a

Spectacol destinat strângerii de fonduri pentru 150 de copii din centre educaţionale, joi, la Teatrul Evreiesc

- - 44- 158 vizualizari

Spectacolul „Ileana, Principesă de România”, de şi cu Liana Ceterchi, după o dramatizare de Edith Negulici a romanului autobiografic „Trăiesc din nou”, va fi prezentat joi, de la ora 19,00, la Teatrul Evreiesc de Stat.

Evenimentul, organizat de Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria, împreună cu Teatrul Evreiesc de Stat, este dedicat strângerii de fonduri pentru cei 150 de copii din centrele educaţionale ale fundaţiei, informează un comunicat transmis AGERPRES.

În anul Centenarului Marii Uniri, actriţa şi regizoarea Liana Ceterchi a creat un spectacol care omagiază memoria celei care a fost Principesa Ileana a României, arhiducesă de Austria, un destin care s-a desfăşurat între palat şi mănăstire, pe fundalul celor două războaie mondiale, într-o perioadă de mari frământări din istoria Europei. Spectacolul ”Ileana, Principesă de România” aduce la lumină o parte esenţială din istoria Bucureştiului şi a României, precizează sursa citată.

”Destinul Principesei Ileana se distinge ca fiind emblematic pentru cursul istoriei contemporane. El stă sub zodia refugiului, începând cu frageda copilărie, ce i-a fost marcată de refugiul la Iaşi, în timpul Primului Război Mondial, apoi refugiată într-un exil impus de fratele ei, Carol al II-lea, care nu i-a permis să se reîntoarcă în România, nici măcar pentru a-şi îngriji mama. A avut un parcurs exemplar, traiectoria unei luptătoare. A realizat spitale, cantine, şcoli de infirmiere, prin tot felul de modalităţi de a strânge fonduri pentru răniţi, orfani, bolnavi, săraci sau cei mai puţin norocoşi decât ea, fiind totuşi fiica unui rege important – Ferdinand Integratorul – şi a unei regine de excepţie, Regina Maria a României. Viaţa Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra, se impune ca model demn de urmat”, se mai arată în comunicat.

44 recommended
158 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »