Pe actorul Cristian Bota îl vedem din 22 noiembrie în „Bani negri” (regia: Daniel Sandu), primul serial de autor produs de HBO Europe. În rândurile care urmează, am stat de vorbă despre noua producție HBO, a cărei acțiune se petrece la Piatra Neamț, în zilele noastre, și în care Cristian joacă unul dintre rolurile principale. „Este primul rol principal pe care îl interpretez într-un serial și al doilea rol principal din cariera mea”, spune actorul pe care iubitorii cinematografiei autohtone îl știu din lungmetrajul „Un pas în urma serafimilor” (2017).

DIN 22 NOIEMBRIE, te vedem la HBO în Bani negri, primul serial de autor produs de HBO Europe, în regia lui Daniel Sandu. Despre ce e vorba, ce ne povestești despre personajul tău (Ionel), care au fost provocările de această dată pentru tine?

Și pentru mine este o premieră, este primul rol principal pe care îl interpretez într-un serial și al doilea rol principal din cariera mea. Serialul spune, în primul rând, povestea a doi prieteni, cu vieți relativ asemănătoare, fiecare reprezentând la rândul lui o categorie de vârstă: Ionel este tânărul aflat la început de drum, în timp ce Doru este stâlpul familiei sale. Doru (Alexandru Papadopol) și Ionel fac o glumă de necrezut, care ulterior urmează să devină realitate.

Povestea este situată la limita dintre realitate și ficțiune, dintre adevăr și fantastic, este o poveste contemporană care ne arată cât de departe poate ajunge corupția în România. Ionel parcurge acest drum inițiatic, fără ieșire, la fel ca personajele lui Kafka, doar că acum acțiunea se petrece în Piatra Neamț, în zilele noastre. A fost cea mai mare provocare a mea ca actor, de când am știut că urmează să fac parte din proiect am realizat că am o responsabilitate foarte mare. Am învățat la școală că lucrul cel mai important e să fim adevărați, să avem reacții umane care să poată fi recunoscute de privitor. Mi-am dat seama că o să am multe momente în care este posibil să reacționez la fel, eram speriat că nu o să pot ține o evidență a reacțiilor mele, îmi doream să nu râd de două ori la fel, să nu plâng de două ori la fel și mi-am făcut un carnețel în care îmi notam cum am reacționat în secvențele din ziua respectivă, iar a doua zi căutam ceva nou. La un moment dat, am pierdut șirul, dar sper din tot sufletul să fiu mulțumit după ce o să văd și ultimul episod.

Am învățat foarte multe lucruri despre actorie și despre mine în cele aproape 60 de zile de filmare, în fiecare zi am căutat să mă autodepășesc, pentru că situația îmi permitea și pentru asta vreau să mulțumesc tuturor oamenilor implicați. În România, ca actor nu primești foarte multe șanse, și atunci eu am știut întotdeauna că orice se întâmplă în viața ta în momentul în care ai șansa să faci un film, trebuie să dai tot ce ai mai bun pentru că rolul acela rămâne, și dacă ți-ai dat cu adevărat silința, îți poate salva cariera mai târziu.

ÎN CULISELE UNUI SERIAL DE AUTOR. Unde s-a filmat Bani negri, care sunt cele mai puternice amintiri cu care ai rămas după filmări?

Serialul s-a filmat în Piatra Neamț, orașul natal al regizorului. Eu am descoperit orașul prin locațiile de filmare ale serialului și pot să spun că am rămas plăcut impresionat de simplitatea și frumusețea lui. Toată perioada în care am filmat a fost, fără să ezit, una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea. Toți oamenii pe care i-am cunoscut acolo și cu care am lucrat vor avea întotdeauna un loc în sufletul meu. O să încep cu regizorul Daniel Sandu, care a avut încredere în mine și care mi-a fost alături toată perioada. Și pe care mi-l amintesc venind mereu spre mine râzând, cu o propunere sau o glumă care să mă facă să înțeleg ce am de făcut. Alexandru Papadopol, cu care am repetat și am întors textul pe toate părțile. Erau momente înainte de dublă când fiecare repeta pentru el și, practic, vorbeam unul peste altul, apoi, când auzeam „acțiune!”, fiecare știa ce are de făcut. A fost o atmosferă frumoasă, cred că am îndrăgit cu toții povestea și atunci ne-a fost ușor să trecem peste multele probleme care au apărut. Cele mai frumoase amintiri o să le țin pentru mine și nu o să le împart niciodată cu nimeni.

UN LUNGMETRAJ. Nu ești la prima colaborare cu regizorul Daniel Sandu, cum ai rememora experiența pe care ți-a oferit-o Un pas în urma serafimilor, ce a însemnat lungmetrajul din 2017 pentru tine?

A însemnat enorm pentru că, în primul rând, am avut oportunitatea să îl cunosc pe Daniel Sandu și, în al doilea rând, a fost ca o relansare a mea ca actor în film. Îmi aduc aminte că trecuse ceva vreme de când nu mai jucasem un rol cât de cât notabil într-un film. La filmări, practic, ne-am cunoscut și am lucrat pentru prima dată împreună, apoi am rămas prieteni și am găsit o modalitate prin care să schimbăm idei și gânduri.

ACTORUL. În 2014, erai nominalizat la Premiul Gopo pentru Tânără Speranță, pentru rolul din Poarta albă (r. Nicolae Mărgineanu). Cum ai descrie anii care au urmat pentru actorul Cristian Bota? Cum e să fii actor în România mileniului III?

Cum spuneam și mai sus, după acea nominalizare nu am mai filmat nimic până la Un pas în urma serafimilor și acela a fost momentul în care am hotărât să mă apuc de scris. Simțeam că înnebunesc, îmi doream atât de mult să muncesc, să creez, să fiu artist, încât nu puteam să accept faptul că regizorii sunt cei care vor decide cariera mea. Eram înconjurat de scenarii proaste sau mediocre și am început să realizez că sunt foarte mici șansele să primesc partituri interesante. Întotdeauna am spus că filmele românești te încurajează să scrii. Evident, nu mă refer la filmele foarte bune din ultimii ani, care sunt de luat ca exemplu. E greu să fii actor în ziua de azi, e ca și cum nu ai fi, nu poți să iei meseria asta în serios când stai și, din păcate, sunt foarte puține momente în care lucrezi.

REGIZORUL. De asemenea, ai regizat scurtmetrajele Karmasutra (2016, nominalizare Premiile Gopo) și Lame Duck (2017). Ce te-a determinat să încerci și regia, ce te motivează în ipostaza de regizor?

Am simțit întotdeauna că am ceva de spus și felul în care este văzută meseria de actor, din punctul meu de vedere, te limitează. Avem o poveste, regizorul care o spune și actorul care execută. Mie îmi place foarte mult să joc și să scriu, dar în România, de obicei, cine scrie și regizează, astfel am fost forțat să îmbrățișez și această meserie. Am scris, regizat și produs Karmasutra din banii câștigați ca actor și am învățat ce înseamnă să faci un film. Am făcut multe greșeli, pentru că nimeni nu credea în mine, și am fost foarte dezamăgit, dar am fost suficient de deștept să-mi dau seama că atât am putut ca producător, regizor, scenarist și actor. Simplul fapt că l-am terminat și a fost selectat într-un festival de categoria A era deja o mare victorie. Lame Duck a fost un exercițiu asumat, am vrut să fac din nou același lucru, de data asta cu o poveste simplă, care se putea filma într-o zi. Acum am terminat de scris lungmetrajul meu de debut, un film despre un mariaj și o iubire imposibilă, proces care a durat un an de zile și simt că sunt mai pregătit ca niciodată să fac tot ce îmi stă în putință să-l filmez.

TEATRU. În mod obișnuit, unde te-am putea vedea la teatru în această perioadă? Cum vezi ceea ce se întâmplă în teatrul autohton, cât de ofertant consideri că este acesta pentru tinerii actori?

În această perioadă nu mă puteți vedea și, din păcate, nu o să mă puteți vedea nici după această pandemie, pentru că eu am renunțat la teatrul românesc. Nu mă regăsesc și nu mă recunosc în nimic din ceea ce se întâmplă în teatrul românesc la ora actuală. Dacă trebuie să vin eu să spun că suntem departe de ceea ce se întâmplă în Occident, atunci vă dați seama și dumneavoastră cât suntem de departe. Pentru tineri, teatrul nu există și nu pentru că nu sunt locuri de muncă, ci pentru că atâta contează tineretul pentru marii actori care reprezintă astăzi teatrul românesc. Cu cât mai repede ne obișnuim cu ideea că pentru ei nu existăm, cu atât mai repede o să găsim soluții să ne practicăm meseria și să existăm. Îmi este dor de scenă și promit să mă întorc cu un recital de pian.

ÎN 2021, ar trebui să se lanseze filmul Tatăl mută munții (r. Daniel Sandu), din a cărui distribuție faci parte. Ce ne poți spune despre acesta, la ce să ne așteptăm?

Da, foarte puțini oameni știu că noi am lucrat împreună și la următorul film al lui Daniel Sandu, Tatăl mută munții, unde joc rolul salvamontistului de încredere al șefului Salvamont, care este interpretat de Valeriu Andriuță. De aceasta dată trebuie să ne așteptăm la o dramă în adevăratul sens al cuvântului. Filmul îl are ca protagonist pe Adrian Titieni, un tată care își caută disperat propriul copil în munți.

CUM A FOST ACEST AN – atât de neobișnuit – pentru tine? Cum te-ai adaptat la condițiile de pandemie, ce a fost cel mai dificil, în ce ți-ai investit timpul?

Ciudat, foarte ciudat, dar am avut timp să-mi termin scenariul și să petrec timp cu familia. Acum am doi copii și întotdeauna este ceva de făcut. Am făcut foarte mult sport, încerc să mă mențin într-o formă fizică și psihică bună, sunt conștient că toate lucrurile au un început și un final, și vreau să fiu în cea mai bună formă când această pandemie se va termina și va da startul unui nou început.

GENERAȚII. Cum vezi generația ta de actori în teatrul și în cinematografia de la noi?

Foarte talentați și speciali. Suntem un popor talentat, dar nedescoperit, tocmai pentru că nu știm să ne promovăm valorile și cultura. Nu sunt roluri pentru tineri în care să se afirme, pentru că nu se scriu roluri despre problemele lor. Asta pentru că, în România, problemele tinerilor nu contează. Tineretul nu vine la teatru și la film nu pentru că este incult, ci pentru că piesele și filmele sunt învechite pentru ei, tratează subiecte care nu îi interesează. Această ruptură, această lipsă de comunicare între generații a creat și va crea disfuncționalități pe toate planurile, în toate domeniile. Nu sunt promovați artiști care joacă teatru sau film, sunt promovate vedetele de carton, acele vedete care astăzi sunt, mâine nu mai sunt pentru că, real, nu au avut niciodată nimic de spus. Se promovează, din ce în ce mai mult, superficialitatea și nepăsarea și, din ce în ce mai puțin, munca și seriozitatea. Pe colegii mei tineri îi respect și le doresc să fie tari și să nu renunțe, o sa iasă soarele și pe strada noastră.

REVENIND LA BANI NEGRI, ești la prima colaborare cu HBO? Ce e diferit atunci când lucrezi pentru un proiect produs de o companie de televiziune puternică, ce a fost diferit pentru tine? Și, bineînțeles, de ce să nu ratăm serialul?

Așteptările și presiunea sunt destul de mari. Eu am avut norocul să lucrez cu Mobra Films, practic ei au produs serialul, nu mai lucrasem cu ei până atunci, dar am descoperit o echipa caldă, profesionistă și extraordinar de loială. Producătorii HBO pe care i-am cunoscut și cu care am avut onoarea să lucrez la acest serial sunt profesioniști desăvârșiți și din nou mă bucur că am avut onoarea și oportunitatea să muncesc alături de ei. Trebuie sa vedeți serialul pentru că este o poveste originală pe care sigur nu ați mai văzut-o. Pentru cei cărora le e dor de Umbre, le spun că este destulă mafioțeală și în acest serial. Pentru cei care cred că este o copie a serialului Casa de Papel, le spun că nu seamănă aproape deloc și, în afara de faptul ca se întâmplă un jaf, nu au nimic în comun. Iar oamenilor care nu au așteptări, le spun să se bucure de o poveste incredibilă și autentic românească.

„În România, ca actor nu primești foarte multe șanse, și atunci eu am știut întotdeauna că orice se întâmplă în viața ta în momentul în care ai șansa să faci un film, trebuie să dai tot ce ai mai bun pentru că rolul acela rămâne, și dacă ți-ai dat cu adevărat silința, îți poate salva cariera mai târziu.”
Cristian Bota, actor

Fotografii: Adi Bulboacă, Adi Marineci (HBO)