Zeci de studenţi la Medicină, rezidenţi şi medici specialişti din Bucureşti, merg  în fiecare lună în sate uitate de lume şi consultă oameni care n-au mai văzut un halat alb de ani buni. Cu bani din propriile buzunare sau de la sponsori, închiriază un ecograf şi cumpără teste pentru glicemie şi colesterol şi, ca un adevărat spital mobil, merg în mijlocul comunităţilor pline de suferinţă. Nu de puţine ori, doctorii voluntari au descoperit boli grave şi au salvat vieţile unor oameni care habar n-aveau ca-i paşte cancerul sau ciroza.

Când au văzut zeci de halate forfotind în clădirea şcolii, oamenii din Satu Nou, comuna sibiană Roşia, au crezut că visează. Mulţi dintre ei nu mai văzuseră un doctor de când s-au născut, iar orice suferinţă o tratau cu „Doamne ajută” sau leacuri băbeşti.

Aşa că, în ziua călduţă de aprilie, s-au înghesuit în jurul şcolii din localitate şi au aşteptat, emoţionaţi ca la examen, să afle de ce boli suferă. Fiecare dintre cei aproape 300 de săteni a fost cântărit, măsurat, au aflat ce e cu glicemia, colesterolul, a beneficiat de o ecografie şi de o electrocardiogramă. Concluziile celor 40 de medici, participanţi la proiectul „Împreună pentru sănătatea rurală”: Satu Nou stă prost cu inima, are colesterolul mare, problemele ginecologice sunt numeroase.  „Oamenii nu au bani să se caute la doctori. Avem în localitate 800 de cazuri sociale, aşa că un consult gratuit a fost mană cerească pentru ei. Vă spun sincer că s-au bucurat şi au primit doctorii ca pe nişte oaspeţi. Ideea este foarte, foarte bună”, spune primarul din Roşia, Valentin Aldea.

Culcaţi în frig, pe saltele aşezate pe jos

„Ideea” acestei caravane, care să ia pulsul comunităţilor sărace. s-a născut în anul 2011, din dorinţa unor studenţi la Medicină de a face ceva concret cu toate noţiunile pe care le învăţau. Dacă la început studenţii mergea în sate izolate şi măsurau tensiunea sau glicemia, acum, după 25 de ediţii, proiectul seamănă cu un spital de campanie. Rând pe rând, zecilor de rezidenţi şi studenţi li s-au alăturat medici specialişti din majoritatea spitalelor din Capitală, având diferite specializări. Cardiologii şi pediatrii sunt esenţiali şi mulţi doctori de valoare şi-au rupt din timpul lor preţios, oferind o lecţie de umanitate şi profesionalism viitorilor colegi şi pacienţilor din satele uitate de lume.

„Ne rulăm la fiecare ediţie, care cum putem, cum avem liber. De exemplu, studenţii care sunt foarte buni la facultate nu sunt neapărat cei mai potriviţi pentru acest proiect. Aici trebuie să ştii cum să vorbeşti cu oamenii, trebuie să te adaptezi la situaţia de la faţa locului”, explică Alexandra Ion, studentă în anul III la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi una din coordonatoarea caravanelor.

Deşi este printre cei mai tineri voluntari din proiect, Alexandra e pasionată de expediţiile la sat. A participat la patru dintre ele şi spune că, şi după ce va ajunge medic, va continua să meargă să ajute oamenii care au nevoie disperată de părerea unui doctor specialist. „Nu ştiu dacă se vede cât de mult înseamnă proiectul pentru mine. Mă ajută enorm experienţa. Învăţ să vorbesc cu omenii, să nu-i las să bată câmpii când stabilesc anamneza, ne ajutăm între noi, învăţăm de la medicii cu experienţă. Nu e uşor, pentru că de multe ori vedem sute de oameni în două zile, chiar au fost locuri unde nu am putut face faţă solicitărilor şi oamenii se supără. Şi, după ce ne întoarcem duminica seara târziu în Bucureşti, a doua zi mergem la şcoală sau avem gardă, sau mergem la un examen important”, explică Alexandra. Pentru tânăra dedicată şi pasionată de medicină, cea mai frumoasă amintire din aceste expediţii a fost prietenia pe care a legat-o cu nişte fete la Sibiu. „Mi-au mărturisit lucruri pe care nu cred că le-au spus nici măcar părinţilor. Iar marea mea mulţumire, e ca din cele cinci fete cu care am stat de vorbă, trei au zis că vor să dea la Medicină”.

În Satu Nou, medicii, indiferent de experienţă şi rang, au fost cazaţi în clădirea grădiniţei şi au dormit pe saltele aşezate pe jos. Drept mulţumire pentru dăruirea lor, primarul le-a gătit în ultima seară petrecută la ei ciulama cu ciuperci şi pastramă de porc. „Pentru noi a fost o bucurie. Îi aşteptăm oricând înapoi, pentru că, din păcate, acest pas e doar începutul rezolvării problemelor noastre”, spune primarul din Roşia.

Medicii de familie – absenţi sau neputincioşi

Pentru mulţi studenţi voluntari, contactul cu România reală este surprinzător. Araci şi Hetea sunt două localităţi din judeţul Covasna unde sărăcia atinge limite greu de imaginat. Aici a ajuns vara trecută echipa de medici voluntari. „Erau foarte mulţi copii, mulţi aveau paraziţi intestinali, păduchi, erau malnutriţi. Nu-mi imaginam că se poate trăi astfel. Dar chiar şi în acest loc am văzut o rază de speranţă. La un moment dat, unei fetiţe de 5 ani, venite cu mama l-a consult, medicul i-a dat o hartie şi un pix să mâzgălească ceva, să nu se plictiseasă. Şi fetiţa de 5 ani a început să scrie. O învăţase mama ei să-şi scrie numele şi alte câteva cuvinte. Pentru mine a fost aşa, ca un semn bun, în toată mizeria de acolo,” povesteşte emoţionată Alexandra.

(Alexandra Ion, dreapta)

Aici, medicii au descoperit şi un bărbat cu o formaţiune pe ficat, într-un stadiu destul de avansat. Dacă ar fi făcut o ecografie cu câteva luni înainte, şansele lui ar fi crescut exponenţial. „Ideal ar fi să existe un medic de familie la fiecare suta de locuitori. Medici care chiar să-şi vadă pacienţii, nu doar să le prescrie reţete. Să-i consulte, să le facă o ecografie, să-i vadă la ochi. Ne spuneau oamenii că unii medici le prescriu antibotice la orice răceală, asta când îi prind prin sat. E greu şi ca medic în astfel de locuri că nu ai ce-ţi trebuie”, observă Alexandra. În ultima ediţie a caravanei, la Corbi, în judeţul Argeş, medicul de familie din sat nici măcar n-a venit să stea de vorbă cu oaspeţii. A venit doar asistenta, care a vrut şi ea un consult, ca toată lumea.

Doctorii care au o misiune, nu o meserie

Grinţieş, o frumoasa localitate de munte din judeţul Neamţ, a însemnat un alt episod memorabil pentru tinerii medicinişti. Aici, majoritatea bătrânilor a aşteptat echipa de la Bucureşti ca pe nişte mici zei, mai ales că cei mai mulţi dintre ei nu mai fuseseră la doctor din secolul trecut. Cel mai apropiat spital se află la 90 de kilometri depărtare, după ce spitalul de la Bicaz, care le era la îndemână, a fost desfiinţat. Echipa de doctori şi studenţi a ajuns aici primăvara trecută, după o iarnă grea în care în multe gospodării s-au terminat lemnele şi mâncarea era pe sponci. Nimeni însă nu se plângea, iar simplul fapt că cineva a stat de vorbă cu acei bătrâni şi i-a întrebat de sănătate, a fost o mare bucurie, răsplătită cu o îmbrăţişare şi o vorbă bună. O fişă completată atunci a rămas ca o glumă bună printre voluntari. „Îi întrebam pe oameni dacă beau alcool şi cam cât. Mulţi nu recunoşteau, deşi le-am explicat că noi nu îi judecăm. Dar un domn a fost extrem de precis şi un coleg a notat în fişă că respectivul consumă exact 38 de litri de alcool pe an. Nici mai mult, nici mai puţin”, se amuză Alexandra.

Dintr-o idee mică, pe care n-au putut sau n-au ştiut să o promoveze foarte mult, dar care îşi atinge scopul nobil, proiectul „Împreună pentru sănătatea rurală” se luptă de la o ediţie la alta să supravieţuiască. Preşedinţii Societăţii Studenţilor în Medicină caută mereu sponsori, se zbat să obţină sprijinul primăriilor, încearcă să acopere zone care au cu adevărat nevoie de ei, să se extindă, să ajute. Au nevoie permanent de medicamnte pentru a le dona celor nevoiaşi, de halate, consumabile, spirt, pansamente, vata, teste pentru glicemie, pentru colesterol, bani pentru a închiria ecograful la fiecare deplasare, (au încercat să cumpere unul, dar este prea scump), bani pentru transport, pentru cazare. De cele mai multe ori, doctorii suportă singuri aceste costuri, dar într-o ţară sănătoasă un astfel de proiect nu ar fi mereu sub spectrul provizoriului. Tinerii studenţi însă nu se lasă. Ştiu că merită orice efort pentru femeia care a aflat de la ei că suferă de o boală de piele gravă şi aşa a putut începe tratamentul, pentru pacienţii depistaţi cu tensiuni aproape de infarct, pentru privirile pline de speranţă ale celor care promit că vor avea grijă mai mult de sănătatea lor. Aşa că deja se gândesc ca luna viitoare să meargă într-un sat din Moldova, să facă România o ţară mai puţin bolnavă.

Citat: „Aici trebuie să ştii cum să vorbeşti cu oamenii, trebuie să te adaptezi la situaţia de la faţa locului”, studentă la Medicină, membru Împreună pentru sănătatea rurală”.