Despre Zilele Nordului, cu Ștefan Teișanu: „Nordul e un loc care crește prin el însuși și toate comunitățile au șansa și responsabilitatea de a face la fel”

- - 2 vizualizari

Ștefan Teișanu este manager al Centrului Cultural Clujean și fondator al Asociației Nord și al Festivalui Zilele Nordului, ajuns în acest an la a șaptea ediție, care are loc între 28 și 30 august în cel mai nordic oraș al României, Darabani, și în alte spații botoșănene. Am vorbit despre implicare, schimbare, dezvoltare regională, România culturală și, bineînțeles, despre inițiative comunitare care ne inspiră și ne dau încredere.

„Prin Zilele Nordului, la fel ca prin celelalte acțiuni ale asociației, ne-am propus să contribuim la reconstruirea, în rândul tinerilor din Nord, a încrederii în ceilalți și în forțele proprii, creșterea mândriei locale și a spiritului civic și antreprenorial. Ne-am imaginat că în acest fel vom putea spera ca după 25 de ani să avem împreună sentimentul că Nordul e o comunitate vie, încrezătoare în forțele sale și care are exercițiul lucrului împreună, care acum îi cam lipsește și care e însă absolut esențial în societatea de azi”, spune Ștefan Teișanu. Vă invităm să descoperiți povestea unui festival care înseamnă mult mai mult decât muzică bună într-o atmosferă aparte!

ZILELE NORDULUI 2020. Ce aduce nou ediția de anul acesta a festivalului, ce va fi diferit în contextul actual?

Anul ăsta multe lucruri sunt diferite și nu doar la Zilele Nordului. Noi ne-am străduit chiar și acum să vedem partea plină a paharului, folosind contextul complicat de acum pentru a inova atât în agenda, cât și în organizarea festivalului.

Aceasta va fi prima ediție desfășurată exclusiv în aer liber: avem șapte spații deschise pentru activități, dintre care unele tradiționale și altele în care ajungem pentru prima dată. E și prima dată când accesul la Zilele Nordului se face pe bază de bilete, o măsură care ne ajută, pe de o parte, să avem un recensământ precis al participanților și, pe de alta, să demonstrăm împreună cu ei că mișcarea ZN e suficient de valoroasă pentru ZN încât să merite susținută cu bilete. În plus, ne îngrijim, bineînțeles, de toate măsurile sanitare și de siguranță care să ne țină pe toți sănătoși – invitați, participanți, echipă, voluntari.

Pornim campanii noi – reconstrucția primei școli sătești din Moldova la Darabani, revitalizarea Centrului Vechi din Botoșani și o a treia în sprijinul animalelor fără stăpân din zonă – și două școli de vară, una pe teme de dezvoltare regională și a doua pentru întărirea sectorului ONG din Nord.

„Am pornit asociația și festivalul din dorința de a ne aduce contribuția la dezvoltarea comunităților noastre de acasă.”

POVESTEA FESTIVALULUI. Cum a apărut Festivalul Zilele Nordului, în urmă cu șapte ani, la Darabani? Ce v-ați propus și care au fost principalele provocări la momentul acela?

Am pornit asociația și festivalul din dorința de a ne aduce contribuția la dezvoltarea comunităților noastre de acasă. Abordarea noastră se bazează pe conectarea „diasporei”, adică a celor ca mine, care au plecat din Nord și activează în alte locuri din țară sau din lume, cu tinerii de acasă, elevii și studenții din zonă. În acest tip de parteneriat gândim proiecte culturale, educaționale, sociale și sportive care revitalizează comunități mici și mari din regiunea Botoșani-Suceava-Iași-Cernăuți-Chișinău.

Prin Zilele Nordului, la fel ca prin celelalte acțiuni ale asociației, ne-am propus să contribuim la reconstruirea, în rândul tinerilor din Nord, a încrederii în ceilalți și în forțele proprii, creșterea mândriei locale și a spiritului civic și antreprenorial. Ne-am imaginat că în acest fel vom putea spera ca după 25 de ani să avem împreună sentimentul că Nordul e o comunitate vie, încrezătoare în forțele sale și care are exercițiul lucrului împreună, care acum îi cam lipsește și care e însă absolut esențial în societatea de azi.

Provocările pe care le-am avut (și pe care încă le avem) sunt aceleași cu ale oricărui operator cultural sau ONG din România de azi: deficitara înțelegere asupra culturii și rolului său în societate, lipsa încrederii în societate, slaba finanțare, lipsa infrastructurii și așa mai departe. Le depășim în fiecare an prin compensarea cu atuuri esențiale, cum ar fi sprijin uman de mare calitate în regiune, o echipă de voluntari excepționali (peste 1.000 în primi șase ani) și existența și disponibilitatea unei „diaspore a Nordului” foarte competentă și inimoasă.

CEI 7 ANI DE ACASĂ. Ediția din acest an se desfășoară sub sloganul #Cei7AnideAcasă. Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le-ai adunat în acești șapte ani de festival?

Prima ediție a fost specială. Într-o vreme în care a face așa ceva într-un Nord atât de îndepărtat și de slab dezvoltat părea o utopie, ne-am adunat atunci ca martori și înfăptuitori ai unui miracol: botoșăneni plecați prin lume, prieteni de la Cluj care m-au sprijinit și mulți oameni de acasă, curioși și încrezători. Am făcut împreună un festival de poveste, dar am și înființat atunci, cu sprijin și implicare comunitară, Muzeul Nordului și am amenajat un parc în Poiana Stejarilor lui Ștefan cel Mare.

Ediția a șasea, ultima până acum, a fost egal specială, fiind prima în care festivalul a fost făcut cu o echipă de organizare și o comunitate de furnizori în proporție covârșitoare formate din localnici. Am avut atunci sentimentul unui vis care se conturează limpede în sfârșit.

Pentru anul ăsta aveam planuri mari, însă a venit pandemia și a trebuit să ne reorganizăm. Am sistat toate pregătirile pentru ZN și am demarat o campanie în sprijinul spitalelor din Botoșani. S-au adunat atunci peste 500 de oameni și de organizații care s-au implicat cu donații de bani și de materiale, în cel mai mare efort colectiv la care am luat parte în Moldova. E și asta o amintire prețioasă, mai degrabă o realitate al cărei adevăr am reușit să-l demonstrăm împreună, cea a unui Nord solidar și puternic.

„#PrimaȘcoală e o idee la care visăm de mult: un proiect de reconstrucție, folosind exclusiv tehnici și materiale tradiționale, a primei școli sătești de stat din Moldova. (…) Iar Noul Centru Vechi este o inițiativă comunitară de revitalizare urbană, prima de felul ei din Botoșani.”

INIȚIATIVE. Pe lângă concerte, premiere de teatru, proiecții de film, artă stradală, Zilele Nordului lansează în acest an și două inițiative de regenerare urbană – #PrimaȘcoală, reconstrucția primei școli sătești din Moldova la Darabani, și #NoulCentruVechi, program de revitalizare urbană în Botoșani. Despre ce este vorba și cum se pot implica participanții?

#PrimaȘcoală e o idee la care visăm de mult: un proiect de reconstrucție, folosind exclusiv tehnici și materiale tradiționale, a primei școli sătești de stat din Moldova. Ea a fost construită în 1841 de către hatmanul Theodor Balș, întemeietorul târgului Darabani, și a funcționat ca școală sau ca muzeu vreme de 150 de ani. După Revoluție a fost abandonată, s-a degradat și s-a auto-demolat. Începem acum un proiect de doi ani, cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România Filiala Nord-Est, al Societății pentru Studii Istorice din România și al Primăriei Darabani, prin care o vom reconstrui cu mâinile noastre: meșteri locali, tineri, studenți din toată țara. Peste doi ani Prima Școala va deveni secțiune a Muzeului Nordului, fiind dedicată istoriei învățământului în Moldova.

Noul Centru Vechi este o inițiativă comunitară de revitalizare urbană, prima de felul ei din Botoșani. Împreună cu mai mulți oameni și organizații din societatea civilă botoșăneană, chemăm alături de noi pe botoșăneni, pe reprezentanții mediului de afaceri și ai administrației, într-un program de trezire la viață a Centrului Vechi din Botoșani, văzut azi ca loc neprietenos și chiar nesigur, în pofida frumuseții și istoriei sale impresionante. La festival începem un prim dialog cu locatarii Centrului Vechi și demarăm prima noastră acțiune acolo, punând flori la ferestrele și în balcoanelor clădirilor.

MIȘCARE. Festivalul propune și șapte trasee pentru iubitorii de călătorii, cât și deja tradiționalele competiții sportive – tenis și maraton. Ce pot vedea vizitatorii în aceste călătorii?

Pentru că în acest an nu putem organiza tradiționalele noastre Tururi ale Nordului, ne-am gândit să-i invităm pe cei care vin la festival să plece în călătorii cu mașina personală, în condiții de maximă siguranță medicală și la fel de plăcute ca experiență turistică. Pentru asta le punem la dispoziție șapte sugestii de trasee: Nordul Extrem, Țara de Sus, Vechile Capitale, Orașul Domnițelor, Bucovină, plai cu flori, Eminescu la cafea și Darabani City.

Traseele recomandate durează circa opt ore fiecare, din care cel puțin cinci sunt dedicate vizitelor și experiențelor turistice, în timp ce două-trei ore sunt alocate deplasării între obiectivele de călătorie. Acestea sunt foarte diverse: de la aquapark la mănăstiri, de la case memoriale la delte, de la restaurante faimoase la producători de încălțăminte artizanală și așa mai departe. Iubitorii de sport au pe lista de recomandări două trasee în plus, cele de competiție: dealurile Țării de Sus în cazul participanților la Maratonul Nordului MTB Pomârla și lunca Prutului în cazul alergătorilor la Maratonul Nordului Teioasa Trail.

„Solidaritatea generează solidaritate și binele aduce mai mult bine.”

2020. În primăvara acestui an, în contextul crizei COVID-19, Asociația Nord și-a sistat pentru o perioadă proiectele curente pentru a demara campania #7deAcasă, despre care vorbeai. Ați mobilizat peste 500 de donatori în sprijinul spitalelor din județul Botoșani, livrând Spitalului Județean Mavromati din Botoșani un aparat de ventilație și anestezie în valoare de peste 100.000 de lei și distribuind câteva mii de echipamente de protecție în instituțiile medicale din întregul județ. Cum s-au întâmplat lucrurile și care este mesajul tău pentru cei care vor să schimbe ceva, prin acțiunile lor?

Dincolo de cauza dramatică a campaniei și de greutățile pe care le-am întâmpinat împreună după izbucnirea pandemiei de Covid-19, această campanie a reușit să scoată la iveală o capacitate extraordinară a unui Nord altădată letargic de a se mobiliza într-un proiect colectiv important.

Am încercat să aducem și noi o cât de modestă contribuție în sprijinul celor aflați în prima linie împotriva pandemiei, așa că am demarat o mobilizare altfel clasică: o colectă de fonduri dublată de organizarea, în spatele cortinei, a unei mici echipe care să se ocupe de achiziții, transporturi și livrare de echipamente pentru unitățile medicale.

ONG-uri, companii și peste 500 de donatori ni s-au alăturat. A fost un exercițiu colectiv important, care ne-a dat încredere tuturora. De altfel, după încheierea campaniei am început una nouă, în sprijinul a 140 de vârstnici din satele îndepărtate din Botoșani. Solidaritatea generează solidaritate și binele aduce mai mult bine.

DEZVOLTARE LOCALĂ. La ediția din acest an a festivalului debutează Școala pentru Dezvoltarea Moldovei și întâlnirile Platformei Cord, prima adresată specialiștilor și pasionaților de dezvoltare locală și regională, iar a doua ONG-urilor și grupurilor informale active în domeniile cultural, de tineret, civic și social. Cum consideri că stăm la capitolul dezvoltare locală și regională în zona Moldovei, dar și în România, în general?

Și în zona Moldovei, și în general în România stăm destul de prost la acest capitol. Excepțiile sunt mult prea puține. Lipsa unui exercițiu real-democratic în ultimii 70-80 de ani nu putea să nu-și lase amprenta. După părerea mea, această lipsă este principala cauză pentru dureros de slaba încredere pe care românii o au unii în alții (suntem pe ultimul loc în Europa la acest capitol) și pentru mentalitatea de tipul „să se facă”, pe care o cunoaștem atât de bine. Această mentalitate ne-a amorțit nu numai capacitatea de a avea inițiativă comunitară, de a ne lua orașul sau țara în propriile mâini, ci și interesul pentru a învăța și a fi la curent cu problemele care țin de dezvoltarea orașelor.

Două dintre elementele cheie care pot ajuta la îmbunătățirea acestei situații sunt întărirea societății civile și dezvoltarea abilităților și competențelor de specialitate în rândul administrațiilor locale și regionale. Asta încercăm să facem în cele două școli de vară pe care le pornim în acest an. Aducem specialiști de top din țară și din străinătate, adunăm la un loc reprezentanți ai administrațiilor publice și ai societății civile din regiune și încercăm să creăm cadre bune pentru învățare și colaborare.

„Sectorul cultural a fost mereu unul al marginalilor și al curioșilor.”

PROVOCĂRI. Ca manager al Centrului Cultural Clujean, care au fost principalele provocări pentru tine în acest an, în contextul pandemiei de coronavirus? Și, bineînțeles, cum vezi România culturală?

Ceva interesant cu pandemia asta e faptul că ne-a făcut pe toți să trecem prin cam aceleași experiențe, aducându-ne la un numitor comun la care cu greu am fi putut ajunge altfel: schimbarea stilului de viață, aceleași presiuni emoționale și psihologice, nevoia de a regândi felul în care lucrăm, provocările financiare de tot felul.

Am trecut și eu, la fel ca restul lumii, prin toate astea și prin toate etapele, de la bucuria de a petrece mai mult timp acasă, la apăsarea de a trăi la distanță de oamenii dragi. A trebuit să regândesc, alături de colegii mei de la Centru, de la Fapte și de la Nord, modul în care organizațiile noastre au fost imaginate: Centrul Cultural Clujean și-a accelerat munca de cercetare, de dezvoltare de politici culturale, de reprezentare; Fapte a trebuit să anuleze festivalul Jazz in the Park și o mulțime de alte evenimente; Nordul a fost nevoit să se reinventeze.

În toate acestea, dincolo de pierderile financiare și de șocul schimbării obligatorii, este însă și mult loc pentru a inova și pentru a spera. În cultură, cu atât mai mult. Sectorul cultural a fost mereu unul al marginalilor și al curioșilor, unul trecut la „etcetera” în enumerările de domenii prioritare pentru orașele noastre și pentru țară. Din acest punct de vedere, lucrurile nu s-au schimbat prea tare în pandemie: cultura nu are putere politică, este superficial înțeleasă ca un element de timp liber, neesențial în societate și rupt de „lucrurile serioase” din viața noastră curentă.

Deși cifrele arată că domeniul cultural, largo sensu, produce 3,6% din PIB-ul României, mai mult decât industria extractivă, sectorul turismului și ospitalității sau cel al asigurărilor și serviciilor financiare, în discuțiile noastre de zi cu zi, atât pe stradă, cât și în administrația publică, nu suntem deocamdată capabili să imaginăm cultura ca pe o forță a transformării sociale și ca pe un motor al dezvoltării societății. Dar cred că sunt suficiente și destul de coerente inițiative în țară care sunt capabile ca împreună și în timp să creeze o masă critică propice reînțelegerii rolului și impactului culturii în societate. Suntem mulți în gherilele din munți și din câmpii, cum s-ar spune. Inclusiv în Darabani, cel mai nordic oraș al României, unde vă așteptăm în fiecare an la Zilele Nordului.

DARABANI. Cum arăta locul în copilăria ta? Dincolo de Zilele Nordului, care sunt întâmplările trăite aici care îți vin primele în minte? Care sunt principalele satisfacții pentru voi azi, la șapte ani de Zilele Nordului?

