a

”Casa Share” – un proiect online care schimbă vieți

- - 89- 304 vizualizari

Proiectul este dedicat familiilor care trăiesc în condiții inumane în România, la limita subzistenței.

În multe județe din zona Moldovei se întâmplă acest lucru, iar un ieșean a dorit să schimbe viața indivizilor mai puțini fericiți.

Bogdan Tănasă și-a dedicat resursele și timpul pentru a lansa un proiect online, Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu 4 ani.

Prin Casa Share au fost ajutate până în acest moment peste 20 de familii, iar mai multe persoane au decis să pună umărul la proiectul pornit de Bogdan.

„Până acum sunt 20 de case – 15 de care știe toată lumea, pe ultima am dat-o chiar săptămâna trecută. Deci 20 de familii, 110 copii în total și câțiva bătrâni. Aceste case pentru bătrâni nu le-am mai trecut cu număr Casa Share. Le numerotez pentru că sunt mai ușor de monitorizat și de ținut evidența celor care locuiesc acolo. Faptul că văd cum copiii aceia, pe care i-am ajutat, au o altă viață, pot ajunge cineva. Sentimentul acesta nu-l poți avea din nimic material – nici dacă ai Ferrari, nici dacă ai cinci vile. Simt mulțumire și mândrie și asta mă face să merg mai departe”, a explicat Bogdan într-un interviu pentru edițiadedimineață.ro

Detalii referitoare la familiile ajutate de proiect le găsiți pe pagina de facebook. 

89 recommended
304 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de