Consiliul General al Municipiului București a aprobat proiectul care vizează mijloacele de transport în comun.
Cu 32 de voturi ”pentru”, noul sistem ar urma să fie implementat începând cu 10 decemebrie.
Cetățenii vor putea să călătorească cu metroul și autobuzul folosind același bilet:
Biletul unic valabil 60 de minute va costa 5 lei, cel de 10 călătorii a câte 60 de minute va costa 34 de lei, iar abonamentul de zi, nelimitat, va costa 17 lei.
„În etapa a doua ne dorim să existe și în ceea ce privește biletul, dar și abonamentul, un singur tichet cu care să se poată călători și cu metroul și cu autobuzul și un singur tip de abonament. După întâlnirea pe care am avut-o recent cu domnul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, am demarat atât ministerul, cât și primăria, toate procedurile interne și legale astfel încât să se poată implementa cât mai rapid. Suntem acum în fața unei decizii foarte importante pentru bucureșteni, care este cuprinsă în Planul de Mobilitate Durabilă ce a fost dezbătut și aprobat încă de anul trecut”, a explicat Gabriela Firea