Modelul educațional finlandez, promovat în România de un profesor model

Ceea ce urmează nu este despre noi, este despre ceea ce am putea deveni noi. De ce nu?, învățând ca cei mai buni.

Finlanda se poate mândri cu unul dintre cele mai performante sisteme de educaţie din lume. Paradoxal, profesorii au mult mai multă autonomie decât la noi, nu există inspectori școlari şi toate școlile oferă aceeaşi calitate, indiferent că se află în Laponia sau în centrul capitalei Helsinki. Respectul şi încrederea într-un corp profesoral foarte bine selectat și pregătit stau la baza renumitului sistem finlandez, spune expertul în educaţie Alexandra Anton. Aceasta a visat să ajungă acolo pentru a afla secretele educaţiei finlandeze, iar acum s-a întors în ţară pentru a le implementa. După încheierea studiilor la Universitatea Turku din Finlanda, a revenit acasă şi a pus bazele Yuppy Koti, un Centru educaţional de inspirație finlandeză localizat tocmai în Ploieşti. Ea a povestit pentru „Viitorul României” de ce este Finlanda atât de avansată educaţional şi ce putem învăța noi, românii, din exemplul finlandez.

Viitorul României: Cum ai ajuns să studiezi în Finlanda?

Alexandra Anton: Încă dinainte de a ști că destinația studiilor mele avea să fie Finlanda mi-am propus vreme de câțiva ani la rând să învăț întotdeauna ceva nou, să aprofundez în practică și să nu fac compromisuri în parcursul meu profesional. Așadar am făcut pași concreți în direcția dorită, cea a educației, iar plecarea în Finlanda a venit ca o continuitate firească.

Ușa către Finlanda mi-a fost deschisă în luna mai 2010, când o fundație a invitat la București experți educaționali din întreaga lume și un an mai târziu mi-a oferit o bursă de studiu. Voi fi întotdeauna recunoscătoare celor care au investit încredere și resurse în educația mea! Datorită lor am putut descoperi acel sistem cu care să rezonez și căruia îi voi dedica ani buni de acum înainte pentru aprofundare.

Ce ai învățat în Finlanda?

Îmi place să spun că fiecare călătorie în Finlanda este o călătorie în viitor. Mai presus de orice, acest sistem educațional este o lecție în sine, căci este dovada vie că se poate.

Voi vorbi despre trei lecții care mi-au schimbat ADN-ul profesional: primul este încrederea, al doilea este mentalitatea, iar al treilea este responsabilitatea.

Îmi amintesc că pe oriunde citeam sau auzeam despre educația finlandeză secretul succesului părea a fi încrederea. Treptat am început să înțeleg că indiferent de efortul, dedicarea și munca depusă, elemente definitorii dealtfel, fără încrederea decidenților din educație în profesorii formați chiar în sistemul lor, fără încrederea părinților în decidenți, în profesori și în copiii lor, dar mai ales, fără încrederea profesorilor în impactul lor, fără entuziasmul și fără preocuparea lor pentru învățare, nici nu poate fi vorba despre un sistem, ci despre eforturi disparate și despre o lipsă a armoniei. Pare un peisaj cunoscut, nu-i așa? Iar dacă elevii nu diferă atât de mult de la o țară la alta, profesorii, școala care îi formează profesional și încrederea lor că pot genera schimbare în viața elevilor modifică substanțial atmosfera din educație.

Cât despre mentalitate, credeam că înțeleg în ce constă, căci la noi se vorbește mereu despre schimbarea mentalității. Însă nu ne putem schimba mentalitatea, dacă nu o înțelegem cu adevărat și nu înțelegem cum funcționează. Lucrări ca cele ale psihologului Carol Dweck de la Universitatea Standford au scos la iveală un lucru extraordinar: mentalitatea poate fi predată și ea creează motivație și productivitate în termeni cuantificabili.

Am mai învățat și că diferența dintre un profesor de calitate (expert, nu doar cu experiență) și unul mediocru stă în gradul de responsabilitate. Atunci când un profesor nu consideră că este responsabil pentru îndeplinirea de către elevi a obiectivelor, cu greu poți înțelege la ce îi folosesc cunoștințele în domeniu, căci convingerile sale nu îi vor permite să vadă căi prin care să-i ajute pe toți elevii să progreseze.

Cuvântul finlandez „sisu” însumează foarte bine cele trei lecții amintite mai sus. Am învățat să merg mai departe când lucrurile merg prost, să văd obstacolele ca pe oportunități și să continui să fac ceea ce cred că este corect, indiferent cât de greu ar fi!

Cum ai văzut sistemul educațional românesc după revenirea în țară?

Sistemul românesc de educație este cel care m-a format, iar pentru că am observat de multe ori o reticență față de comparația cu orice alt sistem, doresc să mulțumesc acum profesorilor mei din România care mi-au rămas modele până astăzi. Ei sunt acei profesori care, deși aveau același număr de elevi în clasă, aceleași condiții și aceeași programă de urmat, nu au dat vina pe nimeni, ci m-au făcut să-mi placă să învăț. Sunt convinsă că nu le-a fost deloc ușor și că au mai existat și momente în care nu i-am înțeles, însă încep să-i înțeleg pe măsură ce studiez domeniul educației. La revenirea în țară am știut să apreciez mai mult oamenii valoroși care m-au format și cred că acum este datoria mea să adaug valoare domeniului în care profesez.

Așadar, nu pot răspunde în alb și negru despre sistemul nostru de educație, așa cum nu cred că este posibil să se vorbească despre niciun alt sistem educațional, nici măcar cel finlandez. Pot spune că în România suntem în căutarea unor soluții, ba chiar și a unui model, aș putea spune. Din discuțiile mele cu profesorii români din sistemul public am putut observa că unii încearcă să depășească etapa în care nemulțumirea și nepăsarea sunt calea, dorindu-și să încerce alte metode și abordări noi. Pe scurt, văd sistemul ca fiind în schimbare, o schimbare din ce în ce mai necesară dacă ar fi să ne uităm la rezultate și pentru care este nevoie de mai multă colaborare și mai puțină competiție.

Ca schimbarea să capete sens și să se transforme în reformă de profunzime la nivel de sistem are nevoie de coerență și de consens, căci dacă nu ne decidem acum unde vrem să ajungem în educație peste 10 ani, n-ar trebui să ne mire că nu vom ajunge nicăieri. Trendul ultimelor decenii a fost pilotarea la nivel național a ideilor din educație, ceea ce s-a dovedit a fi nu doar riscant, dar și profund dăunător. Modificările aduse sistemului educațional au nevoie de fundamentare în cercetare și de încercări la scară redusă, altfel vom avea veșnic un sistem lipsit de previzibilitate și în care deciziile se iau exclusiv de la vârf și se comunică cu doar câteva luni înainte de aplicare.

Cum diferă sistemul românesc de cel finlandez, în linii mari?

Fără nicio îndoială, sistemul educațional finlandez este unul în care birocrația și presiunea testelor nu sunt resimțite de către profesori. Când îi întrebam despre testele pe care le dau elevii lor la nivel primar, profesorii răspundeau cu lejeritate și relaxare, subliniind faptul că ei sunt singurii care cunosc copilul din toate perspectivele și ceea ce îi preocupă este să-i ajute pe toți elevii să reușească. În ultimii ani, în România, se pare că recunoașterea dinafara școlii cântărește mai mult decât cea transmisă de profesor, iar testele și concursurile sunt de departe cei mai fideli indicatori ai succesului. Nimic mai eronat!

O altă diferență constă în gradul de autonomie a profesorului, căci dacă la noi există condici, planificări, orare deseori rigide și inspectori care să le verifice pe toate, acolo profesorul se poate concentra exclusiv asupra calității actului pedagogic și a oferirii informațiilor în modalități creative. Doar astfel predarea alfabetului se poate face și dansând street dance, iar serbările pot consta în vizionarea unui film realizat exclusiv de copii. Atunci când profesorii au libertate de decizie și timp, ei pot fi mult mai creativi și drept consecință au și elevi mult mai motivați.

Nu în ultimul rând, în Finlanda profesorii decid ce fel de cursuri de pregătire continuă doresc să acceseze, decizie luată împreună cu ceilalți profesori din aceeași școală sau municipalitate, iar departamentele locale care se ocupă de educație le trimit trainerii sau fondurile necesare. Așadar putem vorbi despre dorința profesorilor de a se perfecționa, nu despre obligativitatea de a o face pentru a obține credite. Desigur, nu toți profesorii români iau aceste credite doar din obligație și de aceea am toată aprecierea pentru profesorii care frecventează cursuri sau conferințe internaționale pentru că sunt cu adevărat interesați.

Cum ai ajuns să pui bazele Yuppy Koti, un centru educațional de inspirație finlandeză la Ploiești?

În primul rând Ploieștiul, orașul meu natal, a fost clasat în anul 2014 de către revista Forbes România pe locul IV în topul orașelor prietenoase cu mediul de afaceri. Știind acest lucru putem deduce că locuitorii săi au capacitatea de a înțelege că educația nu este o cheltuială, ci o investiție. Cum în Ploiești, un oraș cu atâta potențial de dezvoltare economică, nu există aproape deloc ideea de educație finlandeză, m-am gândit că cel mai bun loc din care să încep este cel de unde am plecat.
Pe ce principii funcționează acest centru educațional?

Dacă sistemul educațional finlandez este supranumit un „laborator la scară largă a inovației americane în educație”, Yuppy Koti și-a propus să fie un laborator la scară mică a inovației finlandeze în cercetarea și practica educațională. În ce privește cuvântul „laborator”, el n-ar trebui să sperie, căci modelul preluat este unul implementat cu succes în întreaga Finlandă, ceea ce nu se poate spune despre toate metodele și modele implementate la noi în țară. Un alt atuu al acestui centru educațional este acela al păstrării proporțiilor, căci raportul dintre numărul adulților și cel al copiilor este identic cu cel din Finlanda.

Toate atelierele organizate în cadrul Yuppy Koti au ca principii promovarea bucuriei de a învăța, grija față de ceilalți și dezvoltarea graduală a autonomiei. Cu ajutorul unui parteneriat strâns cu părinții, un aspect de multe ori neglijat în educația românească, principiile noastre devin realitate. Copiii, cei mai acerbi critici ai noștri, sunt cu adevărat fericiți să fie și să învețe împreună. Își doresc să revină și sunt conștienți încă de la cele mai fragede vârste că învățarea este una dintre cele mai frumoase experiențe din viața unui om. Cea mai mare satisfacție pe care mi-a oferit-o acest proiect în ultimele cinci luni a fost să-i văd pe copii și pe părinți din ce în ce mai încrezători că acest model este funcțional și la noi.

Ce face diferit acest centru educațional?

Deși este un încă proiect foarte tânăr, acest centru educațional se bucură de susținerea comunității, de suportul experților finlandezi și de dedicarea unor profesori români cu experiență îndelungată în sistemul românesc, însă interesați să se reinventeze și să se simtă apreciați. În acest fel, ne-am asigurat că nu ne dezvoltăm în totalitate în afara sistemului, ci îl completăm. Profesorii noștri au susținerea unei echipe internaționale, primesc “feedback” și sunt încurajați să-și exprime ei înșiși creativitatea, iar copiilor li se permite să fie copii, să se deprindă cu responsabilități pe măsura lor și să învețe mânați de curiozitate. Nu este de mirare că atelierul de Lectură i-a „virusat” cu pofta de a citi și de a învăța literele de la doar 3 ani, atelierul de Gastronomie le crește pofta de mâncare și le ascute simțurile, iar cel de Învățare în aer liber le înroșește obrajii, le stimulează creativitatea și îi ajută să crească sănătos. Yuppy Koti este diferit prin firescul său.

Vrei să continui mai departe și cu o școală privată după model finlandez?

Părinții ne-am întrebat deja dacă ne dorim să începem construcția pe sistemul învățământului obligatoriu, iar acesta este un semnal pozitiv. Cum ne dorim să facem acest tip de educație accesibil tuturor copiilor dacă este posibil, ar fi minunat dacă acest proiect ar fi considerat mai degrabă un proiect pilot, decât o alternativă la sistem. Dar cum un astfel de proiect are nevoie de susținere din mai multe părți și de un plan pe termen mediu și lung, ne mulțumim deocamdată cu micul nostru laborator . Suntem însă convinși că timpul și calitatea ne vor fi în continuare aliați, iar creșterea va fi una organică.
Ce fel de viitor crezi că are educația în România?

România are educația pe care noi ne-o dorim, iar viitorul educației este fără îndoială și viitorul nostru. Avem încă mult de lucru pentru a construi un sistem coerent, fără corupție sau mimare a calității. Personal, pornesc în fiecare zi la lucru cu gândul că pot contribui la un viitor mai bun și că în fiecare copil am onoarea de a sădi credințe care vor înflori peste ani. Sunt recunoscătoare pentru încrederea pe care părinții o pun în fiecare zi în proiect și pentru dedicarea unei echipe care vede dincolo de azi și de mâine. Câtă vreme avem astfel de oameni în jur, educația copiilor noștri pornește cu dreptul.
Ce ar trebui să păstrăm, ce este bun la noi?

Cum niciun sistem educațional nu poate depăși calitatea profesorilor săi, ar trebui să păstrăm profesorii dedicați. Desigur, dedicați elevilor, nu hârtiilor.