a

La Arad circulă primul tramvai dedicat Centenarului Marii Uniri

- - 31- 179 vizualizari

Primul tramvai dedicat Centenarului Marii Uniri a fost pus în circulaţie în municipiul Arad cu scopul de a omagia, în mod inedit, împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918.

Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură au anunţat că în municipiul Arad vor circula, pe tot parcursul anului 2018, mai multe tramvaie care au fost inscripţionate cu mesaje şi imagini specifice Centenarului Marii Uniri.

Proiectul se înscrie în seria de activităţi dedicate Centenarului Marii Uniri care vor fi puse în practică anul viitor, iar autorităţile au ales inscripţionarea tramvaielor considerând că acestea au maximă vizibilitate şi impact direct în rândul arădenilor.

Astfel, unul dintre tramvaiele care va circula prin oraş va fi decorat integral cu câteva portrete ale personalităţilor esenţiale pentru înfăptuirea Marii Uniri: regele Ferdinand şi regina Maria, Vasile Goldiş, Ion Suciu şi Ştefan Cicio-Pop.

Pentru garniturile care nu vor fi decorate integral, s-a ales expunerea unor „poveşti” care au legătură cu Unirea, printre care intrarea armatei române în Arad, redacţia ziarului Românul sau echipa negociatorilor cu contele Tisza.

Toate fotografiile vor fi adunate pe un afiş explicativ ce va fi expus în interiorul garniturilor. Tot pentru a marca, într-un mod inedit, Centenarul Marii Uniri, autorităţile au amplasat panouri care ilustrează personalităţi culturale ca modele, cum ar fi portetul lui Ioan Slavici, pe clădirea Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, portretele lui George Enescu şi Bela Bartok pe clădirea Liceului de Arte „Sabin Drăgoi”.

Aceste personalităţi, fie sunt din Arad, precum Ioan Slavici, fie au vizitat Aradul, George Enescu şi Bela Bartok, Enescu fiindchiar cetăţean de onoare al Aradului.

Programul oficial al manifestărilor cultural artistice dedicate Centenarului Marii Uniri a fost lansat, la sfârşitul lunii noiembrie, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”Arad şi cuprinde sute de simpozioane, târguri, expoziţii, filme, spectacole şi concerte, dar şi amenajări de parcuri şi restaurări de clădiri.

Aradul este considerat leagănul Marii Uniri, pentru că aici s-au întocmit documentele şi s-au luat deciziile premergătoare evenimentului care şi-a pus amprenta asupra istoriei României.

31 recommended
179 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Lupescu Anca


Bookmark?Remove?

Românul cunoscut în toată lumea drept omul care alină durerile. “De fiecare dată când plecăm în ţară şi ne întoarcem aici e un sentiment de parcă ţi se rupe ceva “

-

Se numește Constantin Tuleașcă, dar oamenii îl știu drept românul care vindecă suferința. Are 35 de ani, este neurochirurg și a găsit leacul pentru nevralgia de trigemen, adică durerile atroce din zona feței, asemănătoare cu electroșocurile. Constantin a studi... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Raluca Mureșan, omul care te face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. A ajuns la New York cu 100 de dolari în buzunar: ”Mi-am demonstrat că se poate”

-

Raluca Mureșan este omul care te-ar face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. Atât de frumos vorbește despre țara ei și atât este de bună în meseria de ghid turistic. A studiat și a muncit la New York, și a ajuns în America pentru că, spune ea, uitâ... Mai mult »