Marin Cazacu, profesor de violoncel la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, cunoscută mai ales sub numele de Conservator, a mizat pe puterea instrumentului, dar şi pe creativitatea colectivă a studenţilor săi. A mai pus imaginaţie şi pasiune şi ingredientul esenţial – dragostea pentru muzică – şi aşa s-a născut cel mai nonconformist ansamblu din ţară: Ansamblul Violloncellissimo.

Ideea nebunească a unui ansamblu în care tineri studenţi la violoncel interpretează piese neaşteptate – cum ar fi “The final countdown” a trupei Europe – s-a  născut înainte ca Marin Cazacu să fie profesor la Conservator.  Era în 1988, într-un alt secol şi regim politic, când 12 violoncelişti s-au gândit să organizeze un concert in memoriam Serafim Andropov, la un an după moartea profesorului care le ghidase destinul muzical şi le fusese mentor în viaţă.

Au mai trecut şapte ani din acel moment şi s-au strâns, în 1995, 40 de violoncelişti într-un proiect muzical. Apoi au lucrat în formule mai mici, de doi, patru, şase sau opt muzicieni. Pe această foaie de parcurs muzical se regăsesc două puncte importante şi anume dubla participare la Festivalul George Enescu. Prima dată în 2001, când, îşi aminteşte zâmbind Cazacu, au cam şocat piaţa muzicală. “Imaginaţi-vă acest ansamblu inedit format din acelaşi tip de instrumente cu sunete grave, dar care puteau sa realizeze o muzică şi o emoţie cu totul deosebită. Succesul a fost uriaş, lumea a fost impresionată, cronicile de la vremea respectivă ne-au lăudat.”, spune muzicianul.

Foto: Mihnea Ciulei

A doua apariţie a fost în 2013, dar aceasta nu este vârful de lance al anului respectiv, ci concertul unic pentru România, de la Ateneu, în cadrul căruia s-au prezentat pe scenă 100 de violoncelişti din diverse oraşe şi orchestre ale ţării.

Bucuria de a cânta într-un ansamblu la acelaşi tip de instrument e de nedescris, spune Marin Cazacu, care de 23 de ani predă violoncel la Conservator. În spiritul acestei bucurii, din pasiune pentru muzică şi, mai ales, cu intenţia de a crea emoţii unice publicului a decis să continue conceptul de ansamblu de violoncei cu studenţii săi.

“Lucrând cu tinerii violoncelişti am constatat că cea mai frumoasă formă de creativitate este cea colectivă. Personalităţile individuale sunt deosebite, dar în momentul în care se creează o unitate de gândire, simţire şi de exprimare este cu totul fabulos”, explică profesorul.

Enorma bucurie de a cânta alături de studenţi

Cazacu explică tipul de relaţie care se construieşte între un profesor de muzică şi studenţii săi: nu este vorba de o relaţie ierarhică sau bazată pe obedienţă, ci de o formă de mentorat care include o cunoaştere reciprocă foarte bună. E, cu alte cuvinte, o relaţie construită pe generozitate, fiecare alocă celuilalt timpul său, cu toată încrederea. În plus, studenţii îşi pun la propriu destinele artistice în mâinile maestrului care îi îndrumă.

“Un profesor bun trebuie să ofere soluţii fiecărui student pentru că nu seamnănă unul cu celălalt. Pornind de la relaţia asta cu totul deosebită, devenim prieteni, chiar dacă sunt diferenţe de vârstă între noi. Suntem părtaşi la găsirea celor mai frumoase forme de exprimare şi umană, şi artistică”, explică profesorul.

Încrederea este de fapt şi cheia în care se construieşte totul: lecţii, repetiţii, concerte. Mai mult, fiecare joacă rolul său în această ecuaţie, iar Marin Cazacu admite influenţa esenţială pe care au o studenţii asupra lui. Ţinând cont de generaţia lor s-a dezvoltat ansamblul care abordează toate genurile muzicale, ceea ce poate părea un şoc la prima audiţie.  Dar, recunoaşte profesorul, au noroc şi de un instrument care se pretează la o astfel de abordare. Dacă ar cânta la pian, ar fi mult mai greu să iasă din anumite limite. „Energia pe care o dau aceşti tineri prin abordarea acestui tip de repertoriu este impresionantă, este muzica generaţiei lor şi ei dau tot ce au mai bun publicului”, explică mentorul lor.

Pe scurt

Generaţia de astăzi

„Este crescută într-un mediu foarte liber şi mult mai responsabil. Generaţia de acum ştie cel mai bine ce are de făcut.”

Migraţia tinerilor

„Jumătate dintre studenţii pe care i-am pregătit, din nefericire pentru noi, sunt plecaţi. Vorbesc de primele generaţii. În ultimii 7-8 ani să spunem, deşi România trăieşte în continuare o criză puternică, parcă s-a oprit acest miraj de a pleca. Se încearcă găsirea unor alternative în România. Faptul de a încerca aici, înainte de toate”.

Ansamblul Violloncellissimo

„Cei din ansamblu sunt toţi studenţii mei. Mă bazez pe cei pe care îi cunosc cel mai bine, cu care lucrez individual.”

Valori

Noi ne propunem să îi învăţăm să facă muzică şi să se bucure de ea. Să le deschidem o cale prin care să devină nu numai artişti speciali, ci şi oameni speciali, oameni adevăraţi.

Violoncelul

„Instrumentul modelează personalitatea artiştilor. Dacă ar fi să caracterizez violonceliştii, cred că instrumentul i-a influenţat foarte puternic în devenirea  individuală, în sensul că este un instrument cu sunete medii şi grave, deci nu este un instrument agresiv. Repertoriul este mai degrabă unul cantabil, romantic. Tot ceea ce vă spun acum regăsiţi în calităţile acestor tineri: sunt comunicativi, romantici, prietenoşi, nu sunt invidivualişti, mai degrabă sunt uniţi în a crea împreună anumite lucruri.”

CITAT: “Noi o facem nu ca să primim laude, ci pentru că iubim muzica şi publicul şi ne dorim ca publicul să ne asculte sub formele pe care noi le găsim cele mai potrivite. Bucuria unui artist este ca publicul să iubească ceea ce îi oferă”. Marin Cazacu, violoncelist