Este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați doctori de copii din România și un om recunoscut pentru dedicația și talentul său. Cătălin Gabriel Cîrstoveanu  este șeful secției Terapie  Intensivă  Nou  Născuți  la Spitalul „Marie Curie”, iar în prezent ocupă și funcția de consilier la Ministerul Sănătății. În ciuda realizărilor sale, a rămas un om cu un aer modest, dar care are o calitate pe care rar o întâlnești – o minte brici, logică și plină de imaginație care l-a ajutat mulți ani să improvizeze, să se descurce în condițiile foarte grele cu care se confrunta sistemul de sănătate în anii 1990. Cîrstoveanu a povestit într-un interviu pentru „Viitorul României” cum a ajuns medic primar de neonatologie, cum a studiat de la medici străini care i-au deschis ochii spre o lume cu posibilități care la noi nu existau în anii 1990 și cum a continuat munca sa nu numai ca medic, dar și ca mentor și profesor pentru generațiile care vin din urmă.

Viitorul României: Cum ați ajuns să alegeți medicina?

Cătălin Cîrstoveanu: Când eram mic nu m-am gândit la medicină, nu aveam nicio legătură cu medicina, doar părinții mei aveau o oarecare tangență. Mama era profesoară de biologie și aveam cărți de medicină în casă, iar tatăl meu era medic veterinar și mai auzeam despre boli. Asta este tot ce am știut eu, iar talent, fiecare om are un talent înnăscut, unul să fie jurnalist, altul să fie inginer, eu am avut talent în zona științelor exacte și nu puteam să învăț niciodată o frază pe de rost, era foarte complicat lucrul acesta pentru mine. Însă, mama a avut un gând foarte interesant pentru mine, a spus că eu trebuie să fac medicină și mi-au trebuit foarte mulți ani ca să fiu capabil să învăț o carte pe de rost. Am făcut-o chiar foarte bine la un moment dat și așa m-am făcut medic, mi-a prins foarte bine înclinația spre științele exacte.

De ce?

Asta te ajută să ai un filon logic în ceea ce vrei să faci și medicina pare haotică, inexactă, nu știi diagnosticul, dar totuși, în neștiință, logica te ajută să găsești răspunsul. M-a ajutat și în specializarea pe care o am, lucrez la reanimare nou-născuți și ani de zile am umblat cu șurubelnițe, cu ciocane, mă duceam în zone de spitale unde se aruncau aparatele vechi, luam piese și îmbunătățeam aparatura pe care o foloseam, am făcut-o de nevoie dar îmi și plăcea munca asta de improvizație. În anii aceia (1998 – 2000) nu aveam practic bani în țară, am venit cu un aparat de ventilație de peste ocean, mă duceam în depozitele din alte spitale din România unde se aruncau aparatele vechi, luam piese pentru aparatele mele. Ani de zile am făcut lucrurile acestea. Azi, lucrurile sunt total schimbate și deschiderile sunt cu totul și cu totul altele.

Cum a fost admiterea la medicină la vremea aceea?

Ah, era mult mai complicat, eram câte 20 pe loc, mi-a trebuit foarte mult să învăț, la chimie eram într-o stare critică, nu puteam să învăț această știință pur și simplu, la anatomie eram incapabil să învăț o frază pe de rost, dar în trei ani de zile am învățat cartea aia pe de rost. Am avut multă disciplină, multă ambiție, ajutor de la Dumnezeu.

Cum a fost facultatea?

Când intri greu, când obții greu un lucru, îl apreciezi  altfel și am apreciat foarte mult locul pe care l-am câștigat la Universitatea de Medicină de la Târgu Mureș. Era un centru universitar mic cu oameni deosebiți. Îmi aduc aminte că nu știam pe nimeni acolo, dar cred că am fost apreciat corect în note, asta e un lucru deosebit. Acolo, să iei 10 era un lucru extrem de rar. Îmi aduc aminte că eu și cu doctorul Șerban Brădișteanu am luat 10 la chirurgie și am mai luat 10 la semiologie. Nu am luat multe note de 10, dar au fost câteva. Mi-a plăcut să învăț logic, să înmagazinez logic în mintea mea, atât cât se poate la nivelul unui student. M-am și căsătorit atunci, am avut copil în facultate, deși eram foarte săraci, lucrurile au fost foarte frumoase. Nu a fost dificil deloc, acum când mă uit în urmă realizez că nu ne dădeam seama, poate eram un pic inconștienți, dar nu ne-a împiedicat la învățat faptul că am avut copil în facultate.

V-a influențat lucrul acesta în alegerea specializării de pediatrie?

Cu pediatria a fost foarte interesant. La rezidențiat nu am mai prins zona chirurgicală. Când am picat, am fost disperat și soția mea mi-a zis „ia neonatologia că e foarte frumos, e cu copilași”. Am zis da? Gata! Și am luat neonatologia neștiind ce înseamnă, neștiind practică. Era la începuturi neonatologia în România, practic în anii 1990 s-a dezvoltat. Au venit atunci profesori din Statele Unite, Dan Stewart din Luisville, Kentucky, spre exemplu.

Cum a fost prima întrevedere cu un medic străin?

A fost fantastic. Era în 1997, aveam 30 de ani. Primul pe care l-am cunoscut a fost profesorul Dan Stewart, datorită lui am și postul de la Spitalul „Marie Curie” acum. Am un profund respect pentru el. La el am fost pentru prima oară când am plecat într-un centru medical, în Luisville. Am fost absolut șocat, nu-mi venea să cred ce văd acolo. Într-o zi, m-am dus la Stewart cu o dischetă de 1,5 mega, dacă le țineți minte, dischetele de pe vremea aceea, și i-am zis că vreau să copiez literatura medicală: „Professor, can you give me the electronic medical record?” (Domnule profesor, puteți să îmi dați biblioteca electronică medicală? – n.m.). Era programul informatic al spitalului, pentru că și la vremea aceea totul se făcea pe calculator la ei, foarte avansat, nu se scria nimic pe foi, era ceva incredibil. Profesorul s-a uitat la mine, a început să zâmbească și a zis: „Știi, e foarte mare sistemul nostru informatic și foarte scump, costă câteva milioane de dolari”. Am zis „Oooh, doamne!”. Am copiat tone de literatură medicală, la întoarcere, geamantanul meu era plin de dischete cu literatură medicală, o mașinuță pentru copilul meu și un parfum pentru soție. Mai aveam și o carte de neonatologie.

Ce ați învățat acolo?

Foarte multe lucruri, țin minte că profesorul Stewart îmi spunea „Cătăline, într-un spital de copii mici, trebuie unul în cameră, nu mai mulți, câte un salon pentru fiecare copil”. Când am făcut designul noii aripi de la „Marie Curie” care se va construi în curând, am ținut minte ce a zis.

Cum de nu ați rămas acolo?

Profesorul Dan Stewart m-a și chemat în State să-mi fac rezidențiatul acolo, să stau la el acasă, să lucrez acolo, în sistemul lor medical. Eram cât pe ce să iau decizia să rămân, dar soția mi-a zis „Nu! Eu nu îmi cresc copiii în America”. Nu am rămas în State.

Și copiii din România au beneficiat mult în urma acestei decizii.

Da, enorm au beneficiat. Apoi, lucrurile au evoluat și 2007, profesorul Edward Bell din Iwoa m-a invitat acolo, am făcut un textbook împreună care a fost tradus și în română și se poate găsi pe internet. În 2010-2011 am fost acolo și mi-au dat toate planurile de la secția lor, tot proiectul gratis, m-au lăsat să fotografiez toate camerele. Am trimis totul la arhitectul nostru de aici. Așa s-a născut proiectul. Ca atare, când profesorul a venit acum un an în secție împreună cu alți 10 doctori americani, a zis că e „the new Iwoa” (e ca în Iowa). Așadar, colaborarea cu profesorii de afară a fost extrem de profitabilă pentru copiii noștri din România.

Ați regretat vreodată decizia de a vă întoarce în România?

Nu. A fost extraordinar faptul că am rămas în România, sunt provocări cu totul și cu totul deosebite, munca este deosebită. Este extraordinar să clădești un lucru, să-l duci până la capăt, să încerci să dezvolți foarte mult locul în care muncești, specialitatea pe care o ai, îmi place foarte mult să văd oameni care se dezvoltă în urma mea. Am investit în colegii mei, în dezvoltarea lor dar și a mea. Mi-am dat seama că după mine vin alții și trebuie să pregătesc un loc care să fie ocupat de niște oameni mai bine pregătiți ca mine în viitor. Asta îmi doresc foarte mult, ca oamenii care vin după mine să fie foarte bine pregătiți. Le spun mereu: „Și voi să vă comportați cu alții așa cum eu încerc să mă comport cu voi ca șef și coleg”. Din nefericire, în general, în România e greu să crești la umbra unui nuc foarte mare, dar meseria se mai fură, sunt complexe metodele prin care înveți, nu se învață numai de la un om, dar un om poate să-ți schimbe viața, cariera, orientarea.

Cum sunt medicii români, tinerii?

Am observat că medicii români care pleacă în afara granițelor sunt foarte buni. De ce? Fiindcă sunt ambițioși, sunt foarte versatili, se adaptează foarte bine, se descurcă bine în Marea Britanie, în SUA, în Germania. Când m-am dus în State, nu aveam nici cea mai mică emoție pe lângă colegii mei, doctori americani. Chiar am dat un examen pe care îl susțineau rezidenții de acolo, fără să citesc nimic, și l-am trecut. Sunt atâția care fac excelență și performanță în afara țării. Cred că este și ceva genetic, românii sunt dotați intelectual și sunt dispuși la muncă. Este și disciplină, dar au și neuronii cu care să facă lucrul acesta și au și mentorii, în meseria asta există mentori.

CITAT: „A fost extraordinar faptul că am rămas în România, sunt provocări cu totul și cu totul deosebite, munca este deosebită”. Cătălin Gabriel Cîrstoveanu, medic.

Curriculum Vitae

Născut pe 19 iunie 1967, de naționalitate română, medicul Gabriel Cătălin Cîrstoveanu ocupă poziția de asistent universitar, din martie 2003, la Catedra Pediatrie a Spitalului „Marie Curie”, UMF “Carol  Davila”,  cu  activitate  clinică  integrată  din  martie 2003  în  Secția  ATI, iar din 2008 este șeful  Secția  Terapie  Intensivă  Nou  Născuți  a    Spitalului  Clinic  de  Urgență  pentru  Copii „Marie Curie”. Este Medic Primar Neonatologie din iunie 2006 și doctor  în  medicină cu teza  de  doctorat  „Hipertensiunea  pulmonară  la  nou  născut. Administrarea de oxid nitric”, sustițută în 2014.

A urmat studiile Facultății  de  Medicină  Generală de la Universitatea  de  Medicină  și  Farmacie din  Târgu  Mureș în perioada 1989-2005, unde și-a obținut diploma de medic. A făcut rezidențiat în Neonatologie, obținând în 2001, diploma de Medic Specialist Neonatologie.

De asemenea, medicul Cîrstoveanu a avut burse de studiu în terapie intensivă neonatală la Kosair Children’s Hospital în  Louisville, SUA, în perioada 1 iunie – 2 iulie 2000. A mai avut burse de studiu la Iowa Children’s Hospital, în 2011, la Boston Children’s Hopsital, la Brigham and Women Hospital din Boston, în 2012, și la Glenfield Hospital, Leicester, Marea Britanie, în 2013.