a

Ana Florea, educatoarea din Beiuș care a însuflețit un oraș întreg! Cum a ajuns să fondeze un club de teatru pentru 150 de copii din zonă

- - 127- 159 vizualizari

Ana Florea s-a născut și a copilărit într-un sat mic de pe lângă Beiuș, județul Bihor, dar s-a îndrăgostit atât de mult de studiu și de educatoarea ei, încât i-a promis că atunci când se va face mare va continua munca ei și va deveni, la rândul ei, educatoare.

Anii au trecut, iar odată cu trecerea lor, Ana și-a respectat promisiunea. S-a făcut educatoare, însă nu a ajuns în satul în care a copilărit, ci , s-a oprit la Beiuș, acasă la părinții ei, după ce a terminat secția de actorie din cadrul Facultății de Muzică din Oradea, însărcinată fiind.

Deși în primele luni nu i-a plăcut deloc și se simțea condamnată să trăiască o viață fără sens într-un oraș puțin mai mare decât un sat, ulterior ea a început să caute soluții. Potrivit Life.ro, Ana Florea a întâlnit niște prieteni și împreună au fondat un club de teatru pentru copiii din zonă. Ea, împreună cu cei mici, a fost și regizor, și scenograf, și costumier, și plasatoare de bilete. A format această trupă de teatru cu care a câștigat multe premii la concursuri de teatru independent, însă și-a dat seama că e nevoie de mai mult. De aproape 15 ani, în timpul rămas de după job-ul de educatoare și cu banii ei și ai oamenilor cu suflet, conduce Clubul și Asociația Micul Beiușean. Mai exact, a organizat o serie de ateliere culturale și meșteșugărești la care participă aproximativ 150 de copii din localitate.

Astăzi vă propunem să descoperiți povestea Anei Florea, o tânără care a simțit că poate face ceva pentru comunitate și și-a canalizat toată dăruirea, pasiunea și implicarea pentru a reuși.

Unde te-ai născut și cum era familia ta?

M-am născut în anul 1983 (parca îmi scriu memoriile), în Beiuș/judetul Bihor, într-o familie simplă, de la țară. Părinții mei erau tineri. Tata a jucat handbal…uneori mai povestește despre cum era în perioada aceea. Mama a fost crescută de străbunicii mei, a terminat liceul și s-a angajat. Nu au avut posibilitatea să facă o facultate deși aveau potențial. Au muncit toată viața. Încă de mică eram fascinată de câte cărți citeau părinții mei.

Eu păstrez și acum cărțile din care mi se citea când eram mică.

Ce voiai să te faci când erai mică?

Am crescut la țară, în Belejeni, un sat mic în apropiere de Beiuș. Grădinița și clasele primare le-am făcut în sat. Îmi amintesc cu drag și cu emoție de educatoarea și de învățătoarea mea. Eram singura eleva din anul meu la școală?

Singura din clasa I până în clasa a IV-a. Eram așa de mică încât doamna învățătoare, văzând că nu pot sta bine în banca mare din clasă, mi-a pus o masuță de grădiniță și un scăunel în fața clasei ?

Ceilalți copii din clasele mai mari mă priveau cu indulgență și amuzament. La serbarea de final de clasa a 4-a, i-am făcut o promisiune doamnei învățătoare: o să studiez și o să fiu înățătoare aici, în locul ei și i-am mai promis că oriunde voi merge și orice o să fac, nu va trebui niciodată să plece capul în jos la auzul numelui meu și o să o fac tare mândră. Nu m-am putut ține însă de cuvânt în totalitate. Nu am ajuns învățătoare în satul meu. În ce privește restul promisiunii, nu știu ce să zic. Sper că nu am dezamăgit.

Citește continuarea articolului, aici!

127 recommended
159 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »