Celebrul comentator sportiv Ilie Dobre, de la Radio România Actualități, a fost inclus de World Record Academy (Academia Recordurilor Mondiale), cea mai mare și mai prestigioasă organizație din lume care certifică recordurile mondiale, cu sediul la Miami (SUA), în Hall of Fame (Galeria Gloriilor).
World Record Academy a omologat, numai în ultimii 10 ani, 4500 de noi recorduri mondiale (100 recorduri de excelență).
Comentatorul Ilie Dobre este primul român care a stabilit 10 recorduri mondiale omologate de World Record Academy, care i-a acordat si premiul “Omul Anului in Media” (2014)”, pentru promovarea, în media, a sportului, a valorilor morale, a fair play-ului și a valorilor sociale în sport.
World Record Academy relevă, de asemenea, că Ilie Dobre a fost premiat, în anul 2008, de Președinția României, cu “Ordinul Național pentru Merit“, în grad de Cavaler, potrivit BucureștiFM.