Olimpic internaţional la Informatică, premiat cu aur şi argint timp de şase ani cât a participat la diverse concursuri de Informatică, Daniel Posdărăscu este un tip mai neobişnuit printre olimpici. În primul rând comunică mai bine, ceea ce este rarisim printre olimpicii de ştiinţe exacte, cum spune şi el, „suntem mai închişi în noi”. Ca să rezolve problema comunicării, ai lui l-au dat la teatru în clasa a VII-a şi rezultatul a avut un efect determinant pentru personalitatea lui. Dar a rămas cu un „defect” tipic oamenilor deştepţi, gândeşte mai repede decât vorbeşte şi gândeşte în multe alte direcţii simultan, nu doar pe firul discuţiei. Dacă nu eşti pregătit, nu faci faţă. Daniel a rămas la studii pentru un an în România, însă din septembrie pleacă la Imperial College la Londra să studieze informatica. Motivul pentru care a rămas în România anul trecut s-a datorat ghinionului de la Bac. Este un lucru bine ştiut că geniile de mate-info nu sunt împăcate cu ştiiţele umane şi limba română. Daniel a luat 10 curat la Matematică şi 10 curat la Informatică la Bac, dar la Română a luat 8,75, fix materia de care nu avea în nicun caz nevoie pentru studiile la Londra, dar care i-a tras media în jos cu două sutimi sub media cerută de universitate. Nu-i nimic, îşi ia revanşa anul acesta, când Imperial College i-a făcut o altă ofertă. Daniel nu are în niciun caz de gând să rămână acolo, el spune că doar vrea o schimbare de perspectivă, apoi se întoarce în România să facă cercetare în informatică şi să sponsorizeze concursuri şi olimpiade din banii pe care îi va face. Acesta este planul lui.

Viitorul României: Povestește-ne traseul tău de olimpic.

Daniel Posdărăscu: Am fost olimpic internațional la informatică patru ani. Am obținut  la Balcaniada de Juniori la Informatică prima medalie de aur, eram în clasa a VIII-a (2010). În liceu m-am ambiționat să lucrez pentru olimpiadele de seniori, care sunt la cu totul alt nivel. Un olimpic internațional la juniori nu are garanția că o să fie cel mai tare la seniori, trebuie să depui un efort în plus. În clasa a IX-a am reușit să intru în lotul național, adică între primii 20 din România. Eram doar doi copii de clasa a IX-a în lot atunci. Am ajuns la olimpiada din Yakutia, care se organizează numai pentru elevii de clasele a IX-a și a X-a, e un fel de olimpiadă de încurajare pentru cei care sunt în primii doi ani de liceu. M-am dus acolo în Rusia, în Siberia. Am luat aur.

Iarna în Siberia?

Nu, era vară. A fost fix în săptămâna aceea din an când este cald acolo, în rest este foarte frig. De asemenea, m-am calificat la Balcaniada de Seniori la Informatică, care în anul acela s-a ținut chiar în România. Am luat argint.

Bon, asta a fost în clasa a IX-a, ce ai făcut în clasa a X-a?

Munca cea mai grea am depus-o în clasele a VIII-a și a IX-a, după aceea a fost mai mult muncă de menținere. Într-a X-a a fost același lucru, am fost la olimpiada din Rusia din nou și la Balcaniada de seniori, am luat argint la amândouă. În clasa a XI-a am avut baftă, am ajuns la o olimpiadă internațională mai bine cotată, la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, unde am obținut bronz.

Și într-a XII-a?

Clasa a XII-a a fost anul meu prost. M-am axat foarte mult pe aplicarea la o universitate în străinătate și am zis că nu mai este nevoie să depun mult efort să lucrez la informatică, doar să mă mențin. Ei bine, nu a fost așa. Ghinionul a fost la națională, am clacat. Am citit prost un enunț.

Cât de mult contează momentul testului?

Contează cam 25% aș spune. Problema e că, de obicei, chiar dacă prindeai o zi proastă, aveai cum să recuperezi, doar că atunci, în clasa a XII-a, eu am prins două zile proaste consecutiv și asta m-a costat. Neatenție, se întâmplă. Bine, mai e și sistemul de selecție care nu e foarte bine organizat, s-a văzut și anul acesta tocmai la lotul de informatică.

Da, unde doi elevi din București, cu punctaj maxim la județeană, nu au fost incluși în competiția națională fiindcă nu erau destule locuri alocate pentru Capitală. În schimb, elevi cu o treime din punctajul lor, din alte județe, au fost calificați.

Chestia asta e discutabilă, una e să fii din București și să ai resursele de aici și alta e să fii dintr-un oraș din provincie. Dacă nu ești din Capitală, e foarte greu să evoluezi singur. De aceea se oferă pentru fiecare județ un număr de locuri, ca să încurajezi oamenii. Bine, ce-i drept e trist să vezi că elevi care au obținut 20 de puncte din 200 se califică și nu fac nimic la națională, vă dați seama, dar sunt câțiva care, prin șansa asta, chiar dacă sunt slabi la început, calificându-se la națională, acolo ajung să se dezvolte foarte mult fiindcă pot să interacționeze cu cei mai buni, cei cu experiență. Ușor, ușor, își descoperă și ei talentul fiindcă pur și simplu, nu au avut ocazia până acum.

Bucureștiul privilegiază olimpicii?

Da, este un privilegiu să fii din București ca să ajungi olimpic.

Tu ce liceu ai terminat?

Am fost la ICHB (Liceul Internațional de Informatică, cel care produce cei mai mulți olimpici internaționali). Eu am fost într-una din clasele de olimpici.

Cum e sistemul acolo, care e secretul lor?

Se chinuie mult, investesc bani în asta, caută cei mai buni profesori și găsesc unii chiar foarte speciali, care gândesc diferit, liber. Și mai e ceva acolo, e mediul, mulți olimpici adunați la un loc generează o competiție mare între oameni foarte deștepți și foarte bine instruiți. La un moment dat, atmosfera creată mergea de la sine însuși.

Predai la elevi acum?

Da, am elevi de clasa a VIII-a și a IX-a pe care îi pregătesc.

Cum s-a format comunitatea olimpicilor informaticieni din România

Dacă ne uităm la locul României în rândul țărilor care participă la aceste olimpiade internaționale, observăm că ne clasificăm destul de sus pentru o țară mică. Cum se explică asta?

Da, ne clasăm foarte bine, e ceva mai special în pregătirea olimpicilor aici. Personal, eu consider că în ecuația asta contează foarte mult profesorii care îi pregătesc și faptul că avem oameni foarte deștepți în țara asta. Sistemul nu este neapărat cel mai bun, dar oamenii sunt foarte deștepți. Spre exemplu, comunitatea asta de olimpici internaționali la informatică se menține singură, avem un site de concursuri și de exerciții făcut de foști olimpici, unde ne antrenăm. De multe ori, competițiile acestea sunt chiar mai dificile decât olimpiadele. Absolut toți olimpicii internaționali pe care îi știu eu au lucrat în jur de 200 de probleme pe site-ul acela. Așa s-a format și comunitatea. Pe vremuri nu existau site-uri care să te antreneze și să-ți dea un răspuns, că e bine ce ai făcut, acum 15 ani scriai singur un program și sperai că a ieșit bine, nu aveai cum să te verifici.  Acum, având o interfață online, faci programul, îl trimiți și afli punctajul, exact ca la un concurs.

Te-ai antrenat mult pe acest site?

Da, am lucrat foarte mult pe infoarena, dar mai sunt și site-uri străine mult mai bune, cum ar fi cele rusești.

Rușii sunt printre cei mai buni?

Ah, da, categoric. Pe informatică rup.

E ceva special în antrenamentul lor cum e la patinajul artistic la ei sau la balet, unde tot așa, sunt considerați cei mai buni din lume?

Hmm, nu știu exact ce e, dar cred că e o combinație de tradiție și o organizare foarte bună, pur și simplu sunt departe în fața noastră și evoluează și mult mai repede. Au o comunitate puternică, în Rusia cred că ești și plătit să participi la olimpiade, în România e voluntariat.

Limba Română,  beleaua elevilor de la Real

Acum ce faci?

Sunt student la Politehnică, anul I. Am fost recent în comisie la națională și la partaj, la lot. Dar a fost pur voluntariat, nu este recunoscut, nu ai vreun avantaj la facultate să spunem, unde mai ai și profesori inflexibili, că na, din ăștia sunt la orice facultate, nu vroiau să-mi motiveze absențele pentru că am fost în comisia pentru lot, mi-au cerut diplomele și unul din ei a început să comenteze că nu trebuie să scrie așa pe o diplomă.

De ce ai rămas în țară?

Mda, clasa a XII-a cred că a fost foarte ghinionistă pentru mine. Am aplicat pentru o facultate în Anglia, nu am vrut America, și am primit ofertă la Imperial College din Londra. Mi-au rezervat un loc, condiția fiind să iau 9,60 la Bac. Problema e că eu am luat 9,58, am avut 10 la matematică, 10 la informatică și 8,75 la limba și literatura română. M-am ofticat, dacă nu greșeam un motiv literar ca prostul, eram în Anglia acum. Am avut ghinion, cei din Anglia mi-au spus că nu pot modifica oferta fiindcă nu mai sunt locuri disponibile. Oricâte olimpiade internaționale am, oricare ar fi motivul pentru care am luat cu două sutimi mai puțin la Bac, cei de la facultate mi-au spus că nu mă mai pot primi anul acesta, dar că le place CV-ul meu, că mă vor, dar că neavând locuri atunci, mă pot primi abia din anul universitar 2015-2016. Am aflat asta la sfârșitul lui august și eu nu mă înscrisesem nicăieri în România pentru că mai aveam o ofertă în cazul în care nu puteam să o obțin deloc pe asta, dar când mi-au zis că mă primesc, însă peste un an, am acceptat. Nu am vrut să rămân un an pe dinafară așa că m-am înscris la Politehnică, la Inginerie în limbi străine, la taxă, unde am mai găsit loc. Dacă stăteam un an fără facultate, mă leneveam super mult.

Te-a ajutat facultatea?

Da, m-a antrenat puțin, dar nu am fost serios, știam că plec și că nu-mi pasă de note. În același timp, am lucrat la matematică, m-am chinuit puțin, matematica de la Politehnică nu este tocmai ușoară, din câte am înțeles, e mai grea decât în Anglia. Nu-mi plăcea atmosfera însă, nu se muncea pentru excelență. Spre exemplu, la un seminar de matematică, foarte asemănător cu matematica pe care o folosim la informatică, unde efectiv știam, doamna profesoară îmi pune o întrebare. I-am răspuns cum se rezolvă problema, însă ea îmi spune că nu e adevărat, că se aplică doar la niște cazuri particulare. Eu știam foarte bine de la olimpiade, unde primisem probleme asemănătoare, că este aceeași demonstrație care merge pentru cazuri în general, nu doar pentru cazuri particulare. M-am certat 20 de minute cu profa, dar tot nu m-a crezut. Bine, dacă eram la Automatică, poate era altceva.

De ce ai vrut neapărat Imperial College?

Am aplicat în străinătate fiindcă vroiam o schimbare de perspectivă, adică dacă mă duc acum acolo să studiez trei-patru ani, foarte probabil mă voi întoarce în țară, ceea ce și vreau. Nu vreau să rămân acolo neapărat, vreau doar să văd cum e. Nu am vrut în America fiindcă nu îmi place stilul american deloc, ca să aplici acolo trebuie să faci foarte multe esee în care să le explici ce om bun ești, ce lucruri bune ai făcut și cum ai făcut tu voluntariat, cum ai ajutat tu băbuțe, efectiv chestii de genul acesta pe care să fim serioși, nu le face nimeni dacă nu trebuie să le treacă la CV. Nu îmi plac lucrurile de genul acesta. În Anglia sunt mai tehnici, dacă ești bun la ceva, te aleg pe criteriul că ești competent la acel ceva. În general, olimpicii români merg la Cambridge și la Imperial, cam 60% din ei ajung la Cambridge și 40% la Imperial.

Nu ai încercat la Cambridge?

Ba da, dar nu e de mine, e foarte teoretic acolo, nu prea sunt practici și am un feedback prost de la studenții de acolo. Mie mi-a plăcut orașul, campusurile, era foarte interesant, dar cumva, oamenii nu erau tocmai mulțumiți. La Imperial e mai practic, sunt în Londra și am primit feedback bun de la studenți. Știți, dacă ești pe informatică-matematică, atunci clar ai tendința să fii un om mai închis, la fel cum este clar că dacă faci teatru, ești un om deschis.

Olimpicul-actor: Înainte să fac teatru, eram un şoricel de carte

Chiar! Tu ai făcut teatru, cum te-ai băgat în asta?

Eram în clasa a VII-a și eram foarte închis în mine, eram un șoricel de carte cum se spune. Mi-a zis mama „Vezi că te-am înscris la teatru”, mi-am zis „Ce-i prostia asta? Eu nu mă duc la teatru, Doamne ferește, toți ratații fac teatru, o să râdă colegii de mine, o să ajung să port papuci de balerină pe scenă și nu știu ce”. Primul an m-am dus forțat. În al doilea an m-a întrebat mama „Mai vrei?” și eu am zis sictirit, că să nu-i dau satisfacție că mi-a plăcut, „Hai că mai încerc un an”. De fapt, cumva vroiam, îmi plăcea comunitatea, oamenii erau deschiși și practic ne jucam, era teatru. Era o atmosferă de distracție foarte mare. Din al treilea an am început să mă deschid super mult, să mă prostesc, să mă strâmb, să mă crizez pe acolo, nu-mi mai păsa de nimic pe scenă. Dacă trebuia să joc un prost, gata, eram cel mai prost om de pe planetă, nu mai conta.

Ai descoperit că ai talent sau ai învățat lucrurile astea?

Acuma, nu prea știu cum e cu talentul, dar pot să zic sigur că se învață lucrurile astea. Inițial nu aveam expresivitate, dicție, nu se înțelegea nimic din ce vorbeam. Eu sunt mai mult informatician, matematician, sunt pe altă latură, teatrul a fost un hobby, o chestie care să mă ajute să mă deschid.

Și a funcționat?

Da, da, chiar mi-a plăcut și m-am simțit mai liber. Am fost mereu destul de creativ, dar pe probleme de matematică, nu pe comunicare.

De ce te-ai oprit?

Eram într-o organizație care se numește „Teatrul vienez de copii” și la un moment dat, nu mai eram copil. Puteam să mai continui, dar într-a XII-a am zis că am prea multe pe cap și m-am oprit, dar dacă voi mai avea ocazia, voi mai face teatru, sper. Îmi place să merg la teatru, mult mai mult decât la cinema. La cinema, singurul avantaj e că ai popcorn.

Ce piese și ce actori îți plac?

La noi mi-a plăcut mult Dineu cu proști și cel mai mult îmi place Horațiu Mălăiele, îmi dau lacrimile de râs la el. Îmi plac actorii care fac improvizație și comedia îmi place cel mai mult, dramele romantice mă plictisesc. Comedia mă definește, îmi place să râd, să mă prostesc.

Ce vrei să faci după ce termini facultatea?

Vreau să fac cercetare în informatică. Îmi place super mult partea de gândire. Nu-mi place să lucrez, în place să gândesc, să stau să pierd timpul gândindu-mă cum se rezolvă o problemă, cum arată un program. Pe mine trebuie să mă împingă un factor, să mă motiveze ca să muncesc, altfel stau și mă gândesc la probleme singur, în metrou, pe stradă, oriunde, dar fără foaie și pix, numai în capul meu. De asta cred că mi-ar plăcea cercetarea. Dacă devin programator, stau toată ziua să codez, vreau ceva mai antrenant, mai liber. Şi mai vreau să fac ceva, vreau să investesc în educaţie. Dacă peste 10 ani am firma mea de succes, atunci vreau să sponsorizez concursuri şi olimpiade, vreau să îmbunătăţesc ceva în sistem.

CITAT: „România are mulți olimpici internaționali fiindcă are mulți oameni deștepți”. Daniel Posdărăscu