a

Castelul Bran va fi deschis gratuit de Noaptea Muzeelor 2018. Un tur virtual interactiv, disponibil în premieră

- - 59- 324 vizualizari

Castelul Bran va fi deschis gratuit de Noaptea Muzeelor 2018, sâmbătă, 19 mai, de la ora 20.00 până la miezul nopţii. Un tur virtual interactiv va fi disponibil în premieră, prin intermediul aplicaţiei mobile Questo.

Componenţii formaţiei „Duo Cafe” din Braşov vor purta paşii vizitatorilor prin edificiu, alături de ghizii castelului care vor spune poveştile cu Regina Maria, dar vor aminti şi de domnitorul Vlad Ţepeş.

Pentru prima dată, vizitatorii Castelului Bran vor beneficia şi de un tur virtual interactiv, care funcţionează pe telefonul mobil prin aplicaţia Questo care, odată descărcată, devine activă prin logare. Detalii despre această aplicaţie vor fi date de către personalul Castelului Bran, la solicitarea fiecărui doritor, pe parcursul vizitei nocturne.

Aflat anul aceasta la a 13-a ediţie, evenimentul Noaptea Muzeelor a fost iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor. În aceeaşi noapte, mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene îşi aprind luminile şi deschid porţile pentru vizitatori, în regim de gratuitate.

În Capitală, s-au înscris la eveniment peste 40 de muzee şi spaţii culturale. La Şcoala Centrală, vizitatorii care vor păşi în edificiu vor trăi o experienţă audio-vizuală, vor asculta orele de pian, de canto care au avut loc altădată aici, dar şi vocea regelui care anunţa începerea Războiului şi transformarea şcolii în spital. Piese de teatru vor avea loc pe Aerodromul Pipera (Muzeul Naţional al Aviaţiei), în Cimitirul Bellu, în Foişorul de Foc, iar concerte şi recitaluri la Muzeul Naţional „George Enescu” şi Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi. Galeria Ţiriac Collection, aflată în Otopeni, va prezenta publicului peste 30 de mărci auto şi moto, fiind singura din lume care deţine cele şase modele ale seriei Rolls Royce Phantom, produse în 1972.

59 recommended
324 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »