Ionuț, orfanul care salvează vieți: “Din răul unora și din bunătatea altora am reușit să construiesc ceva”

- - 19- 209 vizualizari

Pe antebrațul stâng, Ionuț și-a tatuat acum trei ani un pian cu 22 de clape. Fiecare reprezintă un an important din viața lui. Ionuț Ursu a fost abandonat la 5 zile după naștere și a crescut într-un centru de plasament din Piatra Neamț.

O clapă de pe mâna lui Ionuț e ruptă, altele-s strâmbe. A fost un copil bolnăvicios. Avea o infecție la rinichi și, până pe la 8-9 ani, a trebuit să facă întruna injecții cu Moldamin, și a fost dat la școală pe la aproape 10 ani. După tot chinul, a fost diagnosticat cu HIV. I-au spus că are virusul și că n-o să-și revină niciodată. A trăit cu gândul ăsta vreo șapte ani. Însă prin 2006-2007, a venit o directoare nouă la centru, care a cerut să i se refacă analizele. Așa a aflat că rezultatul inițial era greșit, că era de fapt sănătos.

Erau mulți copii bolnavi de HIV în jurul lui, și Ionuț le înțelegea suferințele.“Am avut mereu grijă de ei”, își amintește. Fugea din cămin și se ducea prin piață, la muncă. Căra mărfuri, făcea ce putea, strângea un ban și se întorcea să-i ajute. Le cumpăra câte o haină, ceva dulce.

“La Do, Re, Mi sunt anii cei mai grei din viața mea, în care mi-am pierdut prieteni”, spune tânărul, azi în vârstă de 26 de ani: “Era prin 2002-2003. Au murit copii cu HIV, cu care m-am înțeles bine. Unii realizau că mor, vedeau că-s atât de slăbiți. Nu erau tratamente moderne, așa că rezistau care erau mai puternici.” Alte clape reprezintă perioadele în care avea stări proaste și a cunoscut oameni speciali care l-au schimbat. Apoi, când a reușit la liceu sau când a luat BAC-ul și a dat la facultate.

“Nu trebuie să dramatizăm tot timpul, pentru că înnebunim cu toții și nu putem realiza nimic”, crede tânărul. Are multe imagini negre din perioada orfelinatului: învățătoarea care-l bătea și-i prindea degetele în ușă, zilele în care trebuia să mănânce resturile de mâncare de la ceilalți copii, prăjiturile împărțite în patru, geamurile cu gratii, paturile metalice; dar nu vrea să lase amintirile astea să-i conducă viața și azi. “Din răul unora și din bunătatea altora am reușit să construiesc ceva în viața mea, nu m-am resemnat”.

ionut_VO

Foto: Vlad Odobescu

Anul ăsta, Ionuț va termina masteratul la Facultatea de Geografie, în București. După cursuri, face voluntariat la Serviciul de Ambulanță. Tot din centru i se trage și pasiunea pentru fapte bune. Pe la 14 ani, și-a rupt piciorul, și cazul lui a fost preluat o doctoriță de la Ambulanță. Pe Ionuț l-a impresionat grija cu care a fost tratat atunci, așa că s-a gândit că trebuie să facă bine mai departe. La 15 ani, a început să însoțească echipajele de pe ambulanțele din Piatra Neamț. Când a ajuns în București, chiar din prima zi de facultate, s-a înscris din nou ca voluntar.

Turele sunt lungi, de câte 12 ore pe noapte. Se prezintă cu vreo oră înainte să înceapă programul, pe la 7 seara, și pleacă spre cămin a doua zi dimineața, pe la 9-10. “Uneori stai și 14 ore. Dacă te duci la un caz și ai un stop cardiorespirator, un edem pulmonar, o intoxicație, trebuie întâi să stabilizezi pacientul la fața locului. După aia îl transporți la spital. Această stabilizare durează de la o oră la o oră jumate. Și stai”, explică Ionuț.

Doarme apoi câteva ore, se duce la facultate, și o ia de la capăt. Chiar îi place ce face, iar asta îi dă energie: “Când resuscitezi sau ajuți medicii să redea viața la oameni, pur și simplu te simți împlinit, simți că nu trăiești degeaba pe Pământul ăsta.” Fiecare gardă e un dar, crede Ionuț.

Ajută cum poate, și atunci când nu e împreună cu echipajul. Folosește o aplicație, “Există un erou în fiecare dintre voi”, accesibilă celor care au încheiat un curs de prim-ajutor. De când a descărcat aplicația, primește atenționări cu privire la urgențe din spațiul public, semnalate pe o rază de 1.000 de metri în jurul utilizatorului. Acum vreun an și jumătate, se întorcea dintr-o excursie la Brașov. Era obosit și avea de gând să se ducă direct spre cămin. “Am primit caz «în stare de inconștiență la Gara de Nord». Am constatat că nu era beat sau ceva, era în stop cardio-respirator, în urma unor afecțiuni pulmonare. L-am resuscitat câteva minute, până a venit ambulanța. Prin aplicația asta, omul ăla a fost salvat”.

Și-a vândut lucrurile ca să meargă în Nepal după cutremur

ionut_VO3

Foto:Vlad Odobescu

Însă cea mai importantă experiență de până acum a lui Ionuț e deplasarea în Nepal, din primăvara anului trecut. Imediat după ce a auzit de cutremurul care a ucis, potrivit datelor oficiale, 8.530 de oameni și a rănit alți 18.453, se gândea cum să facă să plece. N-a dormit vreo două nopți. Și-a făcut o listă cu toate lucrurile personale pe care le putea vinde pentru a face rost de bani pentru deplasarea asta. Și-a vândut laptopul, telefonul, mașina de spălat, frigiderul, niște ceasuri, și a strâns astfel vreo 1.500 de euro. Apoi, o prietenă i-a spus de intenția lui Ionuț unei profesoare de facultate, iar ea l-a ajutat să găsească un sponsor, care i-a dat restul de bani. În cinci zile și-a făcut pașaport, și-a împachetat uniforma, un cort, niște conserve și a plecat spre Nepal.

Ionut_nepal1

Foto: ionutursu.ro

Ca să ajungă în satul în care avea să lucreze în primele zile, a făcut vreo trei ore cu mașina, apoi vreo patru-cinci ore pe jos. Terenul din zonă era accidentat, cu mulți versanți. Satul era răsfirat printre munți și avea vreo 2.000 de familii. A fost repartizat cu niște doctori: a asistat la pansări, la operații. Foarte multe operații. Începea programul la 8-9 dimineața și termina pe la 2 noaptea. “Se făceau 7-8 operații pe zi. Mulți doctori străini plecaseră. Dotările erau foarte proaste, învechite. Am stat în sat vreo 13 zile, după aia am ajuns în Kathmandu.” Cu totul, a stat în Nepal 28 de zile. A rămas impresionat de seninătatea cu care oamenii de acolo privesc moartea. “Îmi spuneau nepalezii: «Ionuț, atâta timp cât tu ești corect, cât crezi în Dumnezeul tău și ai făcut ceva bun în viață, n-are de ce să-ți fie frică. Toți ne ducem, toți avem o soartă. Trebuie să fim echilibrați, să apreciem și binele, și răul”, își amintește tânărul.

ionut_nepal3

Foto: ionutursu.ro

Le-a promis că o să se întoarcă și că o să facă ceva pentru ei. Are de gând să doteze spitalul din sat. Vrea să organizeze o expoziție la Piatra Neamț cu sutele de fotografii pe care le-a făcut acolo, în care a prins urmele dezastrului și chipurile supraviețuitorilor. Cei care vor vizita expoziția o să poată cumpăra fotografiile, și vor dona astfel pentru echipamentele medicale ce vor pleca spre Nepal.

Lucrează acum și la dosarul pentru înființarea unui ONG, care se va chema Volunteer for Life și care o să meargă pe mai multe direcții. “Una este apărarea drepturilor și sprijinirea copiilor defavorizați. Doi: integrarea în societate a copiilor cu autism. Și trei: acțiuni de voluntariat pe cazuri de urgență, cum e cel de față.” Munca lui Ionuț abia începe, cum ar veni.

CITAT: „Când resuscitezi sau ajuți medicii să redea viața la oameni, pur și simplu te simți împlinit, simți că nu trăiești degeaba pe Pământul ăsta.” Ionuț Ursu, voluntar

19 recommended
comments icon 0 comments
209 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de


Bookmark?Remove?

„Dizabilitate” e doar un cuvânt dus de apă

-

Joia e ziua pentru înot. Deși Dragoș (20 de ani) are o formă de autism care nu-i permite să vorbească, iar nerăbdarea lui se arată în gesturi. Până să se facă ora pentru antrenament, așteaptă ca pe ace pe marginea bazinului. Sunt patru ani de când Dragoș parti... Mai mult »