a

Tânărul cu două cărți publicate la doar 18 ani: ”Scrisul nu e mort, chiar dacă așa pare”

- - 73- 279 vizualizari

Petre Paul împlinește 18 ani în ianuarie 2018 și până acum a lansat două cărți.

E elev la Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulie, profil filologie-bilingv engleză.

Recunoaște că nu are alte hobby-uri în afară de scris: ”Scrisul nu e mort, chiar dacă poate părea așa la o primă vedere. Tot timpul se scrie, și se va scrie, iar părerea mea este că tehnologia nu va înlocui niciodată cartea pe deplin. Tot timpul va exista un copil care să scrie o poezie, sau un simplu om care să își pună gândurile și emoțiile pe hârtie. Am ales să scriu deoarece prin literatură reușesc să mă exprim cel mai bine, prin personajele mele îmi exprim dezgustul sau aprecierea pentru anumite lucruri. Prin scris, reușesc să creez diverse lumi, lumi în care eu am autoritate supremă. Îmi place să fiu stăpânul propriului meu tărâm”, a explicat elevul pentru urbeamea.ro

Acesta a semnat un contract cu cei de la Editura Libris, după ce aceștia au citit un manuscris. E vorba despre un contract privat în care au fost curpinse tehnoredactarea, coperta, reclama și lansările de carte.

Petre Paul preconizează o catre nouă, al doilea vomul din seria ”Un cerc vicios”, care va fi lansată pe finalul lui 2018.

73 recommended
279 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de