Româncele și-au aflat adversarele pentru EURO 2019. Cum arată grupa de calificare a „tricolorelor”

- - 24- 176 vizualizari

 

Naționala feminină de volei a avut noroc la tragerile la sorți pentru Campionatul European din 2019.

Europeanul vine și cu o premieră: e prima ediție din istorie la care participă 24 de echipe, în loc de 16 – cum era regulamentul de până acum.

România va întâlni în preliminarii Spania, Letonia și Bosnia, formații care nu fac parte din elita mondială.

Au rămas 12 locuri în calificări, mai multe prime reprezentative fiind calificate direct. Primele două locuri merg mai departe, iar pentru ”tricolore” n-ar trebui să existe probleme într-o astfel de grupă.

Meciurile se vor desfășura tur-retur, începând cu anul viitor, iar fetele vor avea șansa – dacă ajung la următorul turneu final – să spele performanța negativă din 2015, când ”naționala” a terminat pe penultimul loc.

24 recommended
comments icon 0 comments
176 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de


Bookmark?Remove?

Schița primei rachete a fost găsită în România

-

  Pentru cei care nu știau, prima schiță a unei rachete în Europa a fost redactată de Conrad Rudoolf Haas, la mijlocul secolului al XIV-lea. Opera a fost redescoperită de către Doru Todericiu, în 1961, care a studiat cu atenție această schiță. Mai e cunos... Mai mult »