Darabaniul era atunci centrul universului meu, la fel cum e și acum pentru cei 10.000 de locuitori și pentru 1.500 de elevi, dintre care unii sunt localnici, iar alții veniți din comunitățile mici din jur. Dintre cei tineri, cei mai mulți visează să plece cât mai repede și cât mai departe – la fel am procedat și eu la 14 ani. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult: orașul arată poate altfel, încă esența lui a rămas aceeași. Lipsa de oportunități pentru tineri, într-o societate care nu îi stimulează și încurajează să se manifeste, să ia inițiative, să facă experimente sociale și să se implice în comunitate, lipsa de oportunități pentru tineri generează și menține o letargie cumplită, o lehamite socială care paralizează comunitatea și din care cu foarte mare greutate și extrem de puțini reușesc să iasă.

Oricât de idilic ar fi în amintirea mea locul copilăriei mele, cu toate poveștile și personajele sale extraordinare, tot nu îmi pot scoate din minte cum singurele stimulente reale pentru schimbare erau și atunci, cum sunt și acum, frustrarea, nemulțumirea și ambiția personală. Motivele care te stimulau în pozitiv (aspirațional) și nu în negativ (reactiv) să îți dorești mai mult comunitatea ta au fost întotdeauna foarte puține. Și mă tem că această radiografie e valabilă și azi și nu numai pentru Darabani, cel mai nordic oraș al României, ci pentru țara întreagă, care în fapt nu e făcută din Clujuri și Iașuri și Bucureștiuri, ci din Darabaniuri, Aleșduri și Brezoaie.

La șapte ani după ce am fondat Asociația Nord și festivalul Zilele Nordului avem însă motive să sperăm. Ne-am propus atunci să facem un proiect pentru cel puțin 25 de ani, fiind conștienți că abia la finalul lor vom putea trage concluzii relevante asupra impactului inițiativei noastre. După primii șapte abia putem întrezări câteva promisiuni de mai bine, însă ele sunt, recunoaștem, mobilizatoare. Aș zice că am avut dreptate să sperăm că binele va aduce bine, generozitatea generozitate și încrederea încredere.

În primii șase ani de la crearea festivalului, ZN a adunat circa 1.000 de voluntari din cele 20 de comunități cu care a lucrat în Botoșani, Suceava, Iași, Basarabia și Bucovina. Cei mai mulți dintre ei sunt tineri localnici, elevi și studenți care au învățat să organizeze proiecte, să ia inițiativa și să se implice voluntar în dezvoltarea comunității lor.

În acești ani am reușit, cu sprijinul diasporei și al comunității locale, să creăm un muzeu și un parc, să renovăm două școli și să punem umărul la salvarea casei copilăriei lui George Enescu. Numai în 2019 festivalul a reușit să atragă 2.000 de turiști din toată România. Nordul e un loc care crește prin el însuși și toate comunitățile au șansa și responsabilitatea de a face la fel.

Deși cifrele arată că domeniul cultural, largo sensu, produce 3,6% din PIB-ul României, mai mult decât industria extractivă, sectorul turismului și ospitalității sau cel al asigurărilor și serviciilor financiare, în discuțiile noastre de zi cu zi, atât pe stradă, cât și în administrația publică, nu suntem deocamdată capabili să imaginăm cultura ca pe o forță a transformării sociale și ca pe un motor al dezvoltării societății.”
Ștefan Teișanu (Zilele Nordului)

Fotografii: Florin Andrei, Zilele Nordului

comments icon 0 comments
2 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan


Bookmark?Remove?

Radu Ciorniciuc, regizorul documentarului „Acasă”: „Au fost ani în care atât noi, cât și familia Enache am trecut prin transformări radicale”

-

Timp de patru ani, jurnalistul Radu Ciorniciuc a documentat primul său film, „Acasă” („My Home”), care spune povestea familiei Enache, nevoită să-și părăsească, după 20 de ani, locuința din Delta Văcărești, în momentul în care spațiul a devenit arie naturală p... Mai mult »