Carmen Toderașcu a intrat în caruselul mass-mediei ca o chemare a unei întâmplări din facultate. În prezent predă la una dintre cele mai vechi și prestigioase universități din România considerând că activitatea muncii defășurate în televiziune reprezintă o extensie a muncii depuse la catedră.

Când era studentă, în anul doi de facultate, la Iași s-a înființat Studioul Teritorial TVR. A avut cazia să guste din mirajul televiziunii datorită tatălui ei care lucra la acest post TV. Vizitele la studio erau făcute în mod conștient și sistematic de către Carmen, care a simțit căldura luminii reflectoarelor: „Pot declara că am făcut școala învățând în permanență de la profesioniștii în domeniu. Am început cu pași timizi, în anul al II-lea de facultate, ca și colaborator și am avut sprijinul tuturor, respectiv a celor ce aveau o vastă experiență”

Este jovială și serioasă în același timp, cu timp de reacție la întrebare, dar și un bun ascultător, răbdătoare cu cei care au potențial, dar și insistentă cu ei, gingașă și luptătoare simultan. Este un mix uman care s-a autoformat și s-a adaptat situațiilor întâlnite în mediul universitar. Nu există o rețetă a succesului ei personal, ci doar îndemnuri legate de cum ar trebui să rămâi puternic chiar și atunci când crezi că lumina de la capătul tunelului poate fi atinsă după ce ai face la pas întregul Zid Chinezesc.

În structura unui om care pare să fi bifat toate clasele la care oamenii râvnesc, stă perseverența și ambiția unei femei care știe să sfideze problemele cu zâmbetul pe buze.

Acum este conferențiar universitar doctor în cadrul Universitățiii Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Departamentul de Finanțe, Monedă și Administrație Publică, doctor în finanțe din anul 2012 și a finalizat inclusiv studiile la un program postdoctoral.

A moderat sute de emisiuni și a prezentat zeci de evenimente din sfera business sau economică. Carmen spune că a învățat să adreseze unele întrebări incomode invitaților după ce se punea în locul unui om de rând care întâmpina probleme de ordin birocratic, sau diverse presiuni. Schimbul acesta de rol, moderator-telespectator a condus la reușita emisiunii pe care o realizează și o moderează. Desigur, nu putem vorbi doar de întrebările incomode, ci și de ajutorul pe care îl oferea invitaților din platou pentru a depași anumite situații.

De peste un deceniu prezintă emisiunea „Puls Economic”, iar acum, în contextul pandemic a luat o pauză bine întemeiată.

Întrebată cum se vede peste alți 10 ani, Carmen spune cu entuziasm că vrea să contureze și să implementeze un plan de afaceri ce presupune realizarea un post TV care să emită în mediul online și pe care să îl managerieze. Consideră că atât activitățile din mediul universitar cât și cele din TV pot fi desfășurate cu succes și în mediul online.

Cine este Carmen Toderașcu?

Înainte de toate sunt un om binecuvântat și împlinit pe toate planurile. Pot afirma și susține cu tărie că am atins acel nivel al maturității încât să-i privesc cu onoare în ochi pe cei din jurul meu, să-i ascult, să le înțeleg emoțiile și să-i respect pe fiecare în parte. Consider că este o artă să știi să-ți iubești și să-și respecți aproapele indiferent că te raportezi la familie, prieteni, colegi. Traiesc senzația că sunt cel mai bogat om de pe Pământ de când a aparut în viața mea, și a soțului meu, minunea noastră – Caterina! Îi mulțumesc pentru tot Bunului Dumnezeu!

Pe scurt, povestea mea e una ce ține de firesc și normalitate. După ani de muncă și numeroase examene susținute, ocup în prezent poziția de conferențiar universitar doctor în cadrul Universitățiii Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Departamentul de Finanțe, Monedă și Administrație Publică. Sunt doctor în finanțe din anul 2012 și am finalizat inclusiv studiile la un program postdoctoral. În acest sens, recunosc că susțin cu dăruire orele, chiar și în sistem online, cu studenții de la Specializarea Finanțe și Bănci, bucurându-mă de mai bine de un deceniu de generații de absolvenți ce sunt pregătiți să facă față provocarilor de pe piața muncii.

O extensie a muncii depuse la catedră o constituie activitatea mea din televiziune. În emisiunea pe care o realizez și o prezint, Puls Economic, mă străduiesc să arăt cum principiile economice sunt puse în aplicare de diferiți antreprenori. De asemenea, mă delectez în anumite zile cu prezentarea unor evenimente atunci când mi se propune să mă ocup de acest lucru. Îmi place să spun că ma bucur zilnic de cea mai bună versiune a mea.

Ce se visa fetița Carmen în copilărie?

Cu sinceritate afirm faptul că nu-mi amintesc să-mi fi dorit în mod special să îmbrațisez o profesie anume. Părinții îmi explicau mereu că doar învățând voi gusta succesul și voi câștiga respectul celor din jur. Astfel, părinților le datorez toate reușitele mele din prezent, faptul ca ei m-au determinat să înțeleg motto-ul conform căruia „Cine are carte, arte parte”. Cu certitudine afirm că m-a ajutat educația primită de la părinți, sfaturile lor sincere și faptul că au avut tot timpul încredere în mine, fiindu-mi alături și sprijinindu-mă în deciziile luate. De cele mai multe ori au fost extrem de critici, dar acum le mulțumesc pentru acest lucru.

Trebuie să recunosc că în prezent fac echipă bună cu soțul meu, care își dorește să ating perfecțiunea în tot ceea ce fac, fiind mai critic, dar impulsionându-mă să le demonstrez tuturor că pot și mai mult, și mai bine! Cătălin, soțul meu, mă susține în deciziile luate în carieră, împărtășind cu mine bucuriile aduse de evoluția profesională!

Ce pași v-au condus către presă, sau cine v-a sugerat să mergeți către a IV-a putere în stat?

Totul se datorează tatălui meu care a lucrat în Televiziunea Română. Atunci când la Iași s-a înființat Studioul Teritorial TVR Iași am mers de multe ori cu el pentru a cunoaște echipa, pașii pe baza cărora se conturează un interviu, un reportaj, o emisiune și astfel, am manifestat dorința ca într-o bună zi să fac și eu ce făceau toți acei oameni din lumina reflectoarelor. Pot declara că am făcut școala învățând în permanență de la profesioniștii în domeniu. Am început cu pași timizi, in anul al II-lea de facultate, ca și colaborator și am avut sprijinul tuturor, respectiv a celor ce aveau o vastă experiență. Ulterior am colaborat cu mai multe televiziuni din mediul privat. Am știut întotdeauna că seriozitatea și perseverența reprezintă cheia succesului. Ca proiect ce mi-ar plăcea să îl implementez în viitorul apropiat ar fi să am propriul meu studio de televiziune, și să emit pe online, considerând că acesta este viitorul în mass-media.

Ați avut ocazia să cunoașteți foarte mulți oameni, foarte multe figuri oficiale, uneori și sânge albastru. Ce calitate vă hrănește și v-a hrănit mereu interesul la interlocutor?

Relaționând cu persoane aflate pe toate treptele ierarhiei puterii, nu prea mă impresionează funcția interlocutorului. Știu că în viață e ca la jocul de șah: după terminarea partidei, și regele, și pionul ajung în aceeași cutie. Totuși sunt sensibilă la caracterele integre, cu probitate morală, la oamenii perseverenți, care și-au clădit statutul social pe inteligență, muncă și contribuție în viețile altora. Manifest multă admirație pentru multe dintre persoanele in jurul cărora îmi desfășor activitatea, atât din mediul academic, cât și din mediul de business.

Care este cel mai greu moment pe care l-ați trăit, fie la catedră, fie în platoul de televiziune, fie pe teren și cum l-ați depășit?

Cred că cea mai mare emoție ți-o poate transmite dorința de a accede la educație a unui student care nu a fost la fel de înzestrat ca alții. Sunt persoane cu probleme atât financiare, cât și sociale, dar care doresc să-și depășească limitele, să ocupe o poziție în societate. Mă impresionează și mă onorează să îi întâlnesc ulterior ocupând o funcție în mediul bancar sau în alte instituții publice sau private și să-i văd împliniți.

În mass-media îmi aduc aminte de gafe sau de faptul ca au existat momente când transmiteam live, se terminase pauza publicitară, emisia a reintrat în live și noi ne comportam ca și cum nu am fi fost în transmisiune directă…deci am oferit ocazia publicului de a asculta și ceea ce se discuta în culisele unei emisiuni, fără să vreau acest lucru. Mă face să zâmbesc fiecare amintire legată de echipele în care am activat în televiziune pentru că am avut norocul de a întâlni doar oameni frumoși, cu potențial, care au găsit mereu, la orice problemă, soluții optime.

Ce înseamnă aceste cuvinte pentru Carmen Toderașcu: familie, casă, carieră, credință?

Sunt cele patru puncte cardinale care definesc harta devenirii mele până în prezent. Toate, împreună, fac să mă simt o femeie împlinită. Socotesc că împlinirea e diferită de succesul profesional sau de felul cum sunt percepută de ceilalti. E adevărat că mereu lucrăm la imaginea noastră exterioară, la palmaresul nostru, la CV, la tot ce ne conferă vizibilitate. Riscăm însă să neglijăm latura interioară, care de fapt e cea care ne împlinește. Pentru mine, deși sunt pasionată de călătorii și de experiențe noi, căminul familial este destinația zilnică din care nu aș vrea să evadez niciodată. Mă hrănesc din dragostea față de soțul meu și de fiica noastră…

Ce sfat ați avea pentru fiica dumneavoastră dacă ar spune într-o bună zi că ar vrea să devină om de televiziune?

Să aibă un caracter nobil. Iar nobil nu înseamnă să te compari cu cel de lângă tine, ci cu cel ce ai fost tu ieri. Oamenilor nu le pasă cât de mult știi până nu știu cât de mult îți pasă.

Cum este să fiți profesor universitar într-o societate în care tinerii nu își găsesc locul? Din păcate, mulți tineri termină o facultate, dar activează în alt domeniu. Licențiați în economie, dar practicanți de altceva… Este greu să îi explici unui tânăr că nu întâmplător ajunge să urmeze studii universitare care îi vor ajuta?

A fi profesor universitar, pentru mine, înseamnă să fii o piesă de puzzle în imaginea de ansamblu care ar putea descrie viața unui om. Pe de o parte, nu depinde de profesor, în mod exclusiv, destinul licențiatului, dar pe de altă parte, lipsa contribuției tale îi afectează cariera profesională. Sunt adepta regulei celor 3 C: profesorul va rămâne viu în amintirea studentului prin carismă, caracter și competență. Pun mare accent pe comunicarea dintre profesor și studenți, mă străduiesc să empatizez cu ei și mă pregătesc cu conștiinciozitate pentru fiecare curs. Mă gândesc că la acel curs sau seminar m-ar putea asculta cineva singura dată în viața lui și imaginea pe care și-o formează despre mine va fi una definitivă, de neschimbat.

În prezent, o diplomă nu îți asigură un job sigur, stabil și bine remunerat. De altfel, viața e o împletire de libertate și destin. Partea bună este că nu știi unde se sfârșește una și unde începe cealaltă. Deciziile noastre conștiente ne influențează decisiv destinul.

Iar absolvenții de la Specializarea Finanțe și Bănci își însușesc sfatul conform căruia pentru a câștiga mai mult, trebuie să învețe mai mult. Learning before earning. Nu învață doar până la douăzeci și ceva de ani, ci toată viața e un proces continuu de învățare. Le mai spun: Salariul pe care îl câștigi în momentul de față este cel pe care îl meriți. Dacă nu te mulțumește afirmația aceasta, dovedește contrariul! Îmbunătățește-ți abilitățile, fă dovada competențelor tale, negociază-ți salariul, deschide-ți propriul business și variantele pot să continue.

Ce îi lipsește omului ca să fie fericit? Omului de astăzi.

Îi lipsește sentimentul de recunoștință pentru ceea ce are. Din păcate, el se uită mai mult la ceea ce îi lipsește și mai puțin la ceea ce are. Iar în lumea noastră consumeristă, dorințele se multiplică pe măsura abundenței ofertei. Apetitul acumulativ stă și în firea noastră și poate fără el nu ar exista progres. De fapt, fericirea e ca mingea pe terenul de fotbal: când ajungi la ea, îi dai cu piciorul și te afli mereu în goana spre minge, adică spre un alt obiectiv din viață. Când mă gândesc că există oameni în lumea aceasta cărora le trebuie mai puțin de 2 dolari pe zi ca să trăiască, abia atunci îmi dau seama cât de puțin i-ar trebui omului ca să se simtă fericit. La urma urmei, dacă spui că ești fericit sau că ești nefericit, ai dreptate în ambele situații. Fericirea este o decizie și ține doar de tine să te simți sau nu fericit.

Cum ați ținut aproape studenții în această perioadă a pandemiei?

Probabil pentru toți profesorii a fost o perioadă plină de provocări, în care s-au întrebat dacă inițiativele luate sunt într-adevăr cele mai corecte și mai nimerite în contextul pandemiei. Creativitatea, inventivitatea, empatia și speranța au găsit perioada potrivită să fie activate la maxim. Altfel, cunoașterea fără entuziasmul de a o expune este ca un tren, așteptând la un semafor defect. Potențial irosit.

După ce motto se ghidează Carmen Toderașcu?

O sintagmă pe care mi-o împropriez și care permanent îmi dă energie este: „Nihil sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu”). De ce? Pentru că El este prietenul cel mai fidel, în momentele cheie ale vieții. Dumnezeu nu recunoaște semnul „drum fără ieșire”. Niciodată nu poate fi depresiv sau deznădăjduit. Găsește o soluție potrivită, folosindu-se de oameni ca instrumente ale lucrării Lui în lumea aceasta. Și atunci, știind cât de inventiv poate fi Dumnezeul în care cred și Căruia mă rog, când am vreo provocare, nu mă plâng lui Dumnezeu spunându-i cât de mare e problema mea, ci spun problemei că am un Dumnezeu mare. De aceea, motto-ul „Nimic fără Dumnezeu” și încrederea în El îmi dau energia și entuziasmul să depășesc toate obstacolele.

Ce sfat aveți pentru cititorii Viitorul României?

Cu drag recomand tuturor cititorilor Revistei Viitorul României să ia ce este mai frumos de la viață. Viața îți propune lucruri nobile, luminoase, dar și mai întunecate. Depinde de tine ce alegi să fii: albină sau muscă. Poți căuta nectarul florilor, adică poți avea ochi pentru lucrurile frumoase întâlnite în jurul tău și a fi recunoscător, dar ai și opțiunea de a fi doar în căutarea aspectelor negative și în compania oamenilor de calitatea îndoielnică. Până la urmă, frumusețea stă în ochii privitorului, de aceea îndemnul meu este: Fiți luminoși, la suflet și la chip!