Foto: Radu Gologan, centru
Zeci de olimpici români la matematică au trecut prin mâinile lui Radu Gologan, coordonatorul lotului naţional şi preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România. Cu zeci de ani de activitate didactică în spate, Gologan este responsabil pentru pregătirea multora dintre cele mai inteligente creiere pe care le-a dat şcoala românească în domeniul ştiinţelor exacte. El spune că acum, mai mult ca oricând, ne putem mândri cu matematicieni eminenţi care populează cele mai prestigioase universităţi şi institute de cercetare din străinătate.
În ajunul olimpiadelor internaţionale, am stat de vorbă cu profesorul Gologan, care ne-a povestit cum a ajuns să facă performanţă, la rândul său fiind olimpic internaţional la matematică, şi de ce se pare că românii au o înclinaţie spre ştiinţele exacte, recunoscută şi la nivel mondial atât prin medaliile obţinute la olimpiadele internaţionale de către elevii români, cât şi prin prezenţa românilor în cercetare în toată lumea, în domeniile matematică, informatică şi fizică.
Cum aţi descoperit matematica în copilărie?
Când eram copil foarte mic, tata ne punea întrebări cu conţinut matematic simplu de genul viteza unui automobil, distanţe, timp, kilograme, mere, pere.
Tata era profesor de matematică?
Nu, tata era inginer, mama era profesoară de matematică.
Ah, deci aţi crescut într-un mediu matematic.
Da, am crescut într-un mediu matematic, şi eu şi frati-miu am făcut meserie din asta.
Şi când aţi descoperit talentul, chemarea spre matematică?
Nu ştiu dacă am descoperit, întotdeauna mi-a fost uşor, mă miram cum alţi copii nu înţelegeau, mie mi se părea foarte natural. La început nu am avut performanţe de genul olimpiade, am fost doar un copil de nota 10 la matematică. Făceam bine la teze, făceam bine la extemporale, la olimpiade cred că prima dată am participat prin clasa a VIII-a.
Ce aţi vrut să deveniţi când eraţi mic?
Inginer de avioane sau de electronică. Făceam mici aparate de radio. Prin clasa a IX-a am decis că matematica e pasiunea mea.
Şi ce a urmat mai departe?
Am început foarte serios să rezolv probleme, să citesc înainte materia, în vacanţele de vară.
Aţi participat la olimpiade în liceu?
Da, dintr-a IX-a şi până la sfârşitul liceului am participat la toate olimpiadele naţionale, am fost la internaţionale într-a XI-a şi a XII-a unde am luat argint şi bronz.
Şi când aţi decis să daţi admiterea la Facultatea de Matematică?
Ah, târziu, iniţial am vrut să dau la Electronică sau la Automatică, facultate care abia se înfiinţase. În clasa a XI-a, după primul succes la Olimpiada Internaţională de Matematică, am decis să dau la matematică la sfatului unui profesor care a însoţit atunci lotul naţional. Pe drumul de întoarcere, în tren, i-am spus că vreau să mă fac inginer, la care el mi-a zis că „nu-i de tine, dă la mate că au profesori buni acolo”. Şi aşa am dat la matematică.
Cum a fost în facultate?
O atmosferă foarte frumoasă, erau profesori foarte buni, am avut mulţi colegi excepţionali care sunt acum mari matematicieni, era o atmosferă frumoasă de studiu, eram un grup de vreo 10 care vroiam să atingem excelenţa.
Cine au fost profesorii care v-au inspirat cel mai mult?
Ciprian Foiaş a fost profesorul care m-a inspirat cel mai mult. În 1978 a plecat din ţară, a fugit. I s-a oferit o poziţie la Universitatea Bloomington din Indiana. Acum este profesor emerit la Universitatea din Texas. Probabil că este unul dintre cei mai importanţi şi mai cunoscuţi matematicieni români. Examenele pe vremea aceea erau foarte serioase, la analiză matematică te considerai zeu dacă scriai de nota 10.
Ce aţi făcut după facultate? Aţi făcut armata?
Nu, de armată am scăpat ca printr-o minune. După ce am terminat, am fost timp de trei ani profesor la o şcoală tehnică din Bucureşti.
Cum a fost?
Foarte bună experienţa, neplăcută în sensul că elevii erau foarte slabi, dar am descoperit ce înseamnă adevărata faţă a României. Erau copii de la ţară, veniţi din Moldova, nu ştiau să se spele, nu ştiau să vorbească, nu ştiau tabla înmulţirii în clasa a IX-a, era un şoc. România e altfel decât vedem noi în jurul nostru, sunt multe locuri în care cultura şi şcoala nu prea au ajuns.
Ce aţi făcut după aceea?
Am fost admis la Institutul Naţional de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică, secţia de matematică unde era şi Zoia Ceauşescu. A fost un loc în care, în contradicţie cu ceea ce se întâmpla în rest, se putea face cercetare în matematică destul de bine. O vreme am putut să circulăm la conferinţe internaţionale în ţările socialiste.
Ce s-a întâmplat după Revoluţie?
Destul de repede după Revoluţie s-a reînfiinţat Institutul de Matematică, care fusese desfiinţat în 1974 din ordinul familiei Ceauşescu. Era un număr destul de mare de matematicieni la Institutul Naţional de Creaţie Ştiinţifică, vreo 40-50 de matematicieni, care s-au transferat la noul Institut de matematică şi care în momentul de faţă este unul dintre institutele importante ale Academiei Române. În plus, după Revoluţie s-a deschis lumea, nu neapărat pentru mine, dar pentru cei tineri care au putut pleca afară să facă docorate de excepţie, să ocupe poziţii în universităţi străine şi nu numai atât. Uneori se spune că «vai, ne pleacă toţi tinerii excepţionali, matematicienii se duc în altă parte şi noi rămânem fără inteligenţă». Nu e chiar aşa, foarte mulţi dintre cei plecaţi în continuare sunt prezenţi în cercetarea românească prin colaborări şi prin conferinţe. Chiar pot să spun cu mâna pe inimă că cercetarea românească în matematică de după 1995 e mult mai valoroasă decât oricând în istorie, deşi se spune că în perioada interbelică, România era departe în acest domeniu, dar atunci erau puţini matematicieni, numărul lor este mult mai mare acum. Orice universitate mare din lume are cel puţin un profesor de matematică român la origine.
Aţi putea spune că românii au un talent genetic pentru ştiinţele exacte?
Nu neapărat românii, dar probabil că zona aceasta din Europa are ceva în genă, în timp s-au triat cei mai inteligenţi, cred că e o genă, un talent nativ şi o putere de abstractizare şi de imaginaţie mai bună decât în alte părţi. Un exemplu pe care l-am putea da îl reprezintă olimpiadele internaţionale de matematică, fizică, informatică, la care câştigă elevii care provin din ţările asiatice (Coreea de Sud, Japonia, Singapore), ţări care au investit foarte mult în educaţie (Coreea de Sud e pe primul loc în lume acum). Dar procentul lor în cercetarea mondială nu este atât de mare cât procentul pe care îl are România. Deci să zicem că numărul de matematicieni români importanţi din marile centre din lume este mai mare raportat la populaţia României decât sunt chinezi.
Cum se formează un elev foarte bun?
În primul rând, cam toţi pe care îi văd au în spate sprijinul familiei de mici, deci familia a descoperit talentul şi foarte mulţi provin din familii de dascăli, de la învăţători până la profesori universitari. Sigur sunt şi copii proveniţi din alte medii, dar mai puţini. Desigur, sunt şi copii forţaţi să facă asta, dar eşuează la un moment dat, din păcate. Un profesor trebuie să-şi dea seama cum să dozeze informaţia, dar depinde şi de copii, unii rezistă, alţii nu.
Sunt mai multe fete sau mai mulţi băieţi buni talentaţi la matematică?
Fetele sunt la fel de bune ca băieţii la matematică, uneori au o gândire mai profundă decât băieţii, care sunt şi mai repeziţi. Dezavantajul fetelor este că în jurul vârstei de 10-12 ani, băieţii devin brusc mai iuţi în gândire şi atunci profesorii preferă să lucreze cu elevii care răspund mai repede şi fetele rămân puţin complexate, cedează, nu le mai place matematica. Asta e singura diferenţă. În lotul naţional avem o fată care gândeşte mai bine decât băieţii, când rezolvă o problemă o face excepţional, în timp ce băieţii mai scârţâie un pic, le mai scapă ceva. Fetele sunt mult mai atente şi când învaţă ceva bine, ştiu mult mai bine. Spre exemplu, când facem lot pentru Olimpiada Internaţională de Matematică, cel mai bine e când avem şi o fată în lot, ea face ordine. Dacă sunt numai băieţi, e mai greu.
Spre ce domenii se îndreaptă un absolvent de Matematică?
Când eram eu student, cam toţi vroiau să se facă profesori. Acum, dorinţa asta nu mai există, toţi visează sau să lucreze în domeniu informaticii sau în mediul bancar. Băncile angajează matematicieni fiindcă aceştia învaţă repede. Şi în lume se spune că atunci când se recrutează bancheri, oamenii cei mai buni vin din domeniul fizicii şi matematicii.
Cum se poate învăţa mai uşor la matematică?
La matematică te înveţi să înveţi, e o vorbă bună pe care am învăţat-o şi eu de la un coleg mai mare care mi-a spus aşa: «Ai răbdare şi citeşte şi învaţă pentru că numai aşa poţi să înveţi. La început citeşti o pagină de curs în trei ore, dar o să vezi că la sfârşitul anului, ajungi să o citeşti în 5 minute», şi aşa s-a întâmplat. Trebuie disciplină şi voinţă foarte multă şi aici este avantajul matematicienilor, dacă învaţă pentru examen, învaţă mult mai mult cantitativ şi prin conexiuni logice decât ceilalţi. Matematica mai pregăteşte în mintea omului o bună viziune în spaţiu, un bun mod de abstractizare, ceea ce este valabil şi pentru muzicieni.