De vorbă cu Anamaria Ciubară: Psihoterapia – conlucrarea lui Dumnezeu între familie, psihiatrie și psihologie

- - 2- 44 vizualizari

În secolul XXI, comunicarea reprezintă un adevărat instrument de progres pentru cei înțelepți și, din păcate, o armă împotriva celor care nu își ascultă propria conștiință.

În această perioadă și în acest context pandemic, psihiatrii sunt în sfârșit considerați ceea ce sunt în fapt – medici. Prejudecata din trecut cum că mersul la psiholog/psihiatru înseamnă că ești nebun, pare să fi pierdut în sfârșit terenul „bătotorit” de cei neîncrezători.

Invitata interviului de astăzi este un OM crescut sub auspiciul unor OAMENI, astfel încât ar fi fost o pierdere pentru societatea noastră ca Anamaria Ciubară să fi optat spre o altă meserie decât cea de medic. Nu se vede făcând altceva decât a face bine, așa cum și tatăl domniei sale a făcut.

După mai mulți ani de practică medicală în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, acum activează ca Medic Specialist Psihiatru în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” și Hiperclinicii MedLife din Galați.

„Într-o lume a socializării şi relaţiilor virtuale intense, oamenii sunt tot mai singuri şi depresivi. Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că peste 300 de milioane de oameni de toate vârstele au fost afectaţi în 2015, ceea ce înseamnă o creştere de 18% în zece ani, iar 15% dintre femei suferă de depresie la un anumit moment pe parcursul vieţii. De asemenea, depresia a fost declarată a treia cauză de dizabilitate la nivel global în 2014, iar anul acesta , specialiștii au considerat ca a devenit principala cauză“, arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății.

Anamaria Ciubară este medic primar psihiatru, profesor la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos”, membru în Comisia Consultativă de Psihiatrie din cadrul Ministerului Sănătății și a fost președintele Conferinței Europene de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2019”.

Tatăl Anamariei a fost unul dintre cei mai mari medici pediatri din țara noastră, cel supranumit „îngerul copiilor”, iar numele mamei este legat dintotdeauna de logopedie. A crescut printre copii, având mereu avantajul de a se juca etapizat pe vârste cu cei de vârsta ei, dar cel mai prețios timp era cel pentrecut în familie și alături de fratele ei, alături de care are o conexiune deosebită.

Sub ce stea s-a născut fetița Anamaria?

Îmi este greu să răspund la această întrebare, dar pot spune că m-am născut sub steaua iubirii, puterii exemplului și a tenacității.

Cum a fost copilăria dumneavoastră alături de un frate?

A fost o copilărie interesantă, activă, socială, cu activități baiețești: am jucat toate variantele de fotbal, hochei, știu toate jocurile cu soldăței și toate mărcile de mășini. Am jucat toate variantele de-a hoții și vardiștii, inclusiv cele cu tuburi de plastic și cornete de hârtie.

Etapizat, pe vârste, cum vedeți acum faptul că ați fost și sunteți fiica celor doi părinți care v-au crescut pe dumneavoastră și fratele dumneavoastră, dar au mai avut atâția alți copii pe lângă?

Dragostea părinților noștri și grijă cu care ne-au crescut au fost permanentele constante din viață noastră de familie. Amândoi am fost copii doriți și, tocmai de aceea, foarte iubiți. Ne-am obișnuit ușor cu „ceilalți copii”: cui nu-i place să meargă la serviciu la mama sau la tata și să se joace cu cei de vârsta lui? Apoi, ne-am avut unul pe celălalt: eu și cu fratele meu nu ne-am plictisit niciodată împreună. Când am mai crescut, am înțeles faptul că părinții noștri aveau profesii prin care salvau alți copii. Încă de la o vârstă fragedă am fost educați în acest sens, tocmai pentru a nu suferi când îi vedeam în permanență pe părinții noștri înconjurați de copii. Pot afirmă, de asemenea, că a fost un bun prilej de a socializa și a ne face noi prieteni.

Ce vă visați să deveniți când veți fi mare?

În copilărie îmi doream foarte mult să devin balerină, dar fratele meu îmi repeta că sunt cam grăsuță pentru o carieră în domeniu. În liceu am visat să devin un avocat de succes, dar în timpul facultății am realizat că nu mă regăsesc în această postura.

Medicină, psihologie, logopedie, copii, iubire, neputință. Toate v-au crescut, atât specializările cât și sentimentele. Care dintre cele enumerate ar fi sinonimul perfect pentru tatăl dumneavoastră?

Sinonimul perfect pentru cel care a fost tatăl, omul și profesorul Marin Burlea este medicină și iubirea pentru copii. Pentru el nu era niciodată suficient că un copil să se externeze cu analize bune, el trebuia să plece vindecat în totalitate, cu zâmbetul pe buze.

Asistăm la o sărăcie umană în familie. La frați și surori care duc lupte nu cu ei înșiși, ci între ei. Dumneavoastră și fratele dumneavoastră, Lucian, din ce aluat sunteți făcuți? Cum v-a fost predată lecția omeniei și mai ales, de către cine?

Ambii părinți ne-au inoculat încă de mici principiile unei familii sănătoase. Ne-au învățat să ne iubim și să ne sprijinim reciproc pe tot parcursul vieții. Am crescut împreună cu fratele meu, ne-am jucat împreună, ne-am împărtășit mici secrete, ne-am apărat unul pe celălalt, vorbim zilnic la telefon, ne susținem unul pe celălalt. Pentru noi, ca și pentru părinții noștri, familia a fost în permanență în vârful scalei de valori personale.

Cum a apărut iubirea în viața dumneavoastră?

La mine iubirea a venit în inspecție – la propriu! Și inspecției i-a plăcut atât de mult ceaiul oferit, încât a mai zăbovit vreo 2 ore. Apoi totul a fost atât de învolburat încât după o lună am primit inelul. Acum, după 8 ani, pot să afirm că dacă ar fi să o iau de la capăt aș face exact aceleași alegeri.

De ce psihiatrie?

Pentru că în psihiatrie se stabilește cea mai profundă relație cu pacientul și suferința lui.

Dacă nu psihiatrie, ce altceva ați fi făcut?

Nu m-aș fi îndepărtat de domeniu, aș fi făcut psihiatrie pediatrică.

Cât de important este să investim în noi? În cursuri, în autocunoaștere?

Pentru un medic, autoperfecționarea trebuie să ocupe un loc primordial în carieră. Medicina este într-o continuă dezvoltare și dacă nu ești racordat la fluxul principal de informații, nu poți să faci tot ce este mai bine pentru pacienții tăi.

Ați cunoscut mii de oameni, fără îndoială. Unde se sabotează ființa umană în încercarea de a trăi decent și a se iubi cu adevărat?

Poate pentru că ne-am pierdut reperele? Societatea este într-o dinamică în care nu se promovează neapărat meritocrația. Prin urmare sunt foarte multe persoane care uită că fericirea se poate regăsi și în lucruri mărunte. Am uitat să citim o carte, să mirosim o floare, să contemplăm un răsărit sau un apus, să ne bucurăm precum copiii în ploaie.

Facem un joc de cuvinte? Eu vă propun niște termeni, iar dumneavoastră îmi găsiți sinonime: carieră, copii, Iași, vocație, familie, iubire, acasă, călătorii, credință, Anamaria.

Carieră = pacienți fericiți; copii = fericirea și împlinirea supremă; Iași = rădăcini; vocație = dăruire; familie = ancora; acasă = acolo unde sunt persoanele dragi; călătorii = cunoaștere; credință = spiritualitate; Anamaria = fiică, soră, mamă, soție și prietenă

Când ați plâns ultima dată și de ce?

Când l-am pierdut pe tata.

Ce îi lipsește omului să fie fericit?

Recunoștința pentru tot ce are și poate să facă.

Ce sfaturi aveți pentru oameni, în general?

Să iubească și să se lase iubiți!

 

2 recommended
comments icon 0 comments
44 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Teona Gherasim