Încheiat astăzi, în localitatea București, strada Boteanu nr. 1.
Aflându-mă în ziua de 24 februarie 2016, în jurul orelor 16.40, pe raza Bibliotecii Central Universitare din Municipiul București, am constatat că în perimetrul statuii fostului suveran Carol I sunt staționate vehicule înzestrate cu mijloace de transmisie prin satelit, aflate în dotarea unor posturi de televiziune. Cunoscând faptul că instrumentele în cauză sunt folosite în mod curent pentru transmiterea de evenimente de importanță locală, națională sau internațională către publicul aferent, am hotărât să rămân în zonă și să urmăresc evoluția situației.
La intrarea în incinta instituției, două persoane procedau la lipirea unui afiș care anunța un eveniment cultural. Era vorba de lansarea volumului semnat de către numitul Godină Marian, agent șef adjunct în cadrul Poliției Brașov, cunoscut în calitate de blogger. Am constatat că afișul respectiv se desprinsese pe fondul unor fenomene meteo specifice sezonului de primăvară, și anume vânt puternic. Un grup considerabil de persoane așteptau deja să acceadă în incintă, însă doi angajați ai unei structuri de pază, identificați prin intermediul însemnelor de culoare portocalie ale Tiger Security, acționau în mod pașnic, dar ferm, pentru menținerea ordinii. Orele 17.00, stabilite din timp de către organizatori, aveau să fie respectate. Reprezentanții editurii ieșeau uneori, pentru a verifica interesul cetățenilor pentru eveniment. Aparent mulțumiți, se întorceau în incintă.
Polițistul face o alegere
Numitul Godină Marian s-a remarcat în ultima perioadă prin merite deosebite ce merită menționate, atât în timpul serviciului, cât și după. De-a lungul timpului, acesta a consemnat momente din existența unui agent de poliție rutieră. Între acestea, merită menționat cazul unui conducător auto, cetățean român întors din Italia, care odată întors pe teritoriul României uită limba maternă, cazul unui preot surprins în timpul unei vizite nocturne la prostituate, precum și cazul unui domn rămas fără pepeni, dar care avea – chiar și în aceste condiții – motive de satisfacție. Godină Marian a notat deopotrivă fapte juridice și întâmplări care ies din această sferă într-un limbaj simplu, dar care conține o doză însemnată de umor. Prin toate acestea, agentul a reconstruit imaginea polițistului, ca ființă umană.
Pe acest fond, inserarea de acuzații la adresa superiorilor săi a creat îndreptățite indignări. Godină n-a ocolit felul în care conducerea Poliției Brașov obișnuia să folosească resursele din subordine în interes personal, după modelul impus de fostul ministru al Internelor, actualmente cercetat de DNA. Agentul brașovean a fost, de altfel, printre puținele voci care s-au auzit din interiorul sistemului, după evenimentul a cărui victimă a fost agentul Gigină Bogdan, în toamna anului trecut.
Având în vedere că mai mulți colegi de-ai săi au fost anchetați pentru fapte penale, Godină Marian a tratat acest subiect pe larg în carte. “Toți au fost condamnați definitiv și implicit dați afara. Și-au pierdut slujba pentru care au muncit la fel ca mine, pentru că au vrut să fie liniștiți și să nu creeze probleme la locul de muncă. Nu au dorit să intre în conflict cu șeful care îi suna pentru a interveni pentru diverși conducatori auto. Desi legal sunt vinovați, eu aș căuta vina undeva mai sus. Dacă șeful te sună și îți dă de înțeles că nu trebuie să-l amendezi pe șoferul din fata ta, ce faci? Îți calci pe orgoliu și îl lași în pace sau le devii un fel de dușman? Grea alegere. Eu am ales-o pe a doua si numai eu știu prin câte am trecut”, a precizat el.
La scurt timp după anunțul cu privire la lansarea cărții, publicul i-a fost alături agentului Godină – prin intermediul Like-urilor și nu numai – într-un alt eveniment neplăcut. Acesta oprise un autovehicul al cărui conducător auto încălcase în mod flagrant regulile de circulație, dar în care se afla o persoană influentă la nivel local, ceea ce a atras nemulțumiri și acuzații din partea unei persoane cu funcții de conducere. Ca urmare a faptului că Godină Marian a procedat la consemnarea întâmplării pe pagina sa de Facebook, la care a alăturat o înregistrare care prezenta conținutul discuției purtate cu respectivul conducător auto, respectiv din partea persoanei influente, o anchetă a fost declanșată la nivelul Direcției Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Curând după mediatizarea cazului, șeful agentului a decis să solicite ieșirea la pensie. Acest incident a atras un nou val de simpatie populară, concretizată într-o prezență semnificativă la lansarea volumului.
Elogii, îmbrățișări
Prin bunăvoința organizatorilor, accesul reprezentanților presei a fost permis mai devreme, în jurul orelor 16.53. În minutele imediat următoare s-a putut auzi un număr mare de piuituri, pe fondul controlului de securitate aferent, o măsură impusă de anunțata prezență a premierului României, domnul Dacian Cioloș. Bibliotecari în poziție regulamentară, cu mâinile împreunate în față, întâmpinau grupul de vizitatori. Unele persoane purtau căști discrete în urechi, pentru o comunicare mai eficientă și pentru a servi în mod adecvat interesul public.
De ambele părți ale holului impunător se aflau mese pe care erau înșirate documente bibliografice, de pe ale căror coperți sus-numitul agent zâmbea, dar era și sever, totul în limita regulamentului. Zâmbetul sever al agentului Godină Marian era multiplicat în sute de exemplare, cât pentru un întreg departament de poliție.
Unele persoane, care au venit din timp, au început sa lectureze cu interes volumul. Interesul mare suscitat de eveniment a dus și la apariția unei serii inerente de nemulțumiri. Firele carelor de televiziune s-au întins în întreaga locație. Ca urmare a aglomerației și a faptului că sala nu era prevăzută cu toate condițiile propice unei transmisii TV, o persoană neidentificată din rândul presei s-a interesat: “Ce-i aici, sediul NATO?”, deși răspunsul era în mod evident negativ.
La orele 17.20, omul legii, neidentificat de această dată prin uniformă specifică Poliției Române, a avansat timid pe culoar, apoi printre rândurile sălii, însoțit de Bucurenci Dragoș, persoană publică cunoscută îndeosebi pentru fapte de activism. Godină a încercat să fie o apariție discretă, dar s-a făcut repede remarcat. Avea următoarele semnalmente: sacou negru, cămașă albă, cravată mov cu buline, tuns scurt, regulamentar, cu perciuni și puțin breton. A studiat sala cu zâmbetul pe buze și și-a setat, cel mai probabil, telefonul pe modul silențios. Numitul Godină Marian a purces apoi la pupături și îmbrățișări tipic masculine, rezervate. A descrețit apoi frunțile unui grup de trei reprezentante ale sexului frumos, cu care părea să se afle în relații amicale, bazate pe respect reciproc. La ora 18.10, numitul Godină a înaintat către tribună, a băut o cantitate mică de apă din paharul pus de către organizatori. A fost o manifestare a emoțiilor inerente.
Acestea s-au accentuat când și-a făcut apoi simțită prezența premierul Romaniei, Cioloș Dacian, iar evenimentul a putut începe. Un reprezentant al editurii a vorbit despre menirile cărților și a recurs la formulări de tipul “în această intersecție s-a aflat și un polițist”, după care i-a elogiat bunul simț și a apreciat faptul că acum știe ce gândește un agent care te oprește. Bucurenci Dragoș a spus că dacă acum mai multă vreme cineva l-ar fi invitat la o lansare, alături de un polițist și un premier, i-ar fi fost teamă să onoreze invitația, pentru a nu sfârși “răstignit între doi tâlhari”. A menționat apoi lipsa de respect pe care o resimțea la adresa polițistului, precum și descoperirea ulterioară că și polițiștii sunt oameni. Autorul are meritul de a fi determinat această schimbare de percepție, a subliniat Bucurenci: “A umanizat polițistul și a făcut poliția prietenoasă. A spulberat stereotipul polițistului grobian.” A încheiat pe un ton optimist în legătură cu viitorul relației între stat și cetățenii săi. “Comunicarea este un mecanism prin care statele se pot însănătoși”, a precizat invitatul.
Agentul a precizat că nu i-a fost frică să scrie cartea, întrucât nu a scris nimic neadevărat. A dorit, prin demersul său, să aducă o schimbare în cadrul Poliției, dar și a relației acesteia cu cetățenii. La rândul său, premierul l-a caracterizat pe Godină drept un fenomen, un exemplu de urmat pentru Poliția Română.
A urmat o sesiune de autografe, în timpul căreia mai multe persoane au încercat să evite culoarele impuse de către organizatori prin manevre din lateral, fără a semnaliza, și să păcălească vigilența celorlalți participanți la trafic. Godină a fost însă înțelegător, dată fiind natura evenimentului, și a semnat cât pentru un carnet de procese verbale.