La 17 decembrie 1843 s-a născut Elisabeta (Paula-Otilia-Elișa), prințesa de Wied, regină a României. S-a afirmat că scriitoare, publicând povestiri, legende, piese de teatru, sub pseudonimul Sylva.

Vorbind mai multe limbi, clasice și moderne, instruită și înzestrată cu un anume talent literar, regina a pătruns în lumea literelor românești sub numele de Carmen Sylva, a scris și publicat poezii, române, povestiri, în engleză, franceză, germană, și a sprijinit scriitori, muzicieni și artiști plastici români. În timpul Războiului de Independența, a înființat spitale, a organizat îngrijirea ostașilor răniți, a procurat medicamente, a avut grijă de familiile sărace – pe scurt, s-a implicat, cu sârg, în numeroase acte caritabile și a încurajat doamnele de neam mare să facă la fel. A rămas astfel cunoscută de către posteritate mai degrabă în aceste ipostaze – mama a răniților, protectoare a artelor și literata, însă contribuția ei istorică la dezvoltarea României a fost cu mult mai vastă.

Dintr-o țară aflată la porțile Orientului, aproape necunoscută Occidentului Europei, România a devenit, în vremea domniei lui Carol I și a Elisabetei, un stat – în sfârșit – european, din punct de vedere cultural și politic. Nu știu în ce măsură ne mai putem da seama azi cât de mare a fost efortul necesar pentru a obține un asemenea rezultat; e însă cu adevărat mișcătoare strădania celor doi suverani de a-și face cunoscută și respectată țară de adopție.

Carol I s-a concentrat, cum era firesc în acele vremuri, asupra politicii, însă efortul Elisabetei I de a ajută la dezvoltarea țării a fost la fel de mare că și acela al regelui; un efort inteligent, constant și neobosit, pe care regina, cu înțelepciune, a știut să-l plaseze acolo unde se potrivea. Nu s-a amestecat în politică; în schimb, înțelegând foarte bine că o țară se face cunoscută și prețuită tot atât prin cultură ei, cât și prin rolul ei politic, a fost o entuziastă protectoare a artelor și a promovat intens, cum am spune azi, literatură națională, artele frumoase și meșteșugurile românești.
Unii au socotit că viziunea ei asupra țăranului român, a portului popular, a artizanatului, a frumuseții țării, era una romantică; și totuși, cu acest romantism, ea a reușit să atragă atenția lumii occidentale asupra României, a culturii ei, a valorilor ei, cu mai multă eficientă decât mulți alții, înzestrați cu viziuni pragmatice. A organizat la Sinaia un atelier de artizanat și a sprijinit participarea României, cu aceste produse ale artei populare, la expozițiile universale din 1867, din 1889 și 1900, iar în 1912 a organizat la Berlin o mare expoziție intitulată Femeia în artă și meșteșuguri. A cerut – și obținut – că trenul de lux Orient Express să oprească și la Sinaia, astfel încât mai mulți călători străini să poată vedea cu ochii lor că frumusețile naturale ale României, lăudate în publicații de peste hotare, sunt cu adevărat vrednice de admirație. Cu alte cuvinte, a știut să se folosească în modul cel mai eficient de înalta ei poziție pentru a aduce beneficii imaginii României.

Citește continuarea pe Historia.ro