a

Povestea teologului care s-a convertit în paramedic: „Dacă aş ţine doar pentru mine talentul, aş da dovadă de egoism“

- - 54- 136 vizualizari

Jozsa Nandor Lorand, în vârstă de 33 de ani, este profesor de teologie, dar principala lui preocupare este să îi ajute pe cei din jurul rău. Așa că s-a alăturat echipei de salvatori ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Când nu predă teologia, se implică în diverse acțiuni organizate în cadrul Parohiei Romano-catolice din județul Sălaj, iar de ceva timp s-a alăturat medicilor din cadrul SMURD.

„Dacă ţin doar pentru mine talentul, chemarea mea, dau dovadă de egoism; în schimb, dacă împart cu ceilalţi, lucrurile bune se înmulţesc. Şi, până la urmă, este ceva ce ar trebui să facem cu toţii: să nu ne iubim aproapele doar cu cuvinte, ci şi cu fapte. Dacă putem să facem un bine, de ce să nu îl facem?”, spune teologul.

Îi învață pe copii lucruri elementare privind conviețuirea socială și spune că „generația tânără trebuie să fie învățată despre cum să relaționeze cu cei din jur”. Are întâlniri săptămânale cu adolescenți, în care discută despre cum ar trebui să se comporte cu vârstincii, reguli de politețe sau socializare.

„Sunt și niște lecții de socializare, atât de importante într-o perioadă în care copiii sunt acaparați de tehnologie, petrec prea mult timp interacționând online, totul în detrimentul socializării reale, față în față. Ca dovadă, mulți dintre ei sunt incapabili de a crea un dialog real când interlocutorul se află în fața lor”, povestește profesorul, potrivit jurnaliștilor Adevărul.

Încearcă să îi atragă pe tineri de la capcana vieții virtuale, de care mulți devin dependenți, așa că organizează excursii și tabere sau acțiuni care îi au în centru pe vârstinicii. Asta pentru ca adolescenții să învețe ce înseamnă răbadaera, politețea, toleranța și respectul față de semenii lor de vârste înaintate.

Face voluntariat și câte zece ore pe zi, însă nu i se pare dificil. În urma timpului petrecut la SMURD, a ajuns la concluzia că ar trebui să îi învețe pe tineri un curs de prim-ajutor.

„Am dobândit nişte informaţii atât de preţioase, care, puse în aplicare când situaţia o cere, pot salva vieţi. Şi atunci, nu ar fi păcat să le ţin doar pentru mine, când aş putea să le dau mai departe? Poate copilul care va învăţa de la mine cum să aplice manevra Heimlich va ajunge cândva să salveze o viaţă”.

Povestea lui întreagă o găsiți pe Adevărul.ro

54 recommended
136 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Lupescu Anca


Bookmark?Remove?

Românul cunoscut în toată lumea drept omul care alină durerile. “De fiecare dată când plecăm în ţară şi ne întoarcem aici e un sentiment de parcă ţi se rupe ceva “

-

Se numește Constantin Tuleașcă, dar oamenii îl știu drept românul care vindecă suferința. Are 35 de ani, este neurochirurg și a găsit leacul pentru nevralgia de trigemen, adică durerile atroce din zona feței, asemănătoare cu electroșocurile. Constantin a studi... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Raluca Mureșan, omul care te face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. A ajuns la New York cu 100 de dolari în buzunar: ”Mi-am demonstrat că se poate”

-

Raluca Mureșan este omul care te-ar face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. Atât de frumos vorbește despre țara ei și atât este de bună în meseria de ghid turistic. A studiat și a muncit la New York, și a ajuns în America pentru că, spune ea, uitâ... Mai mult »