Sunt mulți fotografi buni în România, în stare să desfacă în cadre lumile noastre schimbătoare. Însă pentru a reuși să-și acopere cheltuielile pentru proiectele la care țin, mulți sunt nevoiți să se împartă între fel de fel de job-uri mărunte. Anul trecut, fotograful Bogdan Dincă a început să-și strângă colegii într-o comunitate, Documentaria.ro. Într-o presă tot mai dezlânată, în care mulți fotoreporteri și jurnaliști nu-și mai găsesc locul, proiectul ăsta e o încercare de a pune laolaltă fotografia de calitate, cifrele și povestea. Materialele caută umanul în subiecte ce par scorțoase, iar pe de altă parte așază istoriile ușurele într-un context serios. Documentează pe îndelete bucăți de realitate, fără gust pentru părtiniri și înflorituri.

Documentaria.ro a început cu niște bani europeni, iar acum încearcă să se susțină inclusiv prin contribuții din partea publicului. Discuția de față cu Bogdan s-a întins de-a lungul unei zile întregi, pentru că are mereu câte ceva de aranjat la primul album de fotografie al Documentaria, care va acoperi istoria recentă a protestelor din România. Va fi „o carte despre construirea conștiinței publice a societății noastre, de la protestele sindicale de acum zece ani la forma de rezistență spontană din 2017”, văzută prin ochii unora din cei mai buni fotografi români.  

Viitorul României: Cum s-a copt Documentaria ca proiect? De cât timp te gândești la asta?

Bogdan Dincă: Cred că de fix un an. Documentaria este răspunsul pe care încercăm să îl dăm la câteva întrebări pe care ni le punem de ceva timp. În primul rând, mai are nevoie publicul de fotografii făcute de profesioniști, putem face fotojurnalismul „vandabil” către publicul larg? Pentru foarte mult timp, fotojurnalismul a trăit după modelul redacțiilor sau al agențiilor: joburi stabile, assignment-uri clare. După ciocnirea dintre presa scrisă și internet, fotojurnaliștii au devenit – cu câteva excepții – freelanceri. Asta a însemnat libertatea de a alege subiectele, dar și presiunea banilor. Salariul a fost înlocuit de burse, proiecte comerciale, nunți, botezuri – surse de venit pentru proiectele de lungă durată la care ne dorim cu toții să lucrăm. Problema este că e un cerc vicios – cu cât petreci mai mult timp făcând bani să îți susții proiectele, cu atât îți rămâne mai puțin timp pentru a fi pe teren. Eu cred în continuare că soluția este să arătăm publicului de ce este nevoie de profesioniști și în fotojurnalism. Și cred că avem argumente, plecând de la cele strict estetice și ajungând la documentarea în profunzime a unui subiect și respectarea unui cod de etică. Va fi însă un drum lung, este dificil să vorbești oamenilor despre cultură vizuală și profesionalism, dacă nevoile lor de bază sunt încălcate.

V.R.: Cât de greu e să aduci laolaltă fotografi buni?

B.D.: Nu cred că e diferit față de alte comunități de profesioniști. Sunt provocări, întotdeauna găsim însă o cale comună. Toți șase – Andrei Pungovschi, Adrian Câtu, George Popescu, Ioana Moldovan, Mircea Reștea și cu mine – ne cunoaștem de mai multă vreme, am lucrat uneori în proiecte comune și avem cel puțin un lucru care ne unește: pasiunea pentru fotojurnalism. Pentru noi, nu e doar o profesie, ci un mod de viață. Asta mi se pare că e de ajuns.  

V.R.: Se conturează vreo direcție precisă pentru proiect sau încă e în faza experimentelor? Mă refer la conținutul editorial, că finanțarea pe termen lung e problematică în multe locuri.

B.D.: Au trecut doar trei luni de la lansare, deci e prea devreme pentru a vorbi de o direcție clară. Documentaria este – și sper că va fi cât mai mult timp – un organism viu, care crește și învață din interacțiuni și va avea nevoie de timp pentru a se maturiza. Relația public-jurnalist este într-o schimbare continuă, cred că e important să învățăm să ne adaptăm. Sigur că nu suntem experți nici în comunicare, nici în sociologie, dar încercăm, cu resursele pe care le avem, să înțelegem cum putem vorbi „eficient” publicului, respectând atât informația corectă și relevantă, cât și standardele etice ale profesiei. Avem însă, cred, un atu foarte important: comunicăm vizual.

Una din miile de pancarte de la protestele din februarie, în fața Palatului Victoria. Sursa: commons.wikimedia.org (Autor: Gabinho)

V.R.: Acum lucrezi la album. De ce te concentrezi pe istoria asta a protestelor?

B.D.: Dani Sandu (sociolog, colaborator al proiectului – n.r.) a spus-o mai bine decât aș putea eu: „Protestele nu sunt doar despre acele evenimente în sine, ci despre construirea unei conștiințe publice a societății noastre, iar aceste proteste sunt ca elementele mitologice sau probele inițiatice ale construirii acestei conștiințe”. Asta cred că e miza principală, să aruncăm o privire în spate, să înțelegem ce am construit până acum. La fel de important mi se pare și să le recuperăm pentru copiii noștri.

V.R.: Ce imagine ți-a rămas ție cel mai clar în minte de la proteste, din miile care ți-au trecut prin fața ochilor?

B.D.: O întrebare foarte grea. Încerc să mă educ să mă uit la serii de fotografii, mai degrabă decât să găsesc imagini iconice. O serie editată bine îmi dă și context, mă face să înțeleg nuanțe. E dificil să găsești o singură fotografie, mai ales în cazul unui protest, care să facă asta.

V.R.: Asta e o chestie pe care o încearcă Documentaria per ansamblu, cumva, pare-mi-se.

B.D.: Da, deși e dificil tocmai pentru că nu există editori foto prea mulți în România. E un job pe cale de dispariție.  

V.R.: Vorbește-mi puțin despre caravanele civice. Cine va participa și ce se va discuta?

B.D.: Mi-am dorit foarte tare să nu lăsăm albumul să fie doar un obiect într-o bibliotecă, fie el și frumos. Acest album nu este despre hârtia pe care este tipărit, ci despre cei zece ani de proteste, care înseamnă, cum ziceam mai sus, o parte din construcția unei conștiințe sociale. Învățăm, din ce în ce mai mulți, că nu putem ignora cetatea, că trebuie să participăm, într-un fel sau altul. Iar preferabil ar fi să nu facem asta doar prin protest. Așa că a apărut ideea caravanei civice: vom discuta despre cum ne putem aduce contribuția, fiecare dintre noi, la bunăstarea comunității, prin alte mijloace decât protestul. Vom expune vizual protestul ca vârf al experienței de participare socială și ne vom uita la ce e dincolo de el. Împreună cu prietenii de la Funky Citizens – care au preluat inițiativa organizării acestor caravane -, sperăm să putem pune la aceeași masă fotojurnaliști, sociologi, actori civici locali și, în general, oameni care vor să se implice.

CITAT: “Asta cred că e miza principală, să aruncăm o privire în spate, să înțelegem ce am construit până acum.” Bogdan Dincă, fotograf

Sursa foto: Arhiva personală Bogdan Dincă