Andreea Drăghici, poetă: ʺ Nu mă văd niciodată plecată din România, oricât de dezamăgită sunt de ce se întâmplă adesea pe-aiciʺ 

-

Pe Andreea o puteți citi pe unele dintre cele mai bune site-uri din România dedicate literaturii: Poetic Stand sau O mie de semne. Poemele ei premiate au putut fi citite și în revista Observator cultural. 

Andrei Crăciun 

Andreea Drăghici, poetă mai ales. Cum e să fii poet în România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?
Pfuai, am început în forță. Treaba e că dintre toate lucrurile pe care le-aș considera despre mine, acela că aș fi poetă e ultimul. Nu am știut că aș putea fi considerată astfel până când nu am câștigat un concurs de poezie la care participasem, ca să văd cam la ce nivel ar fi ceea ce scriu. Când am fost anunțată că am câștigat, inițial am crezut că e o greșeală, am întrebat de vreo trei ori, să fiu sigură că era vorba, totuși, despre mine. Așadar, o viață de poet în zilele noastre nu prea are nimic specific, din punctul meu de vedere. Ești omul ăla care ești în fiecare zi, doar că uneori se întâmplă să nu mai poți, să stai tu cu tine, să fie liniște, să fie seară (de cele mai multe ori) și să scrii niște lucruri pe care simți că nu ai cum să le spui altfel, ca apoi să le ascunzi multă vreme de oricine. Cel puțin, așa e în cazul meu.  

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă vrem să citim poezie de Andreea Drăghici – ce să căutăm și unde? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți poezie?
O să continuu în aceeași notă ca mai înainte. Nu prea am viață, nici operă. Am trăit puțin și-am scris tot cam așa. Poezie am ajuns să scriu acum câțiva ani, eram îndrăgostită și voiam să știe și el, dar nu așa, oricum, ha-a, acum mi se pare un clișeu foarte mare. În fine, am aruncat, șters și chiar rupt în bucăți toate poeziile alea – evident, erau niște bălării, cum îmi place mie să le zic și-o vreme am uitat de poezie, până acum vreo doi ani, când mi-am dat seama că e o metodă bună în care să vorbesc neasumat despre lucrurile alea despre care toți credem c-ar trebui să ni le asumăm – iubiri, familie, mici conflicte cotidiene, societate, d-astea. Și pentru că abia ce-am intrat în lumea asta, nu prea mă veți putea găsi pe nicăieri. Am câteva poezii pe site-ul O mie de semne, pe site-ul Poetic Stand, iar după câștigarea concursului de care ziceam la început, au fost publicate poemele cu care participasem în revista Observator cultural 

O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește o poetă a timpului nostru? Unde lucrează ea? Din ce își câștigă banii de pâine și napolitane?
Din câte am auzit și eu de pe la alți prieteni scriitori, se pare că nu prea se poate (spre deloc) trăi din poezie. Și sper să n-ajung să simt asta pe propria piele. Deci nu știu din ce trăiește o poetă a timpurilor noastre, dar știu că eu îmi cumpăr pâine și napolitane (cu cremă de lămâie) dintr-un salariu de editor de carte și din traduceri.  

Festivalul Filmului Palestinian. Care e treaba cu Festivalul? Ce ați făcut dumneavoastră acolo? Spuneți-mi trei filme palestiniene frumoase, să le vadă cititorii.
La FFP am ajuns bătând la ușă, cum s-ar zice. Tot vedeam în social media, pe la prieteni, anunțuri despre el, dar nu voiam să merg doar la proiecții. Mereu m-a fascinat ce se întâmplă în spatele unui eveniment, poate pentru că am latura asta foarte cerebrală căreia îi place să pună cap la cap lucruri și să organizeze tot felul de situații, așa că am întrebat dacă mai au nevoie de ajutor și am ajuns să mă ocup un pic de tot de partea de social media a festivaluluiA fost frumos, mai ales că am dat de o echipă foarte mișto și m-am intersectat cu o cultură despre care am realizat că știam puțin. Trei filme ar fi: SAMOUNI ROAD (r. Stefano Savona), DÉGRADÉ (r. Arab Nasser, Tarzan Nasser) și, neapărat, IT MUST BE HEAVEN (r. Elia Suleiman), pe care l-am văzut de două ori, dar  nu m-ar deranja deloc să-l văd încă o dată. 

Ați făcut școală la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI). Ce ați învățat la școală? Cum e la CESI? Ce școli mai aveți de gând să faceți? Gata?
La CESI am învățat de toate din zona studiilor culturale, dar ce m-a interesat în mod special au fost studiile de gen și cele de film, pe care le-am legat de literatura studiată la licență și-a ieșit o lucrare despre reprezentarea femeii în adaptările cinematografice ale prozei românești scrise după 2000. Au fost doi ani în care am înțeles ce înseamnă să studiezi fără să fii constrâns de programe și curricule. Acum iau o pauză de un an (zic eu), iar de anul viitor voi începe doctoratul, tot la CESI.  

Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României? Vă interesează?
Pfuai, mă interesează, și încă cum. Dar îl văd foarte sumbru. Și m-ați prins acum, chiar înainte de alegeri, ceea ce face ca orice aș spune despre asta să fie doar pesimist. Deci cred că este mai bine să nu-mi elaborez răspunsul.  

Emigrare. De ce nu ați emigrat, dacă nu ați emigrat? Ce vă ține acasă, aici, la noi, în lumea a doua spre a treia? 
E o întrebare la care încerc să-mi răspund adesea. Situația a făcut ca în vacanțele de vară dintre anii de facultate să plec în Germania, unde am lucrat ca vânzătoare. Cunoșteam limba, oamenii erau foarte ospitalieri în zona în care stăteam și mă simțeam bine o lună, poate două, însă mereu aveam în cap gândul ăsta, că nu sunt acasă și că n-o să fiu niciodată, rămânând acolo. Chestia asta a produs un blocaj, cred, pentru că nu mă văd niciodată plecată din România, oricât de dezamăgită sunt de ce se întâmplă adesea pe-aici. Totuși, simt un soi de invidie pentru cei care pleacă din România și nu se mai întorc decât în câte o vacanță scurtă.  

Ce ați învățat despre sine, lume și viață în timpul starii de urgență și apoi în timpul prelungit al stării de alertă? Cum v-a fost cu prilejul pandemiei?
Am învățat că sunt incredibil de ipohondră. Am învățat că familia e cel mai bun lucru din viața asta a noastrăînsă după ce ai trăit câțiva ani văzând-o două-trei zile din când în când, e foarte greu să stai cu ea două luni încheiate și să pleci de-acolo întreg la minte. Am aflat că n-o să fiu niciodată omul motivat care se va apuca să-nvețe o limbă nouă, să urmeze un curs, să vadă toate filmele și să citească toate cărțile importante și de neratat în viață doar pentru că ar avea un pic de timp în plus. Și mi s-a reconfirmat că noi, ca specie, suntem foarte proști și creduli, dar plini de imaginație, cât să băgăm spaima unii-ntr-alții sau, pur și simplu, să inventăm fake news pe bandă rulantă – cu mici excepții, evident. Hmmm, se pare că am cam învățat destule, acum că privesc retrospectiv. 

Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Sunt mulți scriitori mari și la noi. Ce e păcat e că nu prea îi știe multă lume, și asta pentru că școala nu se preocupă de aspectul ăsta. Eu am descoperit destul de târziu scriitorii români cu care sunt contemporană și a fost o revelație. Poate și pentru că la acel moment, naivă fiind, mă fascina ideea că oamenii ăștia chiar trăiesc în apropiere de mine. N-aș ști cum să procedăm, eu i-am citit haotic, neprogramat, dar o să las câteva nume, ale căror cărți le tot citesc și recitesc pentru că, pur și simplu, sunt foarte bune: Dan Coman, Svetlana Cârstean, Claudiu Komartin, Anastasia Gavrilovici, Teodora Coman, Radu Vancu și mulți alții (inclusiv prozatori), dar am lăsat aici câțiva poeți, ca să nu mă lungesc prea mult cum pare că deja am făcut-o în tot interviul ăsta. 

CITAT
Sunt mulți scriitori mari și la noi. Ce e păcat e că nu prea îi știe multă lume, și asta pentru că școala nu se preocupă de aspectul ăsta. Eu am descoperit destul de târziu scriitorii români cu care sunt contemporană și a fost o revelație.
Andreea Drăghici, poetă 

 

 

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun