a

Cum s-a construit (pe pământ) monumentul care vorbește despre eroismul în aer– ep. 1

- - 22- 94 vizualizari

Monumentul Eroilor Aerului, din Piața Aviatorilor din București, are o istorie interesantă și plină de peripeții care începe acum circa 100 de ani.

După participarea aeriană a României la primul război mondial, regele Carol și mai mulți politicieni de vârf liberali, precum și capi ai armatei, s-au luptat timp de 10 ani pentru construirea, încentrul capitalei, a unei statui dedicate aviatorilor uciși în bătălii. Data finalizării monumentului, 20 iulie 1935, a devenit Ziua Aviației, sărbătorită recent și în Bucureștiul zilelor noastre.

Deși inițial avea doar 24 de avioane în flota aeriană, nici unul dintre ele echipat cu vreo armă, Armata Română a primit un ajutor din partea Franței și a beneficiat, în cele din urmă, de câteva escadrile de atac. 48 de aviatori români au murit într-o luptă în care România a eșuat: după nici doi ani de bătălii, am pierdut două treimi din teritoriul țării și am fost forțați să cerem armistițiul în condiții umilitoare.

Cu toate acestea, Aliații au câștigat războiul și pentru noi, în același an. Fericiți să audă scorul final și să redobândească și Bucureștiul, și Transilvania, liderii armatei române decid că sacrificiul eroilor aviatori trebuie cinstit cu un monument frumos, în capitală.

În 1924, principele Carol cere celor mai reputați patru arhitecți dințară ”o machetă pe tema sacrificiului aviatorilor”. Deși, pentru munca depusă, fiecare arhitect este răsplătit cu câte 10.000 de lei, niciuna nu este acceptată. În luna următoare, se organizează un concurs public cu aceeași temă, doar că de sculptură, urmând ca sculptorul care vine cu cea mai bună propunere să fie răsplătit cu 40.000 de lei. Se înscriu 14 candidați și câștigă… o doamnă!

Pe 21 februarie 1926, Lydia Kotzebue primește următorul răvaș: ”Stimată doamnă, Comitetul Monumentului a decernat proiectului Dvs premiul I, adică executare amonumentului. […]” Dar povestea monumentului aviatorilor avea să fie mai complicată de atât. (va urma)

Material realizat în cadrul „București-Centenar” Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația și Patrimoniul Turistic

 

22 recommended
94 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »