În cărţile doamnei Lucia Muntean găseşti toată inocenţa copilăriei. Dar şi metode subtile de a educa un copil, desprinse din cei aproape 40 de ani de experienţă ca educatoare. Poveştile au morală, jocurile – aplicaţii practice, poeziile nu sunt o înşiruire de versuri fără sens. În „Povestea prietenilor din pădure”, de exemplu, un iepuraş, o broscuţă, un fluturaş, o cârtiţă şi alţi pui de animale învaţă să se joace împreună şi să se accepte, în ciuda diferenţelor. Astfel, după fiecare lectură, atât copiii cât şi părinţii rămân cu un sfat preţios. Poate aşa se explică succesul constant al autoarei din Petroşani într-o lume a copiilor invadată de imagini cu Hello Kitty, Spiderman şi tot felul de supereroi. Literatura pentru copii nu este o literatură minoră, iar cărţile Luciei Muntean pun piatra de temelie la una dintre cele mai importante cariere din lume: aceea de cititor pasionat. Pentru munca şi pasiunea depuse în domeniul educaţiei preşcolare,  cea care a creat universul copilăriei pentru mii de copii români, a primit în anul 2007 Distincţia Gheorghe Lazăr, clasa I. 

R: De ce poveştile dumneavoastră atrag generaţia copiilor care cresc cu Tinkerbell, Hello Kitty, Spiderman şi alte personaje străine ce inundă piaţa produselor pentru cei mici?

Lucia Muntean: Chiar dacă toți copiii din lume au nevoie de personaje fantastice și de eroi pe care să-i admire sau să-i conteste, ei au mare nevoie și de povești în care să se regăsească și în care să descopere preocupările lor de zi cu zi, cu întâmplări credibile, probate de realitățile pe care le trăiesc.

Evadarea din realitate și dorința de a fi „cineva”, de a locui altundeva și de a săvârși fapte extraordinare sunt „vise” firești pentru orice copil. Modificarea realității și adaptarea ei la posibilitățile pe care le are, poate constitui o provocare minunată pentru el. Dar, în același timp, și recunoașterea lucrurilor frumoase din jurul lui, a unor personaje și întâmplări care se potrivesc foarte bine cu viața reală pe care o trăiește, pot deveni provocări la fel de interesante.

Ceea ce trebuie să știm noi adulții este limita până la care pot ajunge aceste trăiri sau experiențe ale copilului, care urmează să învețe pas cu pas unde încetează fantasticul și unde începe realitatea. Poveștile scrise pentru ei urmăresc tocmai acest scop: de a-i aduce în realitățile lor, de a-i determina să găsească soluții la problemele pe care le au și de a-i stimula să devină creativi în rezolvarea acestor probleme.

R: Cum vă vin ideile pentru poveştile din cărţi?

Lucia Muntean: Majoritatea ideilor de subiecte pentru cărți mi-au fost sugerate direct sau indirect de copii. Trăind cu ei vreme îndelungată, am învățat să-i văd, să-i aud și să-i simt în fiecare clipă. Poate că unul din subiectele viitoare ale vreunei cărți va fi „ce vorbesc copiii cu adulții și între ei atunci când învață lucruri noi.”

Vă dau câteva exemple:
Poezia despre dulciuri mi-a fost inspirată de discuția dintre doi copii:

•  „-De ce nu am voie să mănânc mai multe dulciuri? l-a întrebat un copil mic pe un altul, puțin mai mare.
•    -Pentru că oamenii mari spun că nu sunt sănătoase.
•   -Și tu îi crezi? l-a întrebat cel mic.
•    -Păi, ce, eu sunt om mare?”

Poezia „Miracolul” mi-a fost inspirată de o altă discuție:

• „-Oare fluturii mănâncă mere?
•  -Tu ce crezi? Pentru că ele cresc în copaci, omizile se transformă în fluturi ca să ajungă mai repede la mere și să le mănânce.”

R: De ce credeţi că au atât de mult succes cărţile dumneavoastră, atât la cei mici, cât şi la părinţi?

Lucia Muntean: În anul 2008, când am lansat proiectul „Ora de copilărie” și colecția „Cărțile Lucia Muntean”, am înțeles că  în România era nevoie de un nou concept de carte pentru copii.

Părinții ocupați au nevoie de valorificarea puținului timp rămas la dispoziție pentru copiii lor dornici de poveste, poezie, joc și activitate, dornici să petreacă măcar o mică parte a zilei împreună cu cei dragi. La rândul lor, copiii au nevoie de „ceva” care să le faciliteze exersarea primirii și  dăruirii afecțiunii reciproce în contextul familiei și care să respecte noua lor realitate psihologică, într-o lume aflată în permanentă schimbare. Din punctul meu de vedere, cel mai bun instrument pentru realizarea acestor nevoi ale părinților și copiilor nu ar putea fi altul decât o carte, care să-i aducă împreună pe cei mici și pe cei mari.

Pentru aceasta, am regândit formatul, ilustrațiile, textele și titlul fiecărei cărți din colecție și am adăugat „pagina părinților”. Această pagină trebuie să pună în evidență pe de o parte, așteptările și posibilitățile copiilor, iar pe de altă parte, clarificarea rolului pe care îl au părinții în stimularea şi înţelegerea copiilor şi în căutarea propriilor soluţii de intervenţie.

 R:  Cât de mult credeţi ca ajută cărţile dumneavoastră educatorii în lucrul cu cei mici?

Lucia Muntean: Colecția „Cărțile Lucia Muntean” poartă acest nume fiindcă aici se află ideile mele de educație aplicate cu succes la grupele de copii, de-a lungul timpului. Aceste idei s-au dovedit a fi folositoare atât părinților care doreau să-și îmbogățească abilitățile parentale, cît și cadrelor didactice care au sesizat nevoia unei schimbări în abordarea literaturii pentru copii în educația timpurie și nu numai. Prin poeziile, poveștile, jocurile și dramatizările publicate în această colecție, am reușit să-i  inspir în crearea unor contexte noi de joc, de învățare, de muncă intelectuală și practică.

 R:  S-au schimbat copiii de-a lungul generaţiilor?

Lucia Muntean: Din acest punct de vedere, consider foarte inspirat îndemnul  adresat părinților și profesorilor de Maria Montessori(1870-1952): „ Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru ziua de azi, pentru că această zi nu va mai exista când ei vor crește mari. Să nu-i educăm nici pentru ziua de mâine, pentru că nimic nu ne permite să știm cum va arăta viitorul. Atunci să-i învățăm să se adapteze!”

Deși toți copiii cresc și se dezvoltă după un același model, fiecare copil este diferit. Fiecare copil are un alt ritm de dezvoltare fizică, intelectuală și socio-emoțională, ceea ce determină modul în care se va adapta la nou și la schimbare. Pentru noi, important este de știut faptul că la vârstele mici, copiii sunt foarte impresionabili. Felul în care sunt tratați determină modul în care ei se vor comporta.

La generațiile de copii, cele mai multe schimbări survenite de-a lungul timpului țin de calitatea vieții familiale, de coerența sistemelor educaționale din grădinițe și școli, de accesul controlat sau necontrolat la informații de tot felul, precum și de experiențele trăite de copii în legătură cu toate acestea. Din acest motiv, ca și mulți alții, cred și eu că pentru generațiile care vin, marele pariu cu viitorul este felul în care vom înțelege să-i educăm pe copiii noștri din punct de vedere socio-emoțional, pentru a le facilita adaptarea la toate provocările care îi așteaptă

R: Testaţi puterea jocurilor şi a poveştilor în familie?

Lucia Muntean: Copiii şi nepoţii sunt partea vie și fermecată a laboratorului meu de creație, alături de atâtea generații de copii…

Multe din cele scrise au fost testate în familie. Nepoții au fost primii care au auzit poeziile și poveștile mele și tot ei au jucat prima oară jocurile propuse de mine. Ei sunt o principală sursă de inspirație pentru mine și le urmăresc cu atenție reacțiile atunci când le recit poezii sau le spun povești.

Avem cărticele pe care le-am creat împreună și poezii pe care le-am scris împreună. Nepotul Răzvan munceşte de ceva vreme la un ziar al lui, iar Daria îmi cântă mereu câte un cântec „inventat” de ea.

 R: Cum aţi decis să scrieţi cărţi pentru copii?

Lucia Muntean: N-am scris întotdeauna literatură pentru copii, dar pentru că după decembrie l989 am sesizat anumite goluri lăsate de dispariția poeziilor și a poveștilor „patriotice”, am considerat necesar să fac primul pas în acest sens. Pentru început am publicat în reviste naționale și judeţene pentru copii.  În anul 1996 am publicat prima carte: „Poezii-bijuterii pentru copii”, urmate de altele…

Am fost uimită să constat că tirajul la care ne-am gândit a fost insuficient. În al doilea rând, m-am bucurat să primesc o mulțime de telefoane, scrisori și multe felicitări de la colegii din învățământ. Lansarea primei cărți a avut loc în școala în care lucram şi am fost fericită să constat cât de multă lume a dorit să fie prezentă.

R: Astăzi mulți părinţi sunt mândri ca micuţii lor se descurcă de la vârste fragede cu telefonul mobil, telecomanda sau tableta. Cum vedeţi dumneavoastră, ca educator, această tendinţă?

Lucia Muntean: Ca mamă și bunică văd lucrurile dintr-un anume punct de vedere, iar ca educator le văd  puțin mai larg. Și sunt obligată să le văd așa.

Știu că există părinți care „țin aproape” de copiii lor doar prin telefon pe parcursul unei zile. Că există alții, care consideră tableta un mijloc salvator pentru a-și putea continua  treburile pe care le au, în timp ce copilul este ocupat cu o activitate de joc. De asemenea, mai știu că o telecomandă și un televizor sunt prezente – din păcate – în camerele multor copii din România, iar accesul la programele TV nu este îndeaproape controlat. Poate că în viitor, părinții vor fi mai atenți cu accesul copiilor la aceste instrumente moderne.

Și noi avem prima aplicație pentru iPhone, realizată după „Ghici, ghici, ghici ce voi desena aici?” (n.r. o carte cu poezii care arată cum se desenează diferite animale, folosind tehnici care îi pregătesc pe cei mici pentru scris şi citit) și care a fost descărcată în America și Japonia.

Mai știu și că viitorul tabletei pentru învățămînt este clar. Copiii care vor lucra mai bine cu acest instrument, vor avea șansa să ridice calitatea învățământului. Recent, în urma evaluărilor de tip Pisa,  Finlanda a pierdut locul întîi, deoarece Coreea a introdus tableta în sistemul de învățământ și a obținut rezultate mai bune.

R: Ce poveşti v-au rămas întipărite în minte din copilărie?

Lucia Muntean: Poveștile mamei, care avea un talent înnăscut în a depăna întâmplări de demult. Atunci când  ne povestea, satul bunicilor mei devenea locul unde au trăit Scufița Roșie, Capra cu trei iezi, Prâslea cel voinic sau Făt-Frumos din lacrimă. Acest lucru mi-a adus aproape poveștile, nu numai din punct de vedere geografic, ci și socio-emoțional. Și știți de ce? Pentru că orice locuitor din satul în care s-a născut mama mea, trebuia tratat ca un personaj de poveste. Dacă mă gândesc bine, eu chiar m-am întâlnit acolo cu Scufița Roșie și cu Zâna Zorilor în pădure, cu Făt-Frumos și cu Prâslea cel voinic atunci când culegeam mere de aur din grădina bunicilor… Și asta, datorită mamei mele!

 R: Aveţi o carte preferată dintre cele pe care le-aţi scris?

Lucia Muntean: O carte foarte dragă mie este cea intitulată „Serbările copilăriei”, apărută în 1999. Ea cuprinde mai multe scenete pentru copii, pe care, de-a lungul timpului, micii mei actori din grădiniță le-au jucat în fața părinților. Fiecare scenetă are o poveste a ei și fiecare personaj din ea este astăzi părinte, la rândul lui și fan al cărților scrise de educatoarea lui.

Felul în care au evoluat copiii pe scena grădiniței se leagă, oarecum, de felul în care au evoluat pe scena vieții. Și lucrul acesta mă umple de bucurie şi de dorința de a continua să scriu pentru ce mici, pentru a-i ajuta să devină mari în cel mai bun fel posibil.

Citat: “Marele pariu cu viitorul este felul în care vom înțelege să-i educăm pe copiii noștri din punct de vedere socio-emoțional, pentru a le facilita adaptarea la toate provocările care îi așteaptă”, Lucia Muntean, autoare de cărți pentru copii.