a

Elevul de 13 ani care învață cinci ore pe zi, în vacanță. Se trezește la 5:30 în fiecare zi: „Cel mai mare adversar al nostru suntem chiar noi înșine”

- - 27- 756 vizualizari

Ștefan Voica are 13 ani și este în clasa a VII-a la Școala Gimnzială Take Ionescu, din Râmnicu Vâlcea. În fiecare dimineață se trezește la ora 5:30 pentru a învăța.

Seara, când se întoarce de la școală, are timp pentru altfel de activități. „De obicei învăț dimineața, atât pentru școală cât și pentru pregătire, și mai ales în weekend. Îmi aloc timp pentru ieșiri cu prietenii, seara, pe timpul verii, după cursuri și în special la sfârșit de săptămână”, spune Ștefan.

Îi sunt suficiente cinci ore pentru a învăța, a își face temele și a lucra suplimentar. A obținut diplome, cupe și medalii la olimpiade și concursuri naționale, scrie Adevărul.ro

„Consider că cel mai mare adversar al nostru suntem chiar noi înşine“.

Îi place să citească și să se uite la filme, iar vacanțele sunt foarte bine planificate:

„În primul rând, trebuie să lucrez în continuare, ca să obțin rezultate. În general, după 40 de minute de studiu, fac pauză 20 de minute, în care ies afară, la aer curat, cu fraetle meu mai mic. Apoi reiau pregătirea.

Nu învăţ doar la o materie, ci la mai multe – geografie, informatică, matematică… La geografie, spre exemplu, studiez harta lumii, ca să ştiu unde sunt ţările, care le sunt capitalele, unităţile de relief.

Engleza cred că o poţi învăţa şi singur, dar sunt conştient că îndrumarea este un ajutor în plus. Şi filmele m-au ajutat foarte mult.

În orice domeniu trebuie să exersezi mereu, ca să nu rupi firul.“ Deşi recunoaşte că îi place competiţia, susţine că: „Întodeauna m-am comparat cu mine însumi şi cu rezultatele obţinute la ediţiile anterioare. Consider că cel mai mare adversar al nostru suntem chiar noi înşine“.

FOTO Daciana Mitrache

27 recommended
756 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »