a

Azi se împlinesc 54 de ani de la moartea lui Augustin Maior. Românul care stă la baza ”telefoniei multiple”

- - 84- 44 vizualizari

Augustin Maior a fost un fizician și inventator român, celebru pe plan internațional pentru o reușită în premieră la începutul secolului trecut.

Maior s-a născut la Reghin, în 1882, într-o familie de intelectuali, ambii părinți lucrând în sistemul educațional. A urmat școala primară în limba germană, pentru ca mai apoi să frecventeze cursurile Liceului Piarist din Târgu Mureș, dar și ale Liceului Catolic de la Budapesta: unde a surprins prin abilitățile în domeniul fizicii și matematicii.

După examenul de Bacalaureat, a absolvit mai multe cursuri în universități renumite din Viena sau Munchen, unde a legat relații cu mari personalități ale vremii în domeniul științei: Hilbert, Minkowski sau Runge.

De ce a rămas Augustin Maior în istoria lumii științifice? E angajat, după un concurs, ca inginer la Stația Experimentală a Poștelor din Budapesta. Un an mai târziu, reușește să transmită – simultan! – pe o singură linie telefonică de 15 km, 5 convorbiri. Asta fără ca semnalele să interfereze. Reușita s-a numit, mai târziu, în revistele de specialitate: ”telefonie multiplă”.

În 1950, laureatul Premiului Nobel, M. Louis de Broglie a prezentat la Academia din Paris lucrarea lui Augustin Maior privind câmpurile gravitaționale ale magnetismului, un alt studiu excelent, recunoscut pe plan internațional.

Maior se stinge din viață pe 3 octombrie 1963, la 81 de ani. În 2012 este ales ca membru post-mortem al Academiei Române.

84 recommended
44 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de