertile tinere, este boala inflamatorie pelvină. Din punctul meu de vedere, aceasta apare din cauza lipsei de educație sexuală în școală. Astfel, cele două concepte de: protecție și contracepție sunt eronat înțelese de tineri. Pentru tinerii din ziua de astăzi cel mai important aspect după începerea vieții sexuale este contracepția. Contracepție înseamnă orice metodă de a preveni apariția unei sarcini. Asta înseamnă că cele mai multe dintre ele utilizează contraceptive orale (uneori primite și pentru alte indicații: ovare micropolichistice, dereglări hormonale, endometrioză sau chisturi ovariene) și au contact sexual neprotejat. Protecția în schimb, înseamnă orice metodă prin care se previne transmitere bolilor pe cale sexuală. Și nu mă refer aici neapărat hepatite, HIV, sifilis ci la bolile ce determină la femei afectarea trompelor: mycoplasme, ureaplasme și chlamidya. Astfel, episoade repetate de infecții și tratate incorect sau incomplet pot duce la obstrucția trompelor/hidrosalpinx și consecutiv infertilitate.

O altă cauză frecventă este endometrioză, și cred că acest subiect este prea amplu pentru a-l aborda acum. Ca să scurtez, voi enumeră alte cauze importante: rezerva ovariană scăzută, endometrită cronică, fibroamele uterine, polipii endometriali, ovarele micropolichistice, valori foarte mari ale prolactinei, și probleme în formarea spermatozoizilor la bărbați. Și să nu uităm o cauza importantă, amânarea voită în a obține o sarcina din diverse motive: dorința de a avansa în carieră, absența unui partener, etc…

Cum putem preveni?

În primul rând să nu se amâne obținerea primei sarcini după 30 de ani, contactele sexuale să fie protejate cu prezervativ pentru pacientele ce nu au o relație stabilă/ nu sunt căsătorite, renunțarea la fumat, alcool. De asemenea, un tratament corect al endometriozei este ca ambii membri ai cuplului să aibă o dietă echilibrată și să facă sport.

Cum puteți ajuta aceste cupluri în demersul lor de a deveni părinți?

În funcție de problemele pe care le prezintă: inseminare intrauterină sau fertilizare în vitro.

Care sunt resursele dumnevoastră, pentru ca rezultatele să fie cele pe care cu toții le vedem: părinți și copii fericiți deopotrivă?

Clinica este dotată cu aparatură de ultimă generație, așa cum am menționat deja. Un lucru foarte important în ramura aceasta a medicinei este dotarea laboratorului de embriologie. Laboratorul nostru are pe lângă dotările standard un sistem de monitorizare time-lapse pentru o analiză mai bună a embrionilor. Avem toată infrastructura necesară testării genetice preimplantaționale a embrionilor încă din 2015 și de atunci avem câțiva copii sănătoși născuți din cupluri în care unul din părinți are probleme genetice. Un cuplu foarte drag mie, cu probleme genetice, este un cuplu tânăr din Ialomița. Când au venit la noi aveau deja 3 sarcini cu problemne genetice. Două dintre ele le-au întrerupt fiindcă au fost nevoiți, iar acum au o sarcina aproape de termen cu o fetiță sănătoasă.

Nu este străin de mine faptul că la clinica dumneavoastră am găsit și o altă ramură a medicinei: psihologia. Este  foarte important psihicul viitoarei mămici, însă sunteți printre primii, ca să nu spun singurii, care efectiv ajută pacienta pe parcursul sarcinii, în sala de nașteri, dar și după. Aveți o dublă slujbă, dar o îmbinați insesizabil. Cum și mai ales, de ce?

Cum? Nu știu, mereu am fost pasionat de psihologia umană. De ce? Când aveam 6 luni, am avut o problemă (o infecție ceva ca un furuncul la gât). Începusem să fac febră mare ce nu răspundea la tratament așa că părinții mei m-au dus la cel mai apropiat spital (noi locuiam la țară, undeva lângă Huși- Vaslui). La primul spital au spus că sunt prea grav și m-au trimis la spitalul județean cu Ambulanța. Acolo, medicul de gardă a hotărât că nu aș avea șanse prea mari de supraviețuit și i-a spus mamei mele să mă ia acasă că oricum mor. Știu, și acum mi se face pielea de găină. Plângând pe hol, o asistentă s-a oferit să o ajute pe mama și a sunat un medic care culmea, a venit în jur de 10 noaptea, de la o petrecere și m-a operat. Nu am să uit niciodată numele doctorului: Popescu. Acel medic a devenit salvatorul meu, iar pentru mama un înger, Dumnezeul de pe pământ? El a fost mereu modelul meu de doctor. Bun profesionist, dedicat și mereu dispus să vindece. Însă până la vârstă de 14 ani nu am vrut să fiu doctor, ci preot. Mergeam în fiecare duminică la biserică și cred că din această experiență am avut multe de învățat. De ce am renunțat la ideea de preot? Nu știu, destinul probabil avea alte planuri pentru mine.

Cum tratați cazurile mai speciale?

Pentru mine toate cazurile sunt speciale. Fiecare cuplu are o poveste în spate care mă impresionează. Și am să vă spun și de ce consider fiecare caz special…Eram în anul V de facultate când tatăl colegului și prietenului meu de cameră, un domn sever (cum sunt toți cei ce lucrează în armată) la o discuție mi-a spus: Radule, îți spun cum i-am spus și băiatului meu când a zis că merge la medicină: voi să știți mereu că la poarta spitatului este o familie care își spune speranța în voi că îi vindecați ruda. Nu vă puteți bate joc de speranțele oamenilor. Dacă nu sunteți dispuși să învățați și să faceți sacrificii lăsăți-vă acum! Sunt atâtea meserii frumoase și bănoase. Nu cred că voi uita vreodată discuția asta.

Pentru un medic de obstetrică ginecologie care este cea mai mare reușită? Voi lua etapizat: rezolvarea unei probleme care ține de făt și de mamă, nașterea fără complicații sau copilașii sănătoși care cresc oameni mari?

Cea mai mare reușită este atunci când vezi împlinirea de pe chipul mamei când își ține copilul în brațe.

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Teona Gherasim


Interviu cu pilotul Dragoș Țolea: “Nu știu ce a activat această iubire în sufletul meu pentru aeronave, însă îmi voi aminti mereu de primul meu avion, pe care l-am găsit sub bradul de Crăciun”

-

A-ți urma visul înseamnă curaj, sacrificii și multă perseverență. Drumul de la ce ne doream să fim în copilărie, și ce ajungem să profesăm la maturitate este un fel de Camino de Santiago. Niciodată socoteala de acasă  nu se va potrivi cu cea din târg, dar chia... Mai mult »