De vorbă cu actrița Alina Teianu-Cocioran, vocea desenelor animate: „Tinerii din ziua de astăzi ar trebui să își urmeze inima, dar să asculte și de creier!”

- - 1 vizualizari

Alina-Gabriela Cocioran Teianu este un Capricorn născut la 7 ianuarie, 1985 în orașul Urziceni din județul Ialomita. În liceu se visa avocată sau jurnalist. O întâmplare fericită, sau poate soarta i-a schimbat viziunea asupra vieții: o întâlnire cu maestrul Radu Beligan, cel care a văzut partea artistică în micuța Alina cu zâmbet larg.

A absolvit în anul 2009 Universitatea Nationala de Artă Teatrală și Cinematografica I. L. Caragiale, secția Arta Actorului Mânuitor, desi nu fusese admisă cu un an înainte când s-a înscris pentru prima data la ea. Un an a lucrat la un birou și s-a repregătit pentru admiterea la facultate.

Și-a continuat studiile de masterat în Tehnologii digitale în spectacolul contemporan tot din cadrul UNATC.

Actriță la Teatrul de Animație Țăndărică, vocea multor personaje din desene animate îndrăgite de copii, om de radio, profesor de actorie, Zâna, mama de Petru și Katia, soție, îndragostită de lectură, excursii, teatru și filme, aceasta este descrierea pe care o primește astăzi Alina Teianu-Cocioran.

Cum a fost Alina în copilărie alături de alte două surori?

Ca orice surori, acum ne certam de mama focului, în două minute ne împăcăm și eram cele mai bune prietene. Diferența dintre mine și ele este de aproape 4 ani.

Dacă ar fi să definiți, printr-un cuvânt fiecare temperament al celor trei fete Teianu, care ar fi acela?

Alina – visătoare, Andreea- polițistă, Laura- pacifistă

Ce visați să deveniți când veți fi mare? 

Când eram mică, aveam un casetofon și îmi plăcea să mă înregistrez pe casete citind horoscop, știri etc. Și peste ani chiar asta a fost prima meserie – om de radio. Practic și prima dragoste. Prin clasa a VIII- a voiam să devin avocat sau jurnalist, iar în clasa a X-a am decis – actriță.

De ce actorie? 

În liceu participam la toate festivalurile de teatru, în special jucând în limba franceză, prezentăm spectacole și mergeam la teatru. O întâmplare tare dragă mie, pe care o povestesc mereu: în clasa a X-a am mers la Teatrul Național din București, în excursie cu doamna Marino, profesoară de franceză, pentru a viziona „Take, Ianke și Cadîr”. La final am ajuns cu flori în culise și în momentul în care i-am oferit una din ele maestrului Radu Beligan, acesta s-a uitat la mine și mi-a spus „Tu ai să ajungi artistă!” Restul este istorie! Atunci s-a aprins beculețul și nu m-am lăsat până nu mi-am urmat visul.

Care a fost cel mai frumos moment din cariera Alinei Teianu?

Cu bucurie spun că au fost foarte multe, dacă stau să mă gândesc, fiecare moment a avut magia lui. Aș aminti aici de angajarea în Teatrul Țăndărică, la Radio Itsy Bitsy sau Radio România Junior, când am luat diverse castinguri și am filmat atât în țară, cât și în afara ei, turneul din China, unde am jucat „Alice în Țara Minunilor”, regia Alice Barb, prezentarea spectacolului  Disney „Mickey’s Magic Show” la Sala Palatului și a Festivalului ImPuls la Teatrul Țăndărică, etc.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră profesia pe care ați ales-o?

Nu este o profesie, este o pasiune, o mare bucurie, un mod de a trăi. Cine mai merge la locul de muncă să se joace?!

Credeți că actoria v-a ales?

Nu știu dacă m-a ales ea pe mine, dar sigur am făcut bine că am ales-o eu pe ea.

Nu v-ar fi plăcut să faceți film?

Am făcut și film și sper să mai fac. Am filmat pentru  „Micul Spartan”, regia Dragoș Iuga, „Că niciodată, a fost odată”, regia Bogdan Drăgulescu, câteva scurtmetraje, etc.

Ați cunoscut nume grele din cinematografia noastră. Care a fost cel mai important sfat primit și de la cine?

Da, am marea șansă de a cunoaște personalități marcante, atât ale cinematografiei, cât și ale scenei românești. Aș începe aici cu cei alături de care am înregistrat minunate  spectacole de teatru radiofonic: Horațiu Mălăele, Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc, Valentin Teodosiu, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Jeanine Stavarache, Ștefan Velniciuc, regretatul Mircea Albulescu, regizorul Vasile Manta și mulți alții. Adaug și actorii mei de suflet, alături de care am jucat timp de 7 ani în „Ce ne spunem când nu ne vorbim”: Cristi Iacob, Ilinca Goia, Gabriela Iacob, Vitalie Bichir, Tania Popa, dar și profesorii și mai apoi colegii mei de teatru, Mihai Gruia Sandu, Daniel Stanciu, Gabriel Apostol, etc. Să nu uit de cei care mi-au călăuzit primii pași în ale actoriei, Mihai Bisericanu, Laurențiu Damian și Sorina Creangă. Mulți, foarte mulți de la care am învățat și învăț neîncetat. Mi-e greu să aleg doar un sfat primit.

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar carte?

„La vita e Bella” (sunt atrasă de subiectul acesta, citesc tot ce se poate legat de Holocaust). Cărți sunt foarte multe, însă sigur în top este „Agonie și extaz”, de Irving Stone.

Ați fost în lumina reflectoarelor mereu. V-ar fi plăcut să faceți altceva?

Sincer, nu mă văd făcând altceva. Pentru că nu am fost admisă din prima la UNATC, o perioadă de vreo 10 luni am lucrat la o firmă unde implementam un program în limba franceză pe calculator. Așadar, muncă de birou. Însă, în pauza de masă, mergeam să înregistrez spoturi publicitare la Radio Total, nu aveam stare pe un scaun 8 ore.

Parcă Dumnezeu v-a hărăzit să rămâneți în slujba copiilor. Nu este greu să păstrezi un zâmbet pe buze larg mereu?

Ba da, uneori este foarte greu. Îmi amintesc aici de ziua în care am fost la Institutul Oncologic pentru a bucura copilașii bolnavi, reveneam după o perioadă de un an și ceva, fetița mea avea 6 luni. Întram în salon, mă jucăm cu dragii de ei, ieșeam, plângeam și stăteam 2-3 minute să îmi revin, intram în altul… Greu, mai ales când ai copii și știi ce înseamnă să îi vezi bolnavi. Altă întâmplare, când am aflat că bunicul meu nu mai este chiar înainte să încep emisiunea în direct la radio… Am stat un pic, m-am adunat și am dat naștere personajului foarte jucăuș “Spiridușul”. Cu un ochi râzând, cu celălalt plângând.

Zâna…care a fost cel mai frumos compliment primit vreodată în meseria dumneavoastră?

Țin minte de un băiețel care a venit cu flori după un spectacol (cred că era „Scufița Roșie”). Puștiul avea în jur de 5 ani. S-a oprit, m-a studiat atent și a zis: „Când te văd așa, nu știu, parcă mă topesc”. M-am topit și eu, bineînțeles.

Ca să vedeți că nu îmi sunteți străină, vă voi aminti un moment frumos și creativ pe care l-ați pus în scenă în urmă cu mulți ani. Împliniseră părinții dumneavoastră o vârstă de la căsătorie, iar dumneavoastră le-ați dăruit un băiat mic și verde. N-aș vrea să greșesc, dar cred că era porumb verde încolțit care ieșea dintr-un ou. E vagă imaginea. Așadar, cât a contat pentru dezolvtarea Alinei relația pe care a văzut-o la părinți?

Așa este, pe lângă un brăduț dăruit (fiindcă așa s-au cunoscut ai mei, când tati i-a dăruit mamei un brad în preajma Crăciunului), le-am oferit și un băiețel cu grâu încolțit. Ei și-au dorit neapărat și un băiat, dar s-au văzut cu trei fete. Însă acum au trei nepoți, pe lângă două nepoțele, așa că sunt împliniți. Să nu mai spun de cei trei gineri, toți unul și unul.

Am fost și suntem o familie tare unită, prieteni înainte de toate. Avem o relație specială cu ai noștri. Și este normal că atunci când ai armonie în familie, să te dezvolți așa cum trebuie. Sigur că există și la noi, implicit la părinți, discuții în contradictoriu, mici certuri, dar știm cu toții cum să le depășim. Nimeni nu este perfect, dar dacă există dragoste, se trece peste orice.

La rândul dumneavoastră, cuvântul de ordine după care parcă vă ghidați este echilibrul. Aveți o căsnicie frumoasă care a apărut firesc în urmă relației cu iubitul dumneavoastră din liceu. Care este secretul?

Așa este, soțul meu Răzvan mi-a devenit iubit în clasa a XII-a. De-a lungul anilor am trecut și noi prin tot felul de pauze, despărțiri, momente dificile, însă am realizat că suntem făcuți unul pentru celălalt. Chiar este iubirea vieții mele și nu sunt doar vorbe mari. Țin minte că în urmă cu ceva ani îi spuneam „Pe ține te văd tatăl copiilor mei.”, iar el, cu umorul ce îl caracterizează (și de care sunt zilnic îndrăgostita), mi-a răspuns „Ce chestie, și eu mă văd tatăl copiilor mei”. Da, probabil că acesta este secretul, simțul umorului.

Rochia de mireasă a fost făcută de o prietenă a dumneavoastră, actriță și ea. Cât de important este să ne susținem prietenii în micile lor bussines-uri?

Într-adevăr, rochia este o creație Tania Popa, alături de care am jucat cu mare bucurie în spectacolele „Galaxia Svejk”, regia Alexander Hausvater, la Teatrul Țăndărică și „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, regia Chris Simion. Pentru că îmi este dragă și suntem pe aceeași lungime de undă, dar și știind-o atât de pasionată în ale designului vestimentar, am ales să îmi creeze ea rochia. A fost o muncă de echipa și a ieșit ceva spectaculos. Însă trebuie să știți că nu a fost purtată doar o dată. O folosesc adesea la diverse evenimente, drept Zâna cea Bună. Tania mi-a mai creat o frumoasă rochie albastră, pe care am purtat-o și la nunta ei.

Ce ați schimba la trecutul dumneavoastră?

Poate nu m-aș mai încrede în unii oameni, nu m-aș mai lăsa copleșită de unele momente din viață… În general stau bine la capitolul acesta.

Mamă de fată și băiat…Vă puteți dori mai mult de atât?

Nu, ne oprim la doi. Da, e minunat, sunt împlinită. Sunt niște copii grozavi!

Este Alina un om cu zâmbetul pe buze și în somn? Sau în altă ordine de idei, când ați plâns ultima oară și de ce?

Ehee, dacă plâng mai nou este din cauza oboselii, probabil. Este bună o descărcare din când în când. Dar oricum eu plâng destul de ușor, fiindcă mă emoționez repede. Și cu zâmbetul, nu știu ce să zic, întrebați-l pe domnul consort. Uneori are și o mașteră lângă el, că vrea, că nu vrea.

Ce îi lipsește omului de astăzi să fie fericit, să emane bucurie?

Dacă vorbim chiar de perioada această nebună, pe care o trăim cu toții, îi lipsește libertatea, siguranța, lipsa de griji (ia spirtul, dă masca, pune dezinfectant, spală, nu respira…). Sper din suflet să trecem cât mai repede peste această pandemie. Noi chiar suntem pățiți, tatăl meu a avut Covid 19 și țin să îi sfătuiesc pe toți, pe această cale, să aibă grijă de ei și de cei dragi.

Ce motto preferat aveți?

Dacă vorbeam acum ceva vreme, spuneam „Carpe diem!”. Acum aș spune „Festina lente”.

Cum vă vedeți peste 10 ani?

Pe scenă, la radio, la dublaje de desene animate, pe platoul de filmare, dar și mergând să își facă buletin mândra din dotare. În vacanță toți patru, dar puțin mai relaxați (să nu alerg după ei cu pălăriuțe, creme de soare și alte cele). În general mă văd bine, pe un șezlong, cu un frappe și o carte bună.

Ce sfat aveți pentru tinerii din zilele noastre?

Să își urmeze pasiunile. Să se bucure de cei dragi lor. Să își urmeze inima, dar să asculte și de creier. Să poarte masca!

 

 

comments icon 0 comments
1 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Teona Gherasim


Bookmark?Remove?

Puterea cuvintelor înteleasă și predată de actrița Jassmine Cristina Glodeanu: „Tinerii ar trebui să evite compararea cu ceilalți și să-și asculte inima!”

-

A făcut actorie, a călătorit mult și încă îi place să o facă, cântă exceptional, iar acum susține cursuri de dicție, sfătuind oamenii să aibă mai multă încredere în ei. Jassmine Cristina Glodeanu este actriță, Trainer de Comunicare și Dicție și o susținătoare ... Mai mult »