a

De ce avem nevoie de film politic? Răspunde Marius Copel, selecționerul Festivalului Cinepolitica

- - 66- 44 vizualizari

Între 18 și 21 aprilie, avem Festivalul Internațional de Film Politic – Cinepolitica. Singurul festival din Europa Centrală şi de Est dedicat filmului politic aduce la Cinema Elvire Popesco din București cele mai importante producții de profil. De ce să nu le ratăm ne spune chiar selecționerul Cinepolitica, Marius Copel.

CINEPOLITICA 2019. Campania electorală din Franţa, activismul social, justiţia oarbă şi deportările în URSS sunt doar câteva dintre temele abordate în filmele din festival în acest an. Ce stă la baza selecției și cum ne pot ajuta toate aceste filme să înțelegem mai bine lumea în care trăim?Atunci când caut un film pentru festival, țin cont de trei criterii. Primul este subiectul. Trebuie să fie ceva de interes pentru publicul din România. Al doilea criteriu este să nu fie sub nicio formă un film de propagandă, făcut cu scopul de a manipula. Al treilea, dar poate cel mai important, este valoarea artistică a producției. Până la urmă e un festival de film, de cinema. Dacă regăsesc toate aceste elemente într-un produs, atunci sunt convins să îl aduc. Publicul poate să tragă propriile concluzii. Și mai ales să-și pună întrebări noi. Doar așa vor înțelege mai bine lumea. Confruntând ideile și „adevărurile”, nu acceptându-le fără ezitare.

„Libre” (regia Michel Toesca), documentar premiat la Cannes și Valladolid, dezbate drepturile omului prin povestea activistului Cédric Herrou

OMUL ROȘU. În competiția Cinepolitica 2019, pe lângă producții internaționale premiate în marile festivaluri, regăsim și un film românesc, Omul roșu, semnat de Mugur Vărzariu, care spune povestea lui Petre Ignatencu, canoist de performanţă şi şofer de taxi în anii ‘60, care crede cu tărie că prăbuşirea comunismului în decembrie ‘89 a fost o uriaşă greşeală a istoriei. Ce ți-a atras atenția la acest film și cu ce atitudine să-l privim?
M-a impresionat prospețimea acestui personaj. Și liniștea interioară. Și perseverența. Deși nu trebuie să fim de acord cu ideile sale, pare mai autentic decât oamenii politici „profesioniști”. Nu în ultimul rând, umorul filmului scoate în evidență multe din trăsăturile unui popor care a suportat multe decenii de comunism.

„Omul roșu” (regia Mugur Vărzariu)

8 ANI DE CINEPOLITICA. De ce avem nevoie de un festival că Cinepolitica în România, cum priveșți aceșți opt ani de festival? Este, de altfel, singurul festival din Europa Centrală şi de Est dedicat filmului politic…
Am spus-o și o spun de câte ori am ocazia. Nu e nevoie de un festival, e nevoie de o stare de spirit. Dacă oamenii pleacă cu mai multe întrebări pentru propria persoană după acest festival și cu resurse noi de curiozitate, e perfect. Nu vreau să plece cu răspunsuri și sentințe. Cam asta e efectul. Sper…

Prima Campanie „Première campagne” (regia Audrey Gordon), marele câștigător al festivalului de film Politikos

ROMÂNIA DIN FILME. Cum regăseșți România în filmele de la noi? Ce face bine cinematografia că surprinde, dar și ce ți-ar plăcea să vezi și lipsește…
Mi-aș dori să văd mai multe filme politice de ficțiune. Sunt foarte, foarte puține. Documentare bune există. Dar lungmetraje jucate, doar unul la câțiva ani. Probabil e vorba de buget, însă sunt convins că publicul ar gusta din plin genul ăsta.

„The Factory” (regia Yury Bykov) deschide Cinepolitica

EXERCIȚIU DE IMAGINAȚIE. Care sunt cele mai importante evenimente din trecutul recent al României pe care ți-ar plăcea să le vezi în cinema-ul autohton? Consideri că e un loc ofertant, prin subiecte, pentru creatorul de cinema?
Da, e un loc destul de ofertant. Prin coloratură. Și personaje. Pe de altă parte, televiziunile acoperă atât de mult și prost mediul politic de suprafață, încât istoria contemporană trece în derizoriu. Temele mari trec neobservate. Momente istorice foarte recente cu adevărat importante… nu prea văd.

„Eternal Winter” (regia Attila Szász) prezintă experiența celor 700.000 de maghiari deportați în URSS la sfârșitul celui de-al II-lea Război Mondial, în lagărele de muncă forțată

PUBLICUL. Cărui public se adresează în special Cinepolitica? Ce are diferit filmul politic față de alte tipuri de cinema?
Se adresează oamenilor curioși. Nu e un public fundamental diferit. Iar filmul politic trebuie să fie doar cinema pur, declanșat de niște momente/incidente/teme politice sau istorice profunde. Sau așa ar trebui să fie dacă e făcut cu simț de răspundere. Ce ne dorim să aibă, neapărat? Ascuțime, onestitate și sarcasm.

MUST-SEE. Țînând cont de programul încărcat al omului modern, dacă ar fi să alegi doar trei filme din selecția festivalului din acest an pentru care ar trebui musai să ne facem timp, care ar fi acelea?
E greu, dar... aș alege Libre (regia Michel Toesca), Murer: Anatomy of a trial (regia Christian Frosch) și Redman (regia Mugur Vărzariu). Dar și filmele de gală: The Factory (regia Yury Bykov) sau The Captain (regia Robert Schwentke).

„The Captain” (regia Robert Schwentke)

PUȚINĂ POLITICĂ. Dincolo de politică din filme, cum vezi politică cea de toate zilele de la noi? Ce îți dă speranță, ce nu? Ce ți-ar plăcea să se schimbe, în primul și în primul rând?
Cred ca în momentul ăsta e o pierdere de timp. Discursuri false și fără sens. Profesionialism spre zero. Pe interese uriașe. Și nu văd oameni care să mă convingă. Și cred că oamenii credibili nu vor intra în politică prea curând. Cam atât. Totuși, generația viitorului ar putea schimba totul.

„The Captain”, bazat pe întâmplări reale, închide Festivalul Cinepolitica, pe 21 aprilie

EUROPA. Vedem prea bine cum se raportează politicienii români la Europa, dar cum consideri că se raportează cinematografia autohtonă la cinematografia europeană? Măcar la acest capitol, stăm bine, prin toate filmele și festivalurile și evenimentele de profil pe care le avem? Nu stăm așa bine. S-au făcut și se fac încă, într-adevăr, filme bune, dar extrem de puține. Filmul românesc nu are public. Premiile nu sunt utile pe termen lung decât dacă fac industria locală să înflorească. Și dacă atrag spectatori. Se pare că 15 ani de premii și lauri nu au schimbat mare lucru. Legat de festivaluri… Da, aici e mai bine. Sunt destul de multe. Din păcate, nu sunt prea multe săli de cinema și spații în care să se desfășoare așa cum, probabil, și-ar dori. Să sperăm că lucrurile vor progresa. Interes există.

MESAJ. Un mesaj pentru cinefilul bucureștean de mileniu III?
Îi doresc să rămână cu mintea și sufletul deschise. Să aibă discernământ și să nu facă compromisuri. Știu că poate!

„În România, televiziunile acoperă atât de mult și prost mediul politic de suprafață, încât istoria contemporană trece în derizoriu. Temele mari trec neobservate.”
Marius Copel, selecționer Cinepolitica

66 recommended
44 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan