a

A renunțat la multinațională pentru un business propriu, iar acum câștigă zeci de mii de euro. Oana Pascu: ”Am avut propuneri să plec din țară, dar am rămas aici!”

- - 4- 70 vizualizari

Oana Pascu a lucrat 15 ani într-o multinațională, dar apoi și-a dorit o schimbare. Și n-a stat pe gânduri. A lansat complice.ro, întrucât a vrut să fie „complice” la experienţe care să surprindă destinatarul şi să câştige totodată bani făcând astfel de surprize.

”Întotdeauna mi-a plăcut să dăruiesc cadouri şi am căutat ca ele să fie inedite, surprinzătoare şi să creeze amintiri de durată, să îmbogăţească viaţa şi sufletul destinatarului. Ideea de a fi consultant pentru alţii în alegerea cadourilor o aveam încă din anii facultăţii, însă pe vremea aceea, acum aproape 20 de ani, mi se părea o iluzie. Dacă stau să mă gândesc acum, cred că era într-adevăr o iluzie, publicul nu era pregătit, iar implementarea fără puterea actuală a internetului cred că ar fi fost aproape de imposibil”, povesteşte Oana Pascu, de profesie economist şi totodată absolventă de Ştiinţe Politice

După ce s-a angajat încă din facultate în cadrul companiei telecom Connex, care ulterior a devenit Vodafone, unde şi-a creat o carieră timp de 15 ani, ocupând diferite poziţii din care a condus echipe, atât de specialişti, de vânzări prin telefon, cât şi de marketing, ea a simţit nevoia de o schimbare radicală şi a pornit astfel pe drumul antreprenoriatului.

„La 35 de ani am simţit nevoia de a face o schimbare radicală în viaţa mea şi deşi am avut două propuneri să plec din ţară în alte companii multinaţionale, am decis să rămân aici şi să construiesc ceva care să mă reprezinte, care să mă încarce pozitiv şi care să îmi aducă satisfacţiile dorite. Am avut două idei de business, dintre care una în domeniul home & deco şi aceasta, cu cadouri experienţiale. Am ales-o pe aceasta din considerente de pasiune, înclinaţie şi business plan”, povesteşte ea, precizând că ideea de a fi „complice” pentru surprize făcute altor persoane o urmărea încă din facultate, potrivit Business Magazin. 

Investiţia iniţială pentru demararea businessului Complice.ro s-a ridicat la 5.000 de euro, sumă în care sunt incluse cheltuielile de dinainte de lansare – dezvoltarea site-ului, identitatea vizuală şi echiparea biroului. „Ulterior însă am investit în mod constant mai ales în promovarea businessului (principala provocare fiind cum să afle de noi clientul final), dar şi în continua eficientizare sau dezvoltare a site-ului. Cred că suma totală adusă de acasă a ajuns astfel la aproximativ 20.000 de euro.”

Magazinul online Complice.ro oferă o serie de cadouri inedite bazate în principal pe experienţe cum ar fi experienţe în doi (de explorare şi ieşire din rutină, escapade şi provocări exclusiviste în compania unor celebrităţi), daruri care cresc pulsul şi stimulează adrenalina (salt cu paraşuta sau parapanta, survol cu elicopterul, zbor cu balonul ş.a.m.d.), provocări olfactive şi vizuale (ateliere pentru crearea de parfumuri, florale sau gastronomice), experienţe de răsfăţ personal (spa, masaj, tratamente corporale) sau experienţe japoneze – degustare de ceai, îmbrăcarea khimonoului.

Află întreaga ei poveste, aici.

4 recommended
70 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »