a

Studentul român a fost premiat de Institutul Regal din Marea Britanie

- - 56- 171 vizualizari

La 21 de ani, George Pop a primit numeroase merite academice, însă cel mai recent e și cel mai important.

După ce a luat bacalaureatul cu 10 pe linie, George a renunțat la planul pentru care s-a pregătit timp de 2 ani, și anume admiterea la Facultatea de Arhitectură din Cluj-Napoca.

Românul, originar din Sălaj, a considerat învățământul britanic perfect pentru el, așa că a ajuns să studieze arhitectura la Portsmouth.

”Arhitectura e percepută ca un domeniul multidisciplinar, în care filosofia, robotica, biologia, fizica şi multe alte domenii pot servi ca bază pentru a inova şi revoluţiona ariile arhitecturii care nu mai servesc societăţii din zilele noastre”, a explicat studentul pentru Adevărul.

Specializarea durează 7 ani în Anglia, iar acesta a finalizat primul nivel până acum – adică licența. A organizat cursuri extracurriculare săptămânale, care au reunit arhitecți din toate colțurile lumii.

După mai multe premii interne, oferite de Universitatea din Portsmouth, Institutul Regal al Arhitecților Britanici i-a oferit un premiu de excelență pentru performanța școlară din primii 3 ani.

”Mă gândesc să aplic pentru masterat la University College London şi, după ce îmi obţin semnătura de arhitect, aş vrea să îmi continui studiile la nivel de doctorat“

56 recommended
171 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de