Ben Brucker este un artist care face parte din categoria oamenilor înzestrați cu multă resursă de regenerare. A făcut seminarul teologic, a pictat biserici vreme de 15 ani și din 2018 s-a reprofilat ca meserie, rămânând totuși în lumea meșteșugarilor și păstrând astfel tradiția familiei. Fire pragmatică, Ben recunoaște poziția pe care o are acum și ce a luat de la apropiații sufletului său: „bărbații din viața mea mi-au dăruit uneltele și mi-au format caracterul, iar femeile pe care le-am iubit mi-au modelat inima”, însă vehement spune că nu crede în a doua șansă.

Pasiunea invitatului de astăzi pentru creațiile din piele, lemn, metal și obiecte tradiționale începe din copilărie, din nostalgia lucrurilor bine făcute, din recunoștința pentru efortul și bucuria colectivă așezate cu dăruire și măiestrie de sute de generații de artizani. Înainte de a-şi deschide atelierul Brucker Crafts, Ben Bruker a pictat chipurile sfinților și s-a construit să fie cel mai bun tată pentru cele două fetițe pe care le are.

„M-am născut într-o familie cu tradiții în meșteșuguri, vreme de șase generații. Tata, bunicul, străbunicul și străbunii au meșteșugit lucruri frumoase, durabile și utile, cu mâinile lor. Obiectele le-au încredințat oamenilor, iar talentul… ei bine talentul și îndemânarea le-au transmis clipă de clipă, direct acolo în atelier, urmașilor. Pe bunicul l-am prins mulți ani. Lemnul a fost lumea lui. Știa numele fiecărei unelte în română și-n germană. Căci așa fusese pe vremea lui. Știa locul fiecăreia. Atât de bine, încât, dacă mă furișam în universul acela magic și foloseam o rindea, un gealău, cum îi zicea el, știa după uzura lamei în ce esență de lemn l-am utilizat, cant, colț, suprafață. Știa după urma de praf dacă l-am pus la loc cum l-a lăsat, dacă am făcut curat, dacă am fost atent… iar dacă nu, mă șicana murdărindu-mă pe mâini sau pe vârful nasului cu clei de oase urât mirositor. Așa era el. Fluiera ușor, mereu, și povestea uneori de pe front. Și se întrista, și nu mai lucra… și-mi spunea că nu se lucrează cu inima grea; și asta am moștenit fără să vreau. Tata. Ei bine tata a fost eroul meu. Făcea orice, din aproape orice. Modelist. Până la sacrificiu. Mereu uita de masă, uneori de casă, constant de viața personală. Perfecționist, cu o ambiție uriașă, mascată de o modestie incredibilă, a fost unul din cei mai buni modeliști ai generației sale. De la el am învățat totul. Scule, întreținerea lor, motoare termice, motoare electrice, motoare de rachetă cu combustibil solid, angrenaje, servomecanisme, vopsele, stații de emisie-recepție etc., iar în universul copilăriei, colegii lui m-au adoptat și mi-au îmbogățit cunoștințele. Și mai ales, mi-au hrănit inima cu frumusețe. El m-a virusat cu spiritul competiției dublat de fair-play și m-a învățat ceva: întotdeauna e loc de mult mai bine. Și tot el mi-a insuflat dragostea de aventură, de natura sălbatică, de EXPLORARE. La el am văzut primul piolet, prima coardă de alpinism, primii colțari, prima plută, prima ambarcațiune, prima toporișcă, primul cuțit. Cu el culegeam plante medicinale și aromatice și ciuperci. Despre el scriau revistele și ziarele, pagini din jurnalul lui erau tipărite și citite de mii de oameni. De la el am avut primul aparat de  fotografiat Smena cu film, primul binoclu. El mi-a pus în mână cărțile cu inventatori, exploratori, navigatori, alpiniști, eroi clasici și moderni, el, primul meu erou”, spune Ben Brucker.

Pașii în universul naturii și creației au fost făcuți în mod timid de către bărbatul ajuns acum la o maturitate. Admirația pentru oamenii din jurul lui care făureau obiecte pe care le utilizau apoi în viața profesională, private, în gospodărie sau în aventurile lor l-au motivate pe Ben să exploreze, să creeze și să nu-și pună bariere în aceste demers inițiat în urmă cu aproximativ trei ani de zile.

În anul 2018, încurajat de prieteni, a început să  descopere și să exploreze lumea pielăriei la nivel profesional. Cu aceeași sfială dintotdeauna, dar cu mai multă dragoste pe care o pune în fiecare obiect care iese din mâinile lui.

Majoritatea creațiilor sale sunt rodul experiențelor și experimentelor personale, însă ceea de desăvârșește procesul de facere este colaborarea cu viitorul utilizator, înțelegerea cerințelor lui, discuțiile, propunerile, schițele de model, astfel încât produsul final să-i ofere o experiență unică, trainică și confortabilă.

Are o curte mare și generoasă, un barometru personal pentru petrecerea timpului, milioane de idei, sute de clienți și o casă mobilă. Ben demonstrează cu naturalețe că citatul: „Fă Rai din ce ai!” poate face subiectul unei cărți pe care o va redacta la bătrânețe.

Cine este Ben Brucker?

Un om, o ființă vie, un organism, un univers, un suflet. Ben e un nick dobândit în paleoistoria vieții mele. Dar a rămas. Iar Brucker este numele străbunului meu, care pe la 1855 a venit la muncă în regat, și îndrăgostit de o fată, a rămas. Eu sunt stră-strănepotul acelui domn.

Ce copilărie a avut el?

O copilărie fericită, plină de dragoste și căldură, o copilărie în doi, fiindcă părinții mei au ales să-mi daruiască o surioară, de care mă desparte, cum îmi place să spun mereu: un an și o sarcină. Am avut acea copilăria de vis, iubit și ocrotit, înconjurat de toate uneltele tatălui meu – modelist precum și ale bunicului meu – tâmplar. O parte mai puțin cunoscută a copilăriei mele este aportul feminin la ceea ce am devenit astăzi, prin contactul cu universul fascinant al nașterii și maternității, întrucât mama mea a profesat ca moașă. Am participat de copil la nașteri, la travaliu, am așteptat langă mașina salvării livrarea unui bebeluș pe care apoi, eu însumi copil, l-am dus în păturică la neonatologie. Am dormit în spital zeci de nopți, copil fiind, m-am jucat cu bebeluși, am cunoscut dragostea mamei care alăptează, chipurile vesele ale bebelușilor proaspat înfășați, dar și plânsul pruncilor rămași în spital, refuzați… Prea devreme pentru un bilanț, pot afirma totuși că bărbații din viața mea mi-au dăruit uneltele și mi-au format caracterul, iar femeile pe care le-am iubit mi-au modelat inima.

Pasiunea dumneavoastră pentru creațiile din piele începe din copilărie. Cum așa?

Cel mai interesant lucru care mi-a fost dăruit de mic a fost unealta, nu produsul. Cu alte cuvinte, în sfera gândirii, am primit criterii de evaluare și valori, nu idei. Iar creația sub orice formă s-a automodelat pe furiș în mine. Aveam acces la resturi de materiale, în multe domenii, chiar chestii pentru care astăzi a-i fi suspectat de terorism. Am beneficiat de lecții de tir, karting, electronică, pian, am avut o trupă rock și am fost mult timp dj. Peste toate mi-a plăcut liniștea terapeutică a naturii pe care am integrat-o în existența mea în mod organic. De aici până la fuziunea între creație și explorare n-a fost decât un pas.

Ce se visa copilul Ben să devină atunci când va fi mare?

Nu visa. Știa! Va face doar ce îi place, indiferent de consecințe. Orice, pentru împlinirea personală. Chiar cu abandonarea unor oameni dragi, unor locuri plăcute. Devenirea presupune părăsirea fizică a copilăriei, a adolescenței și tot așa. Devenirea presupune prezervarea acelor locuri și oameni dragi ca spații de revenire și reîncărcare, tocmai prin abandon, cu scopul de a explora și a rafina un nou EU.

Cum ați intrat în lumea afacerilor handmade?

Asta a fost o consecința firească a faptului că n-am suferit mediocritatea, compromisul și soluțiile la îndemână.

Care-i povestea frunzei de pe logo?

Logo-ul Brucker Crafts este profilul feței mele, îndreptat cu privirea înspre trecut, de unde îmi trag tot meșteșugul, originile și unde se întoarce recunoștința mea. Privitul acesta produce o metamorfoză personală, organică, asemenea unei frunze într-un mare copac mitic al vieții. Asta include viață, iubire, devenire.

De unde achiziționați materia primă? Sau este un secret?

Doar din Romania. Desprins de valori arhirostite, cred în eficiență, cred în tribul meu, în ginta mea. Prefer consum redus de resurse, pentru ca materiile prime să ajungă la mine. Și mai e ceva…produsele mele sunt iarba de aici, mâncată de animalele acelea…la o scară mai greu de accesat, produsele acelea suntem noi.

Cu ce fel de piele lucrați? Motivați alegerea.

Doar piele bovină sau caprină, autohtonă, pentru că sunt animale deja întrate în circuitul vieții noastre firești. Exclud pieile exotice, fiind pentru biodiversitate, pentru tratarea cu respect a vieții sub orice forma, de la celula nenăscută la osul alb trecut prin moarte.

Tata, bunicul, străbunicul și străbunii dumneavoastră au meșteșugit lucruri frumoase, durabile și utile, cu mâinile lor. Brucker a apărut ca o datorie morală față de cei care au perpetuat artistul din familie sau a fost pur și simplu o chemare a lui Ben?

Datoria e un concept. Nu mi se aplică. Cum nu mi se aplică legile unei societăți, fiindcă standardele mele personale sunt mult mai stricte. De pildă, nu cred în iertare și în a doua șansă. Viața, universul… nu operează cu aceste valori. Destinul e rece, nepăsător. De aceea e minunat și surprinzător. Iertarea e previzibilă, la fel, din păcate și rezultatul ei… Viața mea curge prin creație firesc, fără justificări. Dar sunt recunoscător că ei au fost așa, pentru ca mie să îmi fie mai ușor.

Cum a apărut Atelierul BruckerCrafts? Știm că a apărut în anul 2019, dar cum s-a comportat el în pandemicul 2020? 

Oh…de la excelent în sus. Ca stare sufletească, plin de satisfacții. Economic, achitarea integrala a investiției și dezvoltarea de proiecte noi. Dar, am avut un mic secret. Pasiunea pentru istorie . Am anticipat criza sanitară de prin ianuarie, în primăvară m-am debarasat de inutilități și am dat drumul la vise. E important, cred, să ne debarasăm de mediocritate, de personaje confuze… ca să putem privi cu claritate la ce ne dorim să obținem. Astfel am dezvoltat cursurile fizic, chiar aici în ograda Brucker Crafts, în aer liber, toată vara. Apoi am avut peste 100 de ore de transmisiuni live, pe teme meșteșugărești, afară în natură sau în atelier. Am dezvoltat conceptul educativ pentru tineri și adolescenți. Iar rezultatele au fost total neașteptate. La toate acestea, nu am fost singur, ci o echipă minunată mi-a fost alături. Sora mea Ramona și prietenul nostru Gelu au făcut totul infinit mai ușor.

Ce altceva ar fi făcut Ben Brucker dacă nu era în antreprenoriat?

Ar fi fost mediocru, trist, plin de vise nerealiste. Ar fi fost victima acelui cerc vicios în care mereu nu știm cine suntem…

Unde este acasă pentru Ben Brucker?

Există un acasă la Ben Brucker, care este aici în atelier. Dacă ar exista un acasă, pentru Ben Brucker, ar fi în inima cuiva. Iar dacă cele două acasă s-ar suprapune, af fi perfect.

Sunteți un om credincios?

Valorilor, da… ideilor, niciodată. Suprema mea valoare rămâne loialitatea.

Ce îi lipsește omului să fie fericit?

Lenea. Lipsa de educație. Rămânerea în lanțurile abuzului. Scuzele și iertarea. Pseudocăutările.

Ce sfat ați avea pentru fiicele dumneavoastră în acest moment?

Să facă absolut orice vor și să simtă în viață marile întâlniri. Să îmbrățișeze micile esecuri, să-și iubească sufletul și cel mai important…să ignore a doua șansă.

Aveți un motto după care vă ghidați în viață? Sau un principiu?

Nu știu…nu am plan B. Nu am niciun procent deoparte rămas pentru situații de avarie. Pentru că însăși existența acelui plan mi-ar irosi resurse. Și ideea de plasă de siguranță în sine te face să nu dai totul. Și asta contribuie la eșec. E ok dacă vrei plan B, dar îți asumi că drumul va fi tern, modest, destul de cursiv, previzibil și nesatisfăcător.

Unde vă vedeți peste 10 ani?

Nu am proiecții de viitor. Pentru mine viitorul e compus dintr-o mulțime de azi. 3658 de azi…e destul de mult. A trăi mult e dorința celor ce trăiesc eterna și iluzoria idee că se va schimba ceva. Prefer intens, frumos, prezent.

Aveți un gând pentru cititorii Viitorul României?

Să nu uite că timpul e singura resursă neregenerabilă. Restul sunt prostii…