Este mezinul unei familii cu treisprezece copii din Mălini, Suceava. E tenor, dar este și poet – are deja primul volum de versuri. E prezent pe marile scene ale lumii, fiind printre cei mai apreciați tenori din România și – să nu ne ferim  să o scriem – din toată Europa. Are treizeci și unu de ani. Este căsătorit. N-ar emigra niciodată, fiindcă îi iubește prea mult pe români. În muzică, a început cu oboiul, la Suceava. Are trei frați absolvenți de Teologie – doi sunt preoți.

Foto: Petrică Tănase

Teodor Ilincăi are o biografie impresionantă , dar ce este fundamental la tenorul nostru, ca la toți oamenii de valoare, este că nu se împăunează cu succesele sale. Unul dintre marile sale regrete: spiritualitatea din satul românesc a ajuns pe cale de dispariție.

Chiar dacă n-ar fi fost marele tenor care este, Teodor Ilincăi ar fi rămas un om. Încă îi place enorm să meargă la coasă. Și aceasta este – dincolo de orice biografie – cel mai important. 

Teodor, cum îți spun cei din familie, prietenii?
Simplu, Tudor.

Tudor, atunci, tu ești din Mălini, Suceava. Câți frați ați fost?
Suntem zece băieți și trei fete, eu am avut norocul să mă nasc ultimul. Deși nu cred în noroc, pot spune că sunt norocos să am atâția frați și surori, de la care am cules experiență, bună, mai puțin bună, tot experiență se numește. Întotdeauna am considerat și chiar mi se confirmă că numarul 13 a fost cu noroc pentru mine, desi nu sunt superstițios, ba chiar am argumente solide împotriva superstițiilor. Uite că stimabilul și controversatul „13” tinde să mă contrazică…

Cum e copilăria în cadrul acela idilic – moldovenesco-bucovinean?
Cei cărora le povestesc crâmpeie din copilăria mea aud același lucru: ce n-a apucat să facă Nică a lui Ștefan Apetrei am făcut eu, fratii și vecinii mei – ne-am fi înțeles de minune cu șturlubaticul humuleștean! Aici intră și experiențele constructive, desigur.

Talentul l-ai moștenit de la părinții tăi? Și ei au activat în domeniu?
Talentul îl moștenesc de la ambii părinți, cărora, deși nu au fost muzicieni, le plăcea foarte mult să asculte muzică bună sau să cânte ei înșiși. Încă de la trei ani, mama mă lua cu ea în corul bisericii din Pâraie, parohia din comuna Mălini de care aparțineam. Mi s-a spus că bunicul din partea mamei avea o voce de tenor foarte placută.

Dar frații?
Frații mei sunt atrași și ei de muzică, laică sau religioasă, am avut șansa sa ma nasc intr-o familie muzicală, eram „cântăcioșii” uliței, sau, aș îndrăzni, chiar ai satului. Doi dintre ei au devenit preoți, doi sunt cântăreți bisericești, dintre care unul a absolvit la rându-i Teologia – concluzia e că muzica psaltică a fost la mare preț în familia noastră, eu însumi am absolvit Universitatea de Muzică din București, având specializarea Muzica Religioasă (Psaltică-Bizantină). Majoritatea cântă la cel puțin un instrument, fie că se cheamă chitară, mandolină, fluier, muzicuță, cobză. Din păcate, nici unul nu s-a perfecționat, în schimb am încercat eu să-i  „răzbun”.

Cum a fost descoperit harul tău?
N-a fost greu să se tragă concluzia că sunt ceva mai dotat din punct de vedere muzical, de aici până la decizia familiei de a mă susține în a urma cursurile Liceului de Artă din Suceava (devenit între timp Colegiul de Arte „Ciprian Porumbescu”) n-a fost decât un pas, unul foarte important, aș putea spune.

Cum ajunge Teodor Ilincăi să studieze oboiul

Ți-am citit biografia și văd că ai început cu oboiul la Suceava. Care e povestea traseului tău educațional? Ce s-a întâmplat cu oboiul?
Nu pot spune ca m-a încântat ideea de a studia oboiul, instrument magnific, necunoscut mie în acel moment. Mi-aș fi dorit să studiez chitara, care nu-mi era straină, fratele meu Petru învâțându-mă primele noțiuni, însa planul meu nu s-a potrivit cu cel al dirigintei mele, bună prietenă cu profesorul de oboi, care trebuia să-și completeze catedra – problemă veche și arzătoare în sistemul de învățământ românesc… Atunci am suferit, însă îmi dau seama că, așa cum mai întotdeauna se întâmplă, tot răul a fost spre bine, m-am axat pe teoria muzicală și cântul vocal, Dumnezeu îmi trimitea primul semnal cum că ceva mai bun mă aștepta.

Te întorci des la Mălini? Cum e acolo acum față de cum era când ai plecat tu să cucerești lumea?
Nu merg la Mălini așa de des pe cât mi-aș dori, însă o fac cu plăcere infinită când am prilejul. Sigur că satul s-a schimbat mult față de cum era când eu îmi începeam călătoria vietii, s-a dezvoltat armonios, datorită hărniciei și seriozității oamenilor locului, gospodari destoinici. Ceea ce-a pierdut, parțial, este spiritualitatea, din păcate tendința generală a satelor românești, odată cu proasta întelegere a emancipării și democrației. E normal ca oamenii să-și dorească un trai mai bun, să plece în străinătate și să câștige salarii mai mari, însa ceea ce aduc cu sine când se întorc nu sunt numai banii, ci și o platitudine și o laicizare, care nouă ne erau străine înainte de a ne fi deschise granițele spre Occident. Ceea ce mă bucură e că tradițiile încă rezistă, avem chiar un grup de tradiții populare destul de cunoscut în țară,  „Flori de mălin”, grup din care face parte și unul din frații mei, care duc mai departe bogăția spirituală primită în dar de la strămoși.

Ce îți place să faci când te întorci?
În general, când merg acasă îmi place să fac ceea ce făceam când eram copil, în funcție de perioada vizitei. Îmi face o deosebită plăcere să merg la coasă și la alte munci agricole, să colind pădurile în căutare de ciuperci sau să vizitez câte o stână, să merg cu colindul și cu uratul în cazul în care mă nimeresc la Mălini de sărbători. În măsura timpului disponibil, îmi vizitez frații care stau în zona Sucevei. Oricum ar fi, cel puțin un instrument muzical mă însoțește în permanență, reîntâlnirile trebuie condimentate, ca întotdeauna, și cu puțină muzică și voie bună.

Cum ajunge Teodor Ilincăi să scrie poezie

Foto: Petrică Tănase

Liceul l-ai făcut la București, unde ai studiat Filologia. Care e istoria din spatele acestei opțiuni?
Primii trei ani de liceu i-am petrecut la Borca, în județul Neamț, am dorit să studiez și altceva în afară de muzică, simțindu-mă atras și de literatură, istorie și știinte sociale,  dar muzica mă atrăgea, totuși, ca un magnet, era Mecca mea, spre care tindeam neîncetat. Participând la “Ploaia de Stele” în clasa a XI-a, am întâlnit acolo o persoană care mi-a propus să înființăm o trupă de băieți. Ideea mi-a surâs, astfel încat m-am transferat la București, la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu”, la același profil, desigur. Ideea cu trupa nu s-a concretizat, dar cel mai mare câștig l-a constituit decizia  – firească – de a mă înscrie la cursurile Universității Naționale de Muzică.

Știu că ai publicat și poezie. Câte cărți de versuri ai? Poți să ne dai un exemplu din lirica ta?
Deocamdată am publicat un singur volum, „Cromatisme”, pe care îl puteți găsi în reteaua Companiei de librării București, sper în curând să apară și al doilea volum, muncesc în acest sens. Vă voi da un exemplu mai scurt, sper să vă stârnesc curiozitatea de a-mi citi toate poeziile

Amurg de toamnă

O moarte-atât de vie, atât de colorată

E-n frunzele căzute sub arborii pustii!

Iar fremătândul foşnet pe-aleea-nsigurată

Respiră-n ritm molatic al paşilor târzii.

E-atâta frumuseţe-n melancolii de toamnă,

În fâlfâiri nomade pe bolta rece-a zării,

Când sărutarea serii stăruitor ne-ndeamnă

Spre-adâncul reveriei şi  mierea cugetării…

Bucureşti – Dresda,

19 septembrie 2013 

Când scrii poezie? Ai timp? Ai un anumit ritual? O faci doar când ești inspirat? Ce te inspiră?
În general scriu atunci când mă aflu pe alte meleaguri, cu prilejul colaborărilor mele, dar nu e neaparat o regulă. Poezia nu necesită timp, spațiu sau justificare. Ea se naște atunci când singură decide, importante sunt frânturile de subiecte și idei, care nu trebuie lăsate să se evapore, atunci când încolțesc în minte. Poezia, ca orice lucru pe care ți-l dorești, trebuie chemată, strigată din toți rărunchii sufletului, pentru a o putea dobândi și mai apoi dărui.  Nu am niciun ritual și nici nu mă întristează momentele de neinspirație, am nevoie și de acestea, pentru a mă putea relaxa. De inspirat, mă inspiră tot ce se întâmplă în jurul meu, subiectele poeziilor mele sunt dintre cele mai diverse..

Care sunt poeții tăi preferați?
Lucian Blaga, Geo Bogza, Mihai Eminescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ion Minulescu, Alexandru Macedonski, Nicolae Labiș, Anton Pann.  Nu în această ordine.

Ai studiat la Conservatorul din București. Cum au fost anii studenției? Ce amintiri păstrezi de atunci?
Anii studenției cred că sunt unici pentru fiecare student în parte. Îmi trec prin minte frânturi de cursuri interesante, plăcute sau plictisitoare amestecate cu momente amuzante din viața din căminele studențești, profesori simpatici, omenoși sau bosumflați, colegi mai mult sau mai puțin prietenoși. Importantă este experiența acumulată pe parcursul acestor ani și nu ma refer neapărat doar la experiența muzicală, ci la cea socială, o instituție de învățământ superior îți dă prilejul de cocheta cu arta, de a ști la final să jonglezi, pe lângă cunoștințele acumulate, cu tot soiul de emoții și stări sufletești. Cele mai frumoase amintiri rămân cele de la orele de cor și dirijat de cor academic, sau cele în care eram membru în diverse coruri profesioniste, așa am avut prilejul de a lucra și a conlucra cu oamenii îndeaproape, de a cunoaște diferite caractere si păreri.

Cum ajunge Teodor Ilincăi să fie un tenor recunoscut pe plan internațional

Cariera ta a luat un avânt extraordinar în 2009 – ai avut atunci un an extraordinar. În același an ai debutat la Hamburg, Viena și Londra și ai fost recunoscut unanim drept tenorul român al anului. Cum a fost 2009?
2009 a fost anul recunoașterii mele ca muzician profesionist în țară și în străinătate,  anul în care am început să culeg roadele semănate până atunci. Când privesc în trecut, îmi spun că se poate ca fiecare să fie cel puțin la fel de prolific, cu condiția să nu mă opresc din a cerceta și acumula tot ce ține de această vocație.

De atunci, tot răsucești fusele orare. Ai interpretat pe marile scene ale lumii – Monte Carlo, Londra, Hamburg, Viena, Sevillia, Berlin, Dresda, München, Düsseldorf, Duisburg, Toulouse, Strasbourg, Barcelona, San Diego, Marseille, Lausanne, Santiago de Chile, Frankfurt, Paris, Londra. În ce țări diin lume n-ai ajuns încă, dar ai vrea?
Mai am de punctat câteva opere de renume, nu mă grăbesc însă. Atunci când se va decide să pășesc și pe scena acestor opere, o voi face cu aceeasi dăruire și bucurie care mă caracterizează încă de când am debutat pe scena Operei din București.

În ce oraș te-ai simțit cel mai bine?
E greu de spus. La Hamburg, unde am debutat internațional, mă simt ca acasă, pe scena Operei Regale din Londra trăiesc de fiecare dată un sentiment special de împlinire, la Marseille simt până în maduva oaselor dragostea publicului, însă aș putea spune că ma simt mai confortabil în orașele de provincie, atmosfera e mult mai destinsă, publicul vine de dragul muzicii și nu doar de a fi în tendințe sau de a merge la vânătoare de sunete mai puțin reușite din partea soliștilor.

Cum ajunge Teodor Ilincăi să nu-și dorească niciodată să emigreze

 Ai multe admiratoare, pesemne, așa că sunt obligat moral să te întreb: cu dragostea cum stai?
Sigur că e placut să știi că lumea te admira, însă ecuația dragostei s-a rezolvat cu multă vreme în urmă, încă de pe băncile facultății, atunci când am cunoscut-o pe soția mea.

Ești mai tot timpul pe scenă cu splendide soprane. Soția ta ce părere are de treaba asta? – din ce știu eu ea fiind și olteancă, deci, probabil, mai iute.
E inteligentă, așa că nu-mi fac probleme în această privință, în aceste momente vocația trebuie privită ca o meserie.

Ce planuri de viitor ai, Tudor? Ești mulțumit de realizările tale de până acum? N-aș putea să nu fiu mulțumit, dar nu mă pot opri aici. Planuri de viitor nu mi-a plăcut niciodată să-mi fac, trebuie doar să continui ceea ce am început cu mult timp în urmă, iar realizările nu vor înceta sa apară, sunt sigur.

Cum vezi tu viitorul României?
Mi-e greu să mă pronunț, în prezent lucrurile nu sunt extraordinare în România, însă nici nu trebuie să dramatizăm. Referindu-mă strict pe plan cultural, există tendința de a suprima și a stopa orice dezvoltare în acest sens, prin fondurile infime alocate. Românii au o forță de regenerare fantastică, am dovedit-o in istorie, dar avem nevoie de mai multă liniște, o liniște obținută prin lectură, teatru, concerte. Se citește prea puțin și se consumă filme în exces. Copiii se joacă mult prea mult pe calculatoare, tablete sau telefoane. Prea puțini tineri sunt consumatori de teatru, operă sau concerte simfonice. Dacă toate acestea se vor schimba, viitorul României va fi altul decât se întrevede acum.

Știu că nu ai vrut niciodată să emigrezi. De ce?
Iubesc prea mult România și pe români ca să emigrez, nu m-aș simți confortabil în altă parte, aici mă simt iubit și fericit.

Când te putem vedea – în viitorul apropiat – pe o scenă din țară și unde?
Pe 28 martie, la Ateneu, cu prilejul concertului de Paște, apoi pe 2 aprilie la Opera din Cluj, unde voi debuta în „Requiem”-ul de Verdi.

CITAT: “Românii au o forță de regenerare fantastică, am dovedit-o in istorie, dar avem nevoie de mai multă liniște, o liniște obținută prin lectură, teatru, concerte. Se citeste prea puțin și se consumă filme în exces.”,Teodor Ilincăi, tenor