a

Singura reprezentantă a României în Europa întâlnește unul dintre cei mai grei adversari

- - 43- 110 vizualizari

 

România va fi reprezentată în Cupa EHF de către HC Dobrogea Sud Constanța, care și-a aflat adversarul din turul 3:

”Mar rău nu se putea”, a punctat președintele celor de la Constanța, Rudi Stănescu. Românii vor juca împotriva celor de la SC Magdeburg.

E cu atât mai dificil cu cât constănțenii se află la primul sezon în Europa. Nemții de la Magdeburg sunt vicecampionii competiției, iar ”delfinii” i-ar putea surprinde pe specialiști cu un succes în fața acestora.

Magdeburg e pe 3 în Bundesliga după 10 etape, peste alt grand al Europei, Kiel.

Manșa tur din preliminarii se va disputa pe 18 noiembrie, în Germania, iar returul cu o săptămână mai târziu.

43 recommended
110 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de