a

ICR New York, expoziția personală a Alexandrei Pirici, la New Museum’s South Galleries

- - 31- 56 vizualizari

Artista Alexandra Pirici combină sculptura, coregrafia şi performance-ul pentru a reflecta asupra manifestărilor simbolice ale istoriei prin ipostaze care definesc prezenţa corporală, atât în spaţiul real, cât şi în cel virtual.

CO-NATURAL” (2018) – noul său proiect, conceput special pentru spaţiul expoziţional South Galleries al New Museum, din New York – ia forma unei acţiuni continue, în care performeri “live” vor dansa, timp de nouă săptămâni, alături de un “interpretvirtual” – o hologramă realizată după ultimele tehnologii, ca lucrare “site-specific”. Proiectul abordează dispersia în creştere a prezenţei umane şi a sinelui în societatea contemporană, ca urmare a tehnologiilor digitale şi a influenţei tot mai puternice a instituţiilor fianciare, şi, în sens extins, ca urmare a disocierii moderne dintre natură şi cultură, dintre corp şi spirit, dintre individ şi colectivitate.

“Co-natural” îşi propune să interpreteze dispersia prezenţei corporale şi să comenteze procesele contemporane de abstractizare, care separă semnul de substanţă şi imaginea de suportul material. Pe de altă parte, lucrarea subminează totodată această fragmentare, prin potenţialul său de a crea o nouă idee despre sine, dincolo de timp, spaţiu, corp, istorie şi memorie.

Această nouă lucrare continuă interesul recent al artistei române pentru corpul colectiv, prin coregrafii care conectează evenimente din spaţii şi timpuri diferite în prezent.

Explorând memoriale şi monumente; lucrări de artă şi obiecte aflate în colecţii muzeale, pierdute sau stocate în porturi libere de vamă; precum şi abstractizarea subiectului viu în date cuantificabile şi monetizabile – prin intermediul corpurilor fizice, vocii şi imaginilor fantomatice -, lucrarea le restituie în noi relaţii şi reţele de semnificaţii.

Alexandra Pirici contextualizează holograma, un fragment al unui “întreg”, prin acţiunea live; holograma devine un mediator al prezenţei, dezvăluind căile prin care imaginile şi corpurile vii se influenţează reciproc.

“Co-natural” propune un organism unic, modular, construit atât din materie vie, cât şi din materie digitală, care se reuneşte treptat şi se dispersează din nou, pe parcursul fiecărei zile a expoziţiei.

Expoziţia-performance, curatoriată de Helga Christoffersen, de la New Museum, va fi prima personală a artistei din România în SUA şi va putea fi vizionată, în perioada 6 februarie – 15 aprilie 2018, în South Galleries, un spaţiu expoziţional recent inaugurat, destinat premierei noilor producţii artistice la New Museum.

South Galleries (cu care New Museum s-a extins de curând spre sud) păstrează caracterul spaţiilor de tip “loft” ale clădirii iniţiale, unde mulţi artişti au lucrat şi au expus de-a lungul timpului.

New Museum este singurul muzeu din New York City dedicat exclusiv artei contemporane. Fondat în 1977, New Museum este un centru de expoziţii, informaţii şi documentare despre artişti din întreaga lume.

De la începuturile sale, ca un birou cu o cameră pe Hudson Street, la inaugurarea primei clădiri independente de pe Bowery Street, în 2007, New Museum continuă să fie un loc de experimentare şi un centru pentru artă nouă şi idei noi.

“Alexandra Pirici: Co-natural” este interpretat de performerii: Juli Brandano, Farid Fairuz, Paula Gherghe, Miguel Angel Guzman, Jordan Isadore şi Jennifer Tchiakpe. Lumini, scenografie, design holografic: Andrei Dinu Holograma tip “Fantoma lui Pepper”: Archi3D Limited Director de imagine: Barbu Bălăşoiu

Alexandra Pirici (n. 1982) locuieşte şi lucrează la Bucureşti. Având o formaţie de dansator clasic, este una dintre cele mai interesante artiste care lucrează în prezent în mediul performativ, la nivel internaţional. Proiectele sale au fost prezentate în ultimii ani la: Neuer Berliner Kunstverein, din Berlin (2017);

Skulptur Projekte Munster (2017); Bienala de la Berlin (2016), Tate Modern Londra şi Tate Liverpool (2016); Off-Biennale, Budapesta (2015); Muzeul de Artă Modernă, Varşovia (2015); Manifesta 10, St. Petersburg (2014); Centre Pompidou, Paris (2014);
Van Abbemuseum, Eindhoven (2014). În colaborare cu artistul Manuel Pelmuş, a reprezentat România la cea de a 55-a ediţie a Bienalei de la Veneţia (2013). În 2015, a fost primit “Premiul de Excelenţă în Coregrafie”, de la Centrul National al Dansului, Bucureşti.

“Alexandra Pirici: Co-natural” este un proiect organizat de New Museum, din New York. Proiectul a fost posibil datorită suportului major din partea European ArtEast Foundation şi a Art Encounters, precum şi cu sprijinul Toby Devan Lewis Emerging
Artists Exhibitions Fund şi al Artemis Council of the New Museum.

Expoziţia este realizată în colaborare cu Kunstenfestivaldesarts, Bruxelles. Mulţumiri speciale către CINETic şi Centrul National al Dansului, Bucureşti.

31 recommended
56 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »