Activistul de mediu János Márk-Nagy: „Mă revoltă distrugerea naturii”

Scris de Andreea Pocotilă 12-12-2016 3,409

În ultimii ani, piețele din marile orașe au fost luate cu asalt de mase de oameni revoltați de modul în care văd autoritățile subiecte ca Roșia Montană sau tăierile de păduri. Mii de oameni și-au strigat indignarea în stradă pentru a influența politicile publice în domeniul mediului. Dar sunt oameni care fac mult mai mult decât atât. Unii dintre ei sunt mai vizibili, alții luptă cu toate armele activismului departe de ochii publicului. Unul dintre cei din urmă este János Márk-Nagy, un activist din Satu Mare, director al Societății Carpatine Ardelene și custode al ariei protejate Râul Tur, pe care autoritățile din zonă îl descriu folosind termeni precum „rigid” și „incisiv”. Deși aceste cuvinte se vor niște jigniri, activistul le consideră complimente.

Spune-mi câte ceva despre tine. Unde te-ai născut, unde ai copilărit? Care este ocupația părinților tăi?

M-am născut în orașul Satu Mare, în 1971. Tot aici am copilărit, pe malul Someșului. Stăteam foarte aproape de râu și practic toată vara, când eram acasă, petreceam lângă și în râu. Dar determinante în dezvoltarea atitudinii mele pro-conservare au fost și zilele lungi de pescuit pe râul Tur, drumețiile cu părinții mei în zonele montane ale țării și nu numai, și câteva săptămâni din fiecare vară petrecute cu mătușa mea și alte rude în Munții Gurghiului. Părinții mei sunt ingineri constructori.

Unde ai studiat? 

Am terminat școala generală și liceul la Satu Mare, iar facultatea la Universitatea Ecologică București și am dat licența la Universitatea București, la specializarea „Ecologie și protecția mediului”. Am urmat studii postuniversitare la UBB Cluj Napoca și ELTE Budapesta, tot în domeniul protecției mediului.

Când ai făcut primii pași spre activism, spre protecția mediului?

Aveam cam 16 ani, adică prin 1987- ‘88, când la pescuit pe Tur am observat o mortalitate piscicolă, probabil din cauza unei poluări. Cu mai mulți pescari sportivi, iubitori de natură, întorși în Satu Mare ne-am dus la Consiliul Popular al Județului Satu Mare să reclamăm poluarea și să discutăm cu prim-secretarul județului. După o așteptare de aproximativ o oră, șoferul ei a ieșit și ne-a „sfătuit” să plecăm acasă. Colegii mei adulți au înțeles că e în interesul nostru să nu facem mare gălăgie, așa că au plecat. Eu nu am înțeles „sfatul”, nu am înțeles de ce s-au speriat adulții, însă am plecat și eu, dar am rămas cu un gust amar. Cred că atunci am simțit prima dată acea stare de revoltă, care mă apucă oricând când observ distrugerea naturii.

După aceea, la facultate am activat în mai multe ONG-uri de mediu, atât în București, cât și acasă, în Satu Mare.

Întors de la facultate, am început să merg tot mai mult la Societatea Carpatină Ardeleană din Satu Mare, care atunci avea mai mult activități de drumeție și care tocmai se afla într-un proces de întinerire. Aici ne-am întâlnit mai mulți proaspăt-absolvenți de Biologie, Ecologie, Geologie, Geografie și am decis să ne orientăm și să orientăm organizația și spre protecția mediului, conservarea naturii și educație ecologică.

De altfel, nu mă consider activist de protecția pădurilor, ci activist de mediu în general. Doresc să precizez acest lucru, pentru că de multe ori se crede că problema pădurilor e cea mai mare problemă de mediu în România, ceea ce nu este adevărat. În plus, nu sunt de acord cu împăduririle cu orice preț. În ultimii ani am ajuns deja să reclamăm împăduriri făcute fără cap, de către ”activiști” interesați mai mult de impact media și la nivelul sponsorilor și nu de efecte. De exemplu, „Plantăm fapte bune în România” sau „Tășuleasa social”, care au plantat pădure în locul unor habitate de pajiște cu valoare naturală ridicată. În plus, de multe ori au plantat cu specii alohtone invazive, care nu ar avea ce căuta în flora României și care pot invada și alte zone adiacente. Cred cu tărie că problematica protecției mediului trebuie privit holistic, în întregimea ei.

2015-07-08-11-17-16-nalcsik

Care a fost primul tău job și ce impresie ți-a lăsat?

Primul meu job a fost la o firmă de evaluare a impactului unde am contribuit la elaborarea unor studii de impact și bilanțuri de mediu. Jobul, unde am lucrat timp de doi ani, mi-a lăsat impresii neplăcute, pentru că mi-am dat seama că acolo noi suntem de partea beneficiarilor, a celor care ne plătesc și care vor să autorizeze tot felul de activități distrugătoare de mediu și nu de partea mediului. Și acesta a contribuit la decizia de a mă ocupa exclusiv de activismul de mediu în cadrul Societății Carpatine Ardelene.

Explică, pentru cititori, ce este un custode al unei arii protejate, ce atribuții și responsabilități are.

Custodele este de fapt administratorul valorilor naturale dintr-o arie naturală protejată, care, printr-un contract încheiat cu autoritatea națională pentru protecția mediului, asigură menținerea și/sau îmbunătățirea stării de conservare a acelor habitate și specii protejate pentru care a fost desemnată aria protejată. Custodele are atribuții de verificare și control al activităților cu impact asupra mediului din aria protejată, de informare-educație-conștientizare a publicului privind existența și necesitatea protejării valorilor naturale, de avizare a activităților cu un potențial impact negativ asupra valorilor, de implementare de activități concrete, măsuri de conservare a patrimoniului natural și de monitorizare a valorilor.

Principala responsabilitate a custodelui este elaborarea și după aprobare implementarea planului de management și al regulamentului ariei naturale protejate.

Cum arată o zi din viața ta de custode al ariei protejate Râul Tur?

Din păcate, eu sunt șeful custozilor ariei protejate Râul Tur, adică cel care coordonează, face rost de bani, scrie proiecte, participă la întâlniri, negocieri, ceea ce înseamnă multă muncă de birou și foarte puține activități pe teren, în natură. Practic, lucrez ca colegii mei rangeri să poată merge pe teren. Nu despre așa ceva am visat la facultate sau când m-am implicat în administrarea de arii protejate.

Acuma, ca să răspund la întrebare: nu am o zi obișnuită pe care să o pot descrie.

Sunt zile în care particip la întâlniri cu celelalte autorități și se discută despre activități cu impact propuse în AP și se iau decizii de autorizare sau neautorizare. Cel mai frecvent asta se întâmplă la APM (Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare).

În alte zile stau la birou, analizez solicitări de aviz, le discut cu colegii și luăm decizii și elaborez avizul. Este o activitate destul de solicitantă, este nevoie de atenție foarte mare, documentare foarte serioasă și implică o responsabilitate foarte mare, pentru că, dacă avizăm favorabil o activitate prin care se prejudiciază mediul, atunci noi vom fi de vină și putem fi trași la răspundere. Iar dacă emitem aviz nefavorabil, putem să ne trezim dați în judecată de către investitorul supărat, și de multe ori influent și înstărit, și putem fi puși să plătim daune interese și cheltuieli de judecată și etc.

În alte zile stau la birou și elaborez procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor sau denunțuri penale pentru fapte ilegale constatate de colegii mei de pe teren. Mai scriu cereri de finanțare și lucrez și la implementarea proiectelor castigate.

Mai merg și pe teren, singur sau cu colegii, pentru monitorizarea unor specii protejate sau controlarea unor activități sau pentru lucrări de conservare (de exemplu, defrișare specii de plante invazive, răspândirea semințelor unor specii de plante ocrotite, plantări de arbori și întreținerea unor plantații mai vechi etc) și mai merg și la întâlniri cu publicul, cu oamenii din mediul rural, cu reprezentanți ai primăriilor sau consiliilor locale. Și cea mai plăcută activitate pe teren e când merg să planific activități de promovare a AP: evenimente cicliste și pedestre, competiții, excursii cu copii.

activist-mediu

„Sunt cei mai rigizi și mai incisivi custozi pe care îi are SIT NATURA 2000 în România”, spunea un șef de ocol silvic despre tine și colegii tăi, încercând să explice că tăierile pe care le făcuseră erau legale și că voi nu înțelegeți cum merg lucrurile. Cum merg lucrurile, de fapt, în România, la capitolul protecția pădurilor?

Mda, este o caracterizare, care probabil s-a dorit a fi o jignire, însă pentru mine este o recunoaștere a tot ceea ce facem. Pentru mine valorează mai mult decât un premiu. Oricum, în acest domeniu nu prea se dau premii. Îmi place să spun că în munca noastră lucrăm cu indicatori de succes negative, de genul: câte hectare de pădure nu au fost tăiate, câți km de râu nu au fost distruse etc. Și, de ce nu, câți politicieni corupți, directori sau investitori șmecheri sunt supărați pe noi și ne critică.

De altfel, acel șef de ocol momentan este cercetat penal pentru acea exploatare de pădure, deci încă nu se poate afirma că a fost o lucrare legală, dar nici ilegală. Oricum, chiar dacă iese basma curată din cazul penal, răspunderea contravențională tot rămâne și atunci îl putem sancționa noi.

Întorcându-mă la întrebare: mersul lucrurilor în cazul pădurilor este la fel ca mersul lucrurilor în toate celelalte sectoare, în învățământ, în sănătate șamd. Adică, suntem un stat cu nenumărate disfuncționalități. Chiar mă mir câteodată, cum mai funcționează acest stat? Deci, toată lumea mimează că-și face treaba. Romsilva se preface că totul face legal și conform normelor silvice. Garda Forestieră și Garda de Mediu se prefac că verifică activitățile și din când în când, pentru justificarea existenței lor, mai dau și niște amenzi, ies în presă cu rezultatele, cu statistici. În realitate putem observa tot mai multe păduri tăiate la ras, inclusiv la specii la care este interzisă tăierea la ras, sau parcele tăiate înainte de atingerea vârstei exploatabilității.

Iar de pădurile private ale persoanelor fizice să nu mai vorbim: acolo e dezastru. Tot felul de băieți deștepți se folosesc de oamenii săraci, care nu au bani să plătească paza pădurii sau să o administreze cum trebuie, iar autoritățile sunt total pasive.

7-11-2010-012

Care crezi că sunt principalele lacune ale sistemului de protecție a pădurilor din România? Din punctul tău de vedere, este normal ca Romsilva să aibă și atribuții de protecție, dar și de exploatare? Cum e în alte țări, din câte știi tu?

Faptul că legile nu sunt clare, că lasă portițe, că este haos în instituțiile statului, toate astea au creat situația în care ne aflăm și care a dus la tăierea excesivă a pădurilor României.

În primul rând e problema pădurilor private. S-a decis că totul trebuie retrocedat, însă nu a existat o viziune clară pentru managementul pădurilor după ce sunt retrocedate foștilor proprietari. Și noi avem mulți proprietari privați de pădure cu proprietăți foarte mici. De exemplu, avem pădure în care există proprietăți de 0,66 hectare, adică practic o fâșie de arbori de 1 m lățime și 660 m lungime. Cei care au 1 hectar, au fâșie de 1,5 m, iar cei cu 2 hectare de 3 m. Păi pe astfel de suprafețe nu se poate gospodări pădurea. Aceste persoane toți cred că dacă sunt proprietari de pădure, atunci e musai să aibă și venituri anuale din această proprietate. Nu pot închipui cum să dea ei bani pe lemnul de foc, când au pădure. Legal ei trebuie să aibă amenajament silvic, trebuie să aibă un contract de administrare și de pază a pădurii lor cu un ocol silvic. Dacă ei mai plătesc și paza și administrarea pădurii, mai plătesc și o firmă de consultanță să elaboreze un amenajament silvic și, pădurea fiind în arie protejată, nici nu pot să taie nici măcar cât să-I ajungă pentru foc la iarnă, atunci nu au altă posibilitate decât să taie illegal. Și aici au intervenit în multe zone ale țării băieții șmecheri, firme de exploatări forestiere, care s-au dus la acești amărâți acasă, le-au dat bani pentru lemnul din pădurea lor, s-au dus și au tăiat la ras toată pădurea și au dispărut. Așa s-au golit munți întregi de pădure.

În ceea ce privește pădurile statului, administrate de Romsilva, situația este mult mai bună. Acolo nu se pot constata astfel de probleme. Dar probleme sunt și acolo. Dacă în cazul proprietăților private s-au comis niște ilegalități grave, aici putem vorbi „doar” de nerespectarea principiilor silviculturale. Prin asta înțeleg amenajamente silvice care prevăd lucrări de substituire în locuri unde nu sunt necesare așa ceva. La multe specii de arbori sunt interzise prin codul silvic tăierile rase, însă dacă se prevede substituire, asta înseamnă tot tăiere rasă și replantare. În alte cazuri s-au inventat atacuri de dăunători forestieri cu care au justificat tăierea unor parcele întregi, inclusiv în zonele de protecție strictă sau integrală a unor parcuri naționale sau parcuri naturale.

Legat de administrarea unor arii protejate de către administratori care sunt și gestionarii anumitor resurse naturale, eu cred că în condițiile de corupție generalizată din România nu este o practică corectă. Aici nu este vorba numai de Romsilva, mai sunt și gestionari de fonduri de vânătoare, mai sunt și firme. Eu cred că o societate comercială nu ar trebui să gestioneze arie naturală protejată, pentru că este în conflict de interese. O societate comercială, prin definiție, are scopul de a produce profit pentru proprietarii ei, ori managementul unei arii protejate are cu totul alt scop.

În alte țări există cazuri în care gestionarul pădurii asigură și administrarea ariei protejate existente acolo, însă în acele țări controlul din partea autorităților este mult mai serios ca la noi.

Cazul ideal este cel al parcurilor naționale din Ungaria – lucrând lângă granite cu Ungaria avem multe colaborări cu administratorii de arii protejate de acolo-, unde administrația parcului administrează și majoritatea resurselor naturale aflate în proprietatea statului. De exemplu pădurile și pășunile, fânețele, pot fi administrate de parc, unde, dacă se crează un profit, acela este folosit pentru finanțarea programelor de conservare a naturii în beneficiul parcului. Prioritate au însă obiectivele de conservare și nu de producere de profit.

Același șef de ocol spunea că „aceste habitate de noi sunt create, nu de custozi. Custozii s-au născut târziu”. Iar un vicepreședinte de consiliu județean declara la un moment dat presei că s-a „săturat” de voi. Cum gestionați această relație dificilă cu autoritățile?

Problema este că suntem organizație neguvernamentală și mulți încă nu înțeleg cum un ONG poate să preia anumite atribuții ale autorităților de stat. Nu li se pare normal că putem influența deciziile privind investițiile dintr-o arie protejată, cum putem avea „drept de veto” privind anumite inițiative ale unor primari, pe teritoriul administrat de ei.

Cred că acestea sunt „boli ale copilăriei” pentru democrația românească și sunt convins că încetul cu încetul aceste probleme se vor rezolva. De altfel, foarte mult depinde și de personalitatea omului. Cele două exemple ridicate de tine nu-i caracterizează pe toți reprezentanții autorităților cu care avem contacte.

Din totalul de 12 primari, doar cu vreo doi avem asemenea probleme și mai sunt câteva autorități și întreprinzători privați cărora le deranjăm interesele, dar cu timpul nu vor avea altă posibilitate decât să țină cont de interesele de conservare a patrimoniului natural, ceea ce, conform legislației, este un domeniu de interes public major.

 

Ai simțit vreodată că vrei să renunți, că nu mai poți?

Da! Ca orice om și eu am avut stări de „burn out”, de epuizare, care se datorează, în opinia mea, lipsei de schimbări pozitive în sistemul de arii protejate din România. Practic, de 16 ani batem pasul pe loc și nu reușim să eficientizăm și să facem sustenabil managementul ariilor protejate. Așa că sunt perioade când îmi pierd elanul și cheful de a mai continua, dar întotdeauna apar și semne, care-mi revigorează optimismul atât de caracteristic.

img_2333

Cum stai la capitolul timp liber și cum ți-l petreci? Pentru familie îți mai rămâne timp?

Având în vedere că în timpul serviciului nu prea am timp să merg în natură, încerc să compensez în timpul liber și încerc să implic și familia în astfel de moduri de petrecere a timpului liber. Concret, schiez, fac drumeții montane și alpinism, alergare, ciclism, ture de canoe.

Când nu pot pleca din oraș, îmi place să citesc, fie că e vorba de cărți, de articole de popularizare a științei și științifice sau de analize politice.

Unele dintre cele mai ample proteste din ultimii ani au pornit de la subiecte fierbinți din domeniul mediului – Roșia Montană, tăierile ilegale, gazele de șist. Care crezi că este explicația?

Marile mase ale populației din România au început să se trezească prima dată la cazul Dracula Park din Rezervația Breite de la Sighișoara, inițiat de Adrian Năstase și tot acela a fost și prima victorie a societății civile din România – chiar și cu „vântul din pupă” al prințului Charles.

Apoi a urmat proiectul RMGC din Roșia Montană, care la început nu prea era cunoscut și era cât pe ce să fie aprobat, dar, datorită activiștilor de mediu implicați, în special cei de la Alburnus Maior, a ajuns în atenția publicului. Poate și faptul că proiectul periclita și un important patrimoniu istoric legat de miturile fondatoare ale poporului român a contribuit serios la revolta societății. În plus, investitorii au confundat România cu un stat de lumea a treia, ceea ce a fost o greșeală uriașă.

Cred că toate aceste cazuri majore și munca, poate nu atât de vizibilă, a zeci de ONG-uri de mediu au dus la creșterea gradului de conștientizare a populației privind problemele de mediu. Încetul cu încetul ni se deschid ochii, mai vedem lucruri noi prin străinătate, ne mai informăm de la televizor, mai vin curente noi – vezi hipstereala – și ne schimbăm ca societate. Totuși această schimbare e mai mult caracteristică zonei urbane, în multe zone rurale încă se trăiește și se gândește ca în Evul Mediu.

CITAT: “În ultimii ani am ajuns deja să reclamăm împăduriri făcute fără cap, de către ”activiști” interesați mai mult de impact media și la nivelul sponsorilor și nu de efecte. De exemplu, „Plantăm fapte bune în România” sau „Tășuleasa social”, care au plantat pădure în locul unor habitate de pajiște cu valoare naturală ridicată.” János Márk-Nagy, activist de mediu