În 2013, constănțeanca Alina Pătrăhău a înființat „Dăruiește Aripi”, o organizație non-profit gândită să dezvolte și să susțină proiecte caritabile în domeniul medical, prin care să îmbunătățească tratamentele pacienților din sistemul de stat românesc. A pornit la drum cu ideea simplă că toți oamenii au dreptul la sănătate și la viață, iar România e „acea țară în care se pot face lucruri frumoase”.

de Ionuț Axinescu

De-a lungul anilor, a mobilizat la maximum comunitatea locală din Constanța și a transformat în realitate idei care păreau imposibil de realizat. Datorită insistenței, seriozității și dedicării tuturor celor din asociația ei, Spitalul Județean din Constanța are acum o Secție de Oncologie Pediatrică, iar în curând va beneficia și de una modernă de Terapie Intensivă pentru Nou-Născuți. Sunt doar două dintre realizările din ultimii ani. Chiar dacă de un an s-a mutat la București, Alina merge săptămânal la Constanța, unde veghează fiecare detaliu al proiectelor derulate de organizația caritabilă „Dăruiește Aripi”.

Cum a început povestea asociației „Dăruiește Aripi”?
Auzisem despre cazul unui copil bolnav de cancer și m-am implicat să găsesc o soluție medicală, având în vedere că tratamentul său din România nu mergea bine. Analizele copilului nu erau în regulă, așa că m-am întrebat dacă nu cumva alt doctor sau alt tratament l-ar ajuta. Am trimis analizele unui medic oncolog de la o clinică din Germania, care mi-a răspuns că e posibil ca diagnosticul pus copilului să nu fie corect. Până la urmă, am transferat copilul în Germania, unde s-a stabilit că diagnosticul era adevărat. Acolo a urmat protocolul de tratament început în România, iar acum se simte bine.

Acest caz a fost ca o văpaie pentru mine. Am realizat că într-o asemenea situație e esențial ca părinții să fie informați corect, ca să poată lupta cu boala. Banii nu sunt cei mai importanți. Dacă-i ai și nu știi cum să abordezi cazul, e greu să reușești. Ca să aflu despre cazuri similare și să informez părinții, m-am înscris ca voluntar în asociația „Dăruiește Viață”. Odată intrată în lumea aceasta, am învățat cam tot ce înseamnă dreptul pacientului în România, ca stat membru UE. Am început să trimitem în străinătate tot mai mulți pacienți, atunci când în România nu li se asigura dreptul fundamental la viață.

Apoi, după o discuție cu un medic din Constanța, am aflat că mulți copii bolnavi de cancer din orașul nostru se tratau la București, asta pentru că la noi în localitate nu exista o secție de oncologie pediatrică. Mi-am spus că ar fi ideal dacă ar putea să-și facă tratamentul în oraș, ambulatoriu, iar seara să se întoarcă acasă. „Trebuie să mă implic!”, mi-am zis. Și așa am înființat asociația „Dăruiește Aripi” – eu, împreună cu o prietenă și cu mama mea, știind și de facilitatea codului fiscal care permitea direcționarea a 20% din impozitul pe profit.

Care au fost pașii urmați pentru ca Secția de Oncologie Pediatrică să devină realitate?
Greu a fost până am fost băgată în seamă. Dar am insistat foarte mult și am venit cu tot felul de planuri. Timp de șase luni, am studiat toate cazurile copiilor bolnavi de cancer de la Spitalul Județean Constanța și am vorbit cu un arhitect de spitale, care mi-a spus că ar fi nevoie de măcar 150 de metri pătrați pentru secție. Apoi m-am dus să vorbesc cu managerul spitalului. Prima dată s-a uitat ciudat la mine, însă până la urmă au fost alocați 280 de metri, moment în care am început să strângem fonduri. Pentru că era o treabă serioasă, oamenii au avut încredere și s-au mobilizat. Am strâns banii – 180 de mii de euro, iar în cele din urmă am construit Secția de Oncologie Pediatrică, ambulatorie, așa cum fusese planul. În același timp, am rămas voluntar și am consiliat diverse cazuri individuale.

Cât de ușor sau complicat a fost să găsiți voluntari care să se implice în proiectele asociației?
Numărul de voluntari nu prea a crescut de-a lungul anilor. Noi am construit acea secție în spital și stăm acolo și acum, din bunăvoință, ca să ajutăm personalul medical când întâmpină greutăți. Voluntarii vor să vină la spital, să se joace și să petreacă timp cu copiii, însă sunt cumva dezamăgită de nivelul general de implicare. Cei mai mulți vin doar atunci când n-au ce face, în rest orice lucru e mai important pentru ei. Am avut cazuri de voluntari care s-au prezentat doar o zi, apoi au renunțat. Pe acei voluntari activi, care într-adevăr s-au atașat sufletește de asociație și au fost dedicați, i-am angajat până la urmă, pentru că nevoia de implicare e foarte mare. Trebuie să fim o echipă care să lucreze full-time.

Care a fost proiectul pentru care oamenii – atât voluntari, cât și donatori – s-au mobilizat cel mai bine?
Chiar primul, cel care a dus la construirea Secției de Oncologie de la Constanța. Am adunat banii în șase luni, pentru că oamenii au înțeles imediat cât de importantă este această secție, care ajută copiii bolnavi din toată zona de sud-est a țării. De altfel, acest proiect funcționează foarte bine și acum, mult peste așteptările noastre. A ajuns în punctul în care medicii și asistentele merg acasă la acești copii, să le recolteze analizele periodice. Ceea ce contează enorm, pentru că de multe ori copiii nu vor sau nu pot să vină la spital, mai ales dacă locuiesc în alte orașe.

În această perioadă, derulați un proiect de reconstrucție și modernizare a Secției de Terapie Intensivă pentru Nou-Născuți, din cadrul Spitalului Județean din Constanța. Cum decurge?
Când eram pe ultima sută de metri cu Centrul de Oncologie Pediatrică, am hotărât să continuăm pe aceeași linie și am căutat să facem altă secție la Spitalul Județean Constanța. Din 1968, anul în care a fost construit spitalul, Secția Specială de Terapie pentru Nou-născuți nu fusese delimitată și modernizată. La fel ca în cazul Secției de Oncologie Pediatrică, mai întâi am studiat șase luni de zile statisticile și am discutat cu medicii neonatologi. Am aflat cu stupoare că județul Constanța este zona cu cea mai mare mortalitate infantilă din țară, în condițiile în care România e lider european la acest capitol. La Constanța, mor de trei ori mai mulți nou-născuți decât în Europa.

Am vorbit cu doctorul Cîrstoveanu, de la Secția de Terapie Intensivă pentru Nou-Născuți de la Spitalul Marie Curie din București, și am decis să replicăm aceeași tehnologie și la Constanța. Eu m-am ocupat de strângerea fondurilor, iar dânsul a pus la bătaie experiența. Am trimis proiectul la Fundația Vodafone, care a decis să ne ofere un milion de euro pentru a-l realiza. Momentan, suntem în a doua jumătate a construcției. A fost alocată o suprafață de 800 de metri pătrați, foarte generoasă de altfel. Vor fi 28 de camere, în care copiii vor sta singuri, echipamente medicale de ultimă generație și medici specializați, totul cu scopul final de a scădea mortalitatea infantilă. Lucrurile decurg bine și secția va fi gata în primăvară.

Din experiența acumulată în toți acești ani, ce este mai greu: să răspândești mesajul sau să convingi oamenii să doneze pentru o cauză anume?
Am avut recent evenimentul Swimathon, în care am strâns fonduri pentru modernizarea Secției de Terapie Intensivă pentru Nou-Născuți. Noi am fost cei care am adunat cei mai mulți bani – 20 de mii de euro, având un target ca fiecare înotător să găsească o sută de prieteni care să doneze fiecare o sută de lei. Ne-am atins cu toți obiectivul.

Totodată, am înțeles că românii nu dau pentru că nu li se cere punctual. Dacă li se explică clar pentru ce să doneze, oamenii reacționează bine, comunitatea se implică. Desigur, contează și faptul că asociația noastră e cunoscută deja în oraș, prezintă încredere pentru că a finalizat proiecte și e transparentă. Constănțenii știu ce am făcut noi la Spitalul Județean. Pe de altă parte, degeaba faci, dacă nu comunici și nu interacționezi cu oamenii. Facem newslettere, avem mereu tot felul de evenimente la spital, păstrăm o legătură strânsă cu comunitatea și încercăm s-o ținem conectată. Doar un exemplu: de Crăciun, cu toții aducem jucării la spital, iar copiii și le aleg pe care le vor ei. Am învățat că trebuie să strigi tare și oamenii răspund.

Care sunt problemele de care se lovește o organizație caritabilă, instituțional și legislativ?

În primul rând, noi nu avem sediu și încercăm pe cât posibil să limităm cheltuielile administrative. Nu ne permitem să angajăm foarte mulți oameni, așa că ne confruntăm cu o lipsă de personal. De multe ori, eu și cu celelalte două fondatoare nu știm ce să facem mai întâi. Ca să reziști, trebuie să fii bun la toate: și la marketing, și la derularea proiectelor, și la contabilitate. Evident, nu ai cum să fii, așa că înveți din experiență. Muncesc mult, uneori dorm numai două ore pe noapte. Dar câtă vreme faci asta cu sufletul și vezi că rezultatele sunt pește așteptări, ai o satisfacție uriașă.

Mai nou, asociația va suferi din cauza legii care prevede că nu mai putem beneficia de acei 20% din impozitul pe profit. Conform noilor reglementări, aceștia se vor acorda doar ONG-urilor care au autorizații și sunt avizate să facă anumite servicii sociale. Noi, la fel ca multe ONG-uri din țară care au făcut ceva pentru pacienți, nu avem. Aceste documente sunt foarte greu de obținut, în condițiile în care ne lovim oricum de numeroase obstacole. La nivel local însă, asociația n-a întâmpinat dificultăți; am colaborat excelent cu toate instituțiile din Constanța.

Cum vă alegeți proiectele în care vă implicați?
În toată experiența mea de voluntar, de ONG-ist, de om care vrea să realizeze ceva, am încercat să apropiem comunitatea la nivel uman. Noi nu dăm bani pentru cazuri individuale, deoarece n-aș putea vreodată să aleg pe cineva în detrimentul altuia. Toți oamenii au dreptul la viață și la sănătate. Dacă ceva nu merge în țară, poți să te tratezi în Europa. Nimeni nu lasă un copil să moară, dacă părinții într-adevăr se zbat să găsească soluții. Oricum, am evoluat față de anii anteriori: oamenii deja își cunosc bine drepturile, știu exact ce au de făcut.

Pe deasupra, să faci o secție într-un spital public e o modalitate mult mai bună decât să intervii strict în cazuri individuale. Așa poți să ajuți toți beneficiarii, atât în prezent, cât și pe termen lung. De altfel, această viziune a asociației „Dăruiește Aripi” a fost salutată și îmbrățișată de sponsorii noștri.

Ce urmează să faceți în viitorul apropiat?
Suntem într-un moment în care considerăm că educația e cea mai importantă. Degeaba faci un spital, dacă omul nu înțelege de ce ar trebui să se trateze. Însă dacă îi educi, vor veni. Oamenii se schimbă când sunt față în fața cu problema: devin mai implicați, mai empatici. În această idee am demarat la Constanța un proiect educațional despre repsonsabilitate socială, care se cheamă „Da, Eu Pot!”. Am angrenat și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, astfel încât modulele noastre, în care prezentăm situații reale care se petrec în spitale, să ajungă la circa zece mii de copii, de grădiniță și din clasele I-IV.  În acest fel, cei mici vor fi sensibilizați și vor deveni mai responsabili când vor crește.

Concret, pentru primul modul am tipărit o carte ilustrată, cu o poveste educațională despre doi copii care se nasc prematur. Unul la Constanța, altul la București. Cel de la București este bine, pentru că are în oraș o secție de terapie pentru nou-născuți, în timp ce copilul de la Constanța nu are. Venim și cu o soluție, bazată pe realitatea noastră, în care lumea se implică și în cele din urmă se construiește o astfel de secție și la Constanța. Tot acest proiect se derulează la orele de dezvoltare personală sau la opționale. Ne bucurăm că impactul produs a fost puternic, iar feedback-ul din partea părinților foarte bun. Așa că vrem să continuăm.