În momentul de față, 8 obiective turistice din România se află în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, din care 6 sunt culturale și 2 naturale.Cele culturale sunt:
Din Moldova, bisericile Arbore, Humor, Moldovița, Pătrăuți, sfântul Ioan cel Nou din Suceava, Voroneț, Sucevița, Probota.Mănăstirea Hurezi.
În Transilvania, biserici fortificate aflate în satele Câlnic, Prejmer, Viscri, Dârjiu, Saschiz, Biertan, Valea Viilor.
Cetățile dacice din Munții Orăștiei: Sarmizegetusa Regia, Cetatea dacică de la Costeşti Cetăţuia, Cetatea dacică de la Costeşti Blidaru, Cetatea dacică Luncani-Piatra Roşie, Cetatea dacică de la Băniţa, Cetatea dacică de la Căpâlna.
Centrul medieval Sighișoara.
În Maramureș, biserici din lemn din așezările Bârsana, Budești, Desești, Ieud-Deal, Plopiș, Poienile Izei, Rogoz, Surdești.
Cele naturale sunt Delta Dunării și Păduri seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei.
Pe lângă aceste monumente protejate UNESCO, România are alte 15 obiective pe lista preliminară – ceea ce înseamnă propuneri pe care le face pentru a fi nominalizate și incluse în Patrimoniul UNESCO.
Printre acestea, Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, Biserica din Densuș, Centrul istoric din Alba Iulia, Centrul istoric din Sibiu, satul Rimetea. În lista cu propuneri din categoria obiective naturale se află Masivul Retezat și Pietrosul din Munții Rodnei.