Matei Monoranu a studiat artele vizuale la Cluj-Napoca și regie de animație la UNATC, în București. Pentru primul său scurtmetraj de animație, „Despre ce naiba să scriu”, este nominalizat la Premiile Gopo 2020, la categoria „Tânără speranță”. Printre filmele la care a lucrat până acum, se regăsește „Călătoria fantastică a Maronei” (2019), în regia Ancăi Damian. Să vorbim despre animație, așadar!

ID. Cine este Matei Monoranu și cum ai ales să studiezi Arte Vizuale la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și, mai apoi, să faci un master în Regie de Animație, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”? Cum a început atracția ta pentru desen?

Salutare! Pe scurt scurt sunt un artist vizual, locuiesc în București deocamdată și, de cinci ani, mă ocup de animație în mare parte. Îmi place să explorez forme geometrice în personajele mele, îmi place umorul sec și uneori mai gătesc. Pe lung, am petrecut o bună parte din viață în Fălticeni, unde am și terminat mate-info, cu gândul că voi urma cândva o școală de arhitectură. Dar nu a fost să fie, în sensul bun, pentru că îmi plăcea mai mult să desenez decât să fac calcule și sunt mai iresponsabil de felul meu. Animația, pentru mine, a fost ceva ce mi-a plăcut încă de când am început să văd desenele animate de pe Cartoon Network. Mai desenam din când în când în timpul liceului, dar mai mult ca hobby. Abia prin clasa a XI-a m-am hotărât că vreau să continui să fac asta profesionist, mi-am dat seama că mă simțeam foarte bine făcând asta, și îmi plăcea. M-am hotărât să aplic la Grafică la Cluj. Au urmat câteva luni intense de pregătire de desen cu Sorin Baciu, un prieten pictor din Suceava, după care am aplicat și am intrat la UAD. Toate bune și frumoase, am terminat Grafica și, cu toate astea, nu știam ce voiam să fac mai departe. Adică puteam face foarte multe lucruri, dar simțeam că nu sunt specializat în nimic. Specific că am făcut grafică de șevalet și simt că nu s-a prins așa bine de mine, preferam să lucrez mai mult în niște caiete mici de schițe, uneori lucrez chiar și pe mini sticky notes. Pot spune că am început să mă îndrept spre ce sunt astăzi, când am studiat un semestru la École Supérieure des Arts – Saint-Luc Liège, datorită unei burse Erasmus. Acolo am făcut primul meu storyboard, iar colegii de acolo aveau un alt pipeline pentru tot ceea ce lucrau, față de ce eram eu obișnuit să lucrez. Character design, storyboard și crochiuri după model erau la ordinea zilei. Cum am zis, terminasem grafica și nu știam ce să fac mai departe. Văzusem din întâmplare că se ținea un workshop de animație în After Effect, susținut de Zsolt Hatszegi, și m-am hotărât să aplic. A urmat o prietenie și o colaborare apoi și datorită lui am avut și primul gig în animație. Și a urmat cea mai faină etapă în formarea mea ca animator, mă refer aici la Animation Worksheep – trei săptămâni intense de animat și învățat. Am prins chiar ultima ediție care s-a ținut la Bran, departe de agitație, aproape de munți, a fost foarte fain. La sfârșitul celor trei săptămâni de animație intensă, eram ca o mică familie de animatori și prieteni. În acea perioadă eram încă stabilit în Cluj, dar m-am hotărât să-mi iau un an sabatic, în care să mă pregătesc mai bine pentru animație. Deci am stat un an acasă, în Fălticeni, ca să nu fiu distras de fel de fel de lucruri. Am desenat foarte mult, am colaborat cu niște prieteni animatori, am lucrat la câteva proiecte freelance și apoi m-am hotărât să mă mut în București. Cu ocazia asta am și aplicat la masterul de Regie în Animație, la UNATC.

DESPRE CE NAIBA SĂ SCRIU. În acest an, ești nominalizat la Premiile Gopo, la categoria Tânără speranță, pentru scurtmetrajul de animație Despre ce naiba să scriu. Cum a apărut acest film, de la ce ai pornit și care au fost principalele provocări pentru tine? Pentru aceia care încă nu au văzut scurtmetrajul, unde l-ar putea vedea?

Poate e amuzant, dar animația aceasta a apărut fix din cauză că procrastinam. A pornit ca idee pentru proiectul cu care trebuia să aplic la master. Era cu totul altceva față de ce este acum, era un scriitor care trecea prin nopți nedormite, era gălăgie, erau mulți țânțari, foarte mulți. În timpul masterului, am învățat multe, am greșit, am refăcut personajul de câteva ori, a fost un proces destul de lung. A fost dificil, pentru că intenționam să mă ocup eu de tot pentru toată animația. Era și primul meu film și voiam să trec prin toate etapele, să învăț ce trebuie să fac la fiecare pas. Eram încăpățânat și nu primeam ajutor oferit de alții, cu toate că aveam și un job. Noroc de prietena mea, Cristina Pîrvu, că a fost alături de mine pe toată durata producției. Ea s-a ocupat de toate background-urile, post producție și suport moral, desigur. Partea cea mai dificilă pentru mine a fost povestea, a trecut prin mai multe schimbări, la un moment dat aveam foarte mult feedback din partea mai multor persoane și nu eram sigur cum să gestionez tot fluxul acela de informații. Am avut momente când am lucrat la el mai intens, altele când m-am ocupat de alte proiecte și am pus filmul „on hold”. Desigur că au fost și momente de procrastinare, de unde și inspirația pentru film. Nu sunt cel mai mulțumit de rezultat, dar totuși l-am terminat și de asta pot spune că sunt bucuros.

ANIMAȚIE. Cum consideri că stăm la capitolul animație în cinematografia autohtonă? Ce crezi că ar fi de făcut pentru ca animațiile să câștige mai mult teren și la noi?

Suntem pe un drum bun, cu festivaluri de animație ca Animest, licență sau master în domeniu la UNATC și câteva studiouri de animație. Dorință din partea creatorilor de animație există, dar nu este interesul din partea publicului așa mare. Ar fi nevoie de mai multă empatie din partea oamenilor pentru animație. Încă este o preconcepție că animațiile sunt doar desene animate pentru copii, ceea ce nu-i adevărat. Nu toată lumea gândește așa, desigur, dar greutatea balanței se îndreaptă spre acea parte. Lipsesc fonduri pentru animație. Un minut 2D de animație nu e un minut de filmare live-action. Fiecare cadru trebuie desenat în parte și trebuie să consideri fiecare pas pe care-l faci și durează destul de mult. Cred că mai multe fonduri pentru animație i-ar ajuta și încuraja și pe cei care lucrează ca animatori la diferite studiouri să facă filme de autor. Pe scurt, solidaritate din partea publicului și mai multe fonduri pentru animație.

COTIDIAN. Cum arată cotidianul tău? Cât de mult desenezi? Ce te inspiră?

De când cu pandemia, mă trezesc pe la 10.00 -11.00, fac o cafea bună și mă apuc de animat. Desenez aproape zilnic. Am un caiet de schiță la îndemână mai tot timpul, unde îmi mâzgălesc ideile. Mă inspiră situațiile din care fac parte, poveștile pe care le aud de la prieteni și formele pe care le disting în te miri ce obiecte. Totuși, fiind într-o situație mai dificilă în perioada asta, simt că am avut și momente în care nu am fost așa de inspirat. O bună parte din idei îmi vin și din ce văd și ce aud afară. Și când traseul tău zilnic e mai mult așa ca un triunghi, ba în living, ba în baie, apoi în bucătărie, simți cumva chestia asta.

GENERAȚII. Ce consideri că aduce nou generația ta în cinematografia autohtonă?

Cred că suntem mult mai conectați cu ce se întâmplă, în general, în România și în lume. Mi se pare că regizorii sunt mult mai aware și mai solidari cu anumite grupuri de persoane și că au mai mult curaj și dorință în a realiza filme cu subiecte considerate delicate.

IZOLARE. Cum a arătat această perioadă de izolare pentru tine, cum ai profitat de timp?

Nu a arătat doar într-un anumit fel, a început ca o mini-vacanță, care pe parcurs s-a transformat într-o vacanță forțată. Mi-a fost puțin mai greu să înțeleg ce se întâmplă și m-am simțit obosit psihic, dar după câteva zile mi-am făcut o rutină care m-a ajutat. Momentele astea ajută uneori, mă refer la izolare în sine. Am avut timp mai mult să stau cu mine și să mă gândesc la ce vreau să fac mai departe, ce pot corecta și recunosc că am avut timp și să gătesc mai mult. Ce m-a bucurat însă este că am ținut legătura mai des cu familia și cu prietenii. Sunt sigur că am simțit cu toții această nevoie și că ne este dor de ei. Pe partea artistică, am început o mini-mini serie despre un triunghi izolat, spun mini pentru că un episod are undeva între 20-30 de secunde. Am animat niște cărți de joc, am participat la un workshop de desen, m-am jucat, am văzut serii întregi de seriale, scurtmetraje animate, aproape mă gândeam să încerc să mă tund singur, dar m-am dat bătut. De fapt, nici nu am încercat, am lăsat baltă cu totul ideea.

COLABORĂRI. Printre colaborările tale, se numără și aceea cu regizoarea Anca Damian, pentru filmul Călătoria fantastică a Maronei. Cum a fost să lucrezi pentru acest film?

Nu a fost chiar o colaborare, în sensul că nu am avut contact direct cu Anca Damian. Eram animator la Reniform Production în acea perioadă și acest film era la ce lucram atunci. A fost primul job pe care l-am avut ca animator în București.

RECOMANDĂRI. Ne poți recomanda câteva filme de animație care îți plac foarte mult?

Voi începe cu scurtmetrajul meu de animație preferat, care este External World regizat de David O’Reilly. Este o animație 3D în care este vorba despre un băiat care învață să cânte la pian și despre viața altor personaje. Atât voi spune despre el.

Apoi mai este un scurtmetraj 2D animat care se numește Film, Film, Film, regizat de Fedor Khitruk. Este un film umoristic despre etapele producerii unui film.

Recent am văzut o animație 2D care mi-a plăcut tare mult, se numește L’HOMME AUX OISEAUX, regizat de Quentin Marcault. Este vorba despre un sătuc din munți, care așteaptă sfârșirea iernii.

2D VERSUS 3D. Spuneai undeva: „Am lucrat în ambele tehnici, pe diferite proiecte, dar fiind grafician la bază, întotdeauna am simțit că 2D mă reprezintă mai mult și mi-a plăcut mai mult. Pe lângă pasiunea mea pentru desen, am ales această tehnică (n.r. – pentru Despre ce naiba să scriu) și ca un omagiu pentru desenele animate pe care le urmăream de mic, pe Cartoon Network, care au fost și cumva introducerea mea în acest mediu minunat”. Cât contează, în mileniul III, dacă o animație este 2D sau 3D, este aspectul acesta relevant din anumite puncte de vedere – de exemplu, animațiile 3D sunt mai căutate de public? Putem asocia animațiile 2D azi cu o viziune mai artistică și 3D cu o viziune mai comercială? Cum te raportezi la distincția dintre cele două tehnici? Au animațiile 2D și o anumită nostalgie față de copilăriile noastre, crezi că vor dispărea în timp, lăsând locul variantelor 3D?

E foarte greu de spus cât contează tehnica pe care o folosești. 2D poate fi la fel de comercial ca 3D, la fel cum și 3D poate fi la fel de artistic ca 2D. Depinde de context, unde este folosit, publicul țintă, sunt foarte multe variabile. Poate părea că 3D e mai căutat pentru că e mai modern, este mai în pas cu tehnologia și pare așa o tehnică din viitor. Am lucrat și eu în 3D, nu pot să zic că nu-mi place, doar că prefer 2D mai mult pentru că este o anumită autenticitate în această tehnică. Îmi place să pun creionul pe hârtie, un sentiment pe care nu l-am putut regăsi și în 3D. Apreciez un film bun de animație 3D, și de asta las loc pentru cei care se pricep și se simt mai în largul lor în acea tehnică.

VA URMA… Ce planuri ai pentru viitorul apropiat? Pe când un lungmetraj de animație?

Își mai face cineva planuri în viitorul apropiat? Înainte de pandemie, lucram cu spor și chef la un proiect de Character Design, numit Simon Siclop, pornit în cadrul Pictoplasma Academy. În mai, eu și cu ceilalți colegi de la workshop, ar fi trebuit să avem o expoziție colectivă la Berlin în cadrul Festivalului Pictoplasma. Acum s-a amânat proiectul pentru anul viitor. Cu toate că am pus pe „pauză” forțat ciclopul, pe asta vreau să mă concentrez în viitor. E un proiect la care țin și care face parte din ceva mult mai mare la care mă gândesc de ceva timp. Nu este un lungmetraj de animație, din păcate. Cu toate că sună tentant, trebuie să recunosc că nu sunt pregătit pentru acea aventură încă.

„Mă inspiră situațiile din care fac parte, poveștile pe care le aud de la prieteni și formele pe care le disting în te miri ce obiecte.”
Matei Monoranu, regizor de animație

Fotografii: imagini din scurtmetrajul de animație Despre ce naiba să scriu (regia: Matei Monoranu